“Aurul şi argintul antic al României”, în expoziție la Cluj

0
484

expo-tezaurExpoziţia itinerantă “Aurul şi argintul antic al României” a ajuns la Cluj (proiect al Muzeului Naţional de Istorie a României Bucureşti), după ce a fost deja prezentată la Bucureşti, Timişoara, Oradea, Satu Mare şi Sibiu. 

La Cluj, expoziţia va fi găzduită de către Muzeul de Artă Cluj și poate fi vizitată până în 22 martie, informează un comunicat de presă.

Muzeul Naţional de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară, prezintă 1.004 piese arheologice din metale preţioase descoperite pe teritoriul României, acoperind o perioadă istorică de peste 6000 de ani, cuprinsă între Eneolitic şi Antichitatea Târzie. De la podoabe la însemne de prestigiu sau ale sacralităţii, piesele ilustrează ,,multiplele faţete îmbrăcate” de metalele preţioase.

Extraordinara bogăţie a spaţiului intracarpatic în artefacte lucrate din aur şi argint a fost adesea subliniată de specialişti şi apreciată de public, iar numărul impresionant de astfel de piese este cu greu egalat de un alt spaţiu european.

Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei contribuie cu 20 de piese de excepţie, dintre care se remarcă inventarul funerar al unei ,,prinţese’’ gepide, descoperit în 2007, cu ocazia construirii centrului comercial Polus-Center din comuna Floreşti.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here