Audrey Hepburn. Stiați că….

0
171
Audrey HepburnAleasă în 2014 drept cea mai frumoasă femeie din ultimii 50 de ani, Audrey Hepburn a fost una dintre cele mai mari actrițe ale Hollywoodului, dar în același timp un simbol al eleganței, sursă de inspirație pentru creațiile lui Hubert de Givenchy, dar și al umanității, implicându-se în numeroase acțiuni umanitare ca ambasador al UNICEF.

Audrey Hepburn — de la a cărei naștere se împlinesc, la 2 mai 2014, 85 de ani — a captivat publicul cu silueta sa fină, maniere aristocrate și mișcări grațioase, care reprezentau o imagine nouă, inedită a feminității. Eleganta Audrey a fost exact opusul unora dintre contemporanele sale ca Marilyn Monroe sau Elizabeth Taylor, cu atât mai mult cu cât după standardele anilor 50, Hepburn era prea înaltă și prea slabă.

Luca Dotti, fiul din cea de-a doua căsătorie a actriței, spunea, într-un interviu publicat în exclusivitate pe larevista.ro, în 2013, că mama sa își caracteriza stilul ”precum un gentleman englez”.

”De regulă, un bărbat are două sau trei jachete care-i vin bine, nu are nevoie de atâta modă, să facă schimbări în fiecare zi. Aceasta era filosofia mamei mele în ce privește moda: când găsești ceva care-ți vine bine, rămâi cu asta. Nu o lua razna încercând să urmezi moda și cumpărând tot ce apare, ci mai degrabă rămâi credincios lucrurilor care ți se potrivesc cel mai bine”, declara Luca Dotti.

Audrey Hepburn (Audrey Kathleen Ruston) s-a născut la 4 mai 1929, în districtul Ixelles din Bruxelles, Belgia.

Ea a fost unicul copil al lui Joseph Victor Anthony Ruston, fost consul onorific britanic în Indiile Olandeze de Est, și al celei de-a doua soții a acestuia, baronesa olandeză Ella van Heemstra. Deși născută în Beligia, Hepburn a avut cetățenie britanică prin tatăl său.

Viața lor de familie era împărțită între Olanda, Marea Britanie și Belgia, însă, datorită acestui fapt, Audrey vorbea fluent în engleză, olandeză, franceză, spaniolă și italiană. Din 1935 a început să studieze dansul clasic, dorința de a dansa manifestându-se după ce a participat la mai multe spectacole de gen la Bruxelles.

În 1930, tatăl său, simpatizant al nazismului, a părăsit familia, iar în 1935 a intervenit divorțul părinților săi. Abia prin anii ’60, Hepburn și-a găsit părintele, prin Crucea Roșie, în Dublin și, chiar dacă nu a depășit ușor momentul plecării tatălui său, a păstrat legătura cu el și l-a sprijinit financiar până la moartea acestuia.

Audrey și mama sa s-au stabilit la Kent, în sud-estul Angliei, viitoarea actriță continuându-și studiile la o școală particulară.

În 1939, în fața iminenței războiului, s-au mutat la Arnhem, în Olanda, unde Audrey a urmat Conservatorul până în 1945.

Ajunsă la un nivel avansat de studiu, a predat arta dansului studenților mai tineri. De asemenea, în timpul ocupației germane a dat lecții particulare de dans sau a dansat, adunând, astfel, bani pentru rezistența olandeză. Existența sa a fost amenințată, în acei ani, Hepburn suferind de malnutriție, pe acest fond dezvoltând o anemie acută și probleme respiratorii.

După încheierea războiului în 1945, a continuat cursurile de dans, la Amsterdam, cu Sonia Gaskell, o mare maestră a baletului olandez. Datorită înălțimii sale (1,70 m) și a problemelor de sănătate din timpul războiului, a renunțat la balet și s-a dedicat actoriei. Pentru a se întreține financiar a lucrat și ca model pentru diverși creatori de modă. A jucat într-o serie de spectacole muzicaluri și a avut o serie de roluri secundare în filme britanice.

Hepburn și-a făcut debutul pe scenă în rolul de coristă în comedia muzicală ”High Button Shoes” (1948-1949; 291 de reprezentații). Au urmat piesele ”Sauce Tartare” (1949, 437 reprezentații de succes) și ”Sauce Piquante” (1950).

Talentul său i-a adus oferta unui rol principal într-un spectacol jucat la New York, pe Broadway.

Astfel, la 24 noiembrie 1951, spectacolul ”Gigi”, o adaptare după cartea omonimă a scriitoarei franceze Colette, este prezentat la Teatrul Fulton din New York, numele lui Hepburn fiind arborat deasupra titlului piesei. Piesa a beneficiat de 219 reprezentanții și s-a terminat la 31 mai 1952. Debutul pe Broadway i-a adus premiul pentru debutul în teatru — Theatre World Award. Ea a reluat acest rol în turneul din SUA al piesei, care a început la 13 octombrie 1952 în Pittsburgh și a continuat cu Cleveland, Chicago, Detroit, Washington și Los Angeles, înainte de a se închide la 16 mai 1953, în San Francisco.

Tot pe Broadway a jucat și în 1954, în spectacolul ”Ondine”, câștigând Premiul Tony pentru cea mai bună interpretare feminină în rol principal. În acest spectacol l-a avut ca partener pe actorul Mel Ferrer, care i-a devenit soț, la 25 septembrie 1954.

În lumea cinematografiei, succesul mondial l-a dobândit cu filmul ”Roman Holiday” (1953), în care a jucat alături de Gregory Peck.

Ea a fost, totodată, prima actriță care a primit, pentru același film, cele mai importante premii: Oscar, Globul de Aur și BAFTA pentru cea mai bună actriță.

În ”Sabrina” (1954) a jucat alături de Humphrey Bogart și William Holden, fiind nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. Au urmat alte filme de succes: ”The Nun’s Story” cu Peter Finch (1959, premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol principal, Premiul criticilor de film din New York pentru cea mai bună actriță, precum și o nominalizare la Oscar), ”Breakfast at Tiffany’s” cu George Peppard (1961), ”Charade” (1963, Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol principal), ”My Fair Lady” (1964) și ”Wait Until Dark” (1967).

Odată cu debutul pe marele ecran, și-a făcut apariția ”stilul Audrey”, succesul fiind imediat, la fel și influența în lumea modei. Regizorul filmului, Billy Wilder, povestea mai târziu că era pentru prima dată când pe ecrane era lansată o vedetă adevărată, cu stil și personalitate, cu talent și pasiune pentru ce făcea.

După succesul cu ”Vacanță la Roma”, femeile de pretutindeni au copiat tunsoarea scurtă, fustele ample și bogate, strânse pe talie și bluzele cămașă încheiate în nasturi, a la Audrey, ce au făcut furori la acea vreme. De asemenea, pardesiele elegante și poșetele perfecte îi desăvârșeau actriței ținuta, făcând-o unică și specială.

Următorul film, “Sabrina”, i-a adus împreună pe Audrey și designerul francez Givenchy.

Audrey și-a dorit o rochie de seară cu un model aparte, iar Givenchy a creat “decollete Sabrina”. Givenchy avea doar 26 de ani, iar în curând designerul și-a descoperit modelul perfect. În egală măsură, Audrey Hepburn a găsit în Givenchy pe cineva care avea să scrie o pagină importantă în istoria modei. Împreună au reușit să creeze ceea ce se va numi “stilul Audrey Hepburn”.

Silueta și chipul delicat al lui Audrey erau perfecte pentru simplitatea austeră, geometrică a lui Givenchy și culorile preferate de acesta: negru, alb, pasteluri.

Cu “Sabrina”, Hepburn a suferit o schimbare atât de puternică încât mass-media a început să anunțe nașterea unei adevărate manii.

Actrița devenise un simbol pentru șic și eleganță, reprezentative pentru Givenchy. În film, Audrey, transformată de experiența pariziană, își face intrarea la o petrecere cu rochia creată de Givenchy, iar imaginea este greu de uitat pentru cei care au văzut-o. O copie a acestei capodopere a modei a fost realizată în atelierul Givenchy pentru o retrospectivă desfășurată în 1992 la Palais Galliera din Paris.

Parteneriatul cu Givenchy a continuat, acesta realizând garderoba actriței pentru mai multe producții, între care ”Funny Face” (1957), ”Love in the Afternoon” (1957), ”Breakfast at Tiffany’s” (1961), ”Paris When It Sizzles” (1963), ”Charade” (1964), dar și rochia pentru cea de-a doua nuntă și pentru alte evenimente din viața actriței.

Un alt mare film de succes — ”Breakfast at Tiffany’s” a impus un nou stil — ”little black dress”, în care Audrey a apărut într-o rochie neagră simplă accesorizată cu mănuși lungi negre și cu ochelari mari, negri. Rochia neagră Givenchy purtată de Audrey în această peliculă a fost vândută în 2006, cu peste 462.000 de lire sterline, cel mai mare preț pentru o rochie dintr-un film.

Actrița însăși mărturisea: ”Look-ul meu este realizabil. Orice femeie poate arăta la fel ca Audrey Hepburn dacă îmi adoptă coafura, își cumpără ochelari de soare mari și îmbracă rochii fără mânecă.”

Fiul din prima căsătorie, Sean Ferrer, i-a descris stilul, bazându-se pe amintirile din copilărie: ”Pentru Audrey, stilul era o extensie a frumuseții naturale interioare, combinată cu disciplina auto-impusă, respectul pentru ceilalți și speranța că în final totul va fi bine.

Liniile erau pure și elegante pentru că actrița credea în puterea simplității, iar stilul ei era etern pentru că Audrey credea în calitate. Dacă astăzi este încă un simbol al modei în bună parte este meritul consecvenței: după ce și-a format un stil propriu, l-a păstrat toată viața. Nu a făcut compromisuri, nu s-a lăsat influențată de curente și mode trecătoare, nu s-a schimbat la fiecare două luni’.

După separarea de actorul Mel Ferrer (1967), a renunțat la a mai juca în producții importante, având doar apariții sporadice. S-a căsătorit, în 1969, cu psihologul italian Andrea Dotti și s-a stabilit în Elveția, dar în 1982, cei doi au divorțat. Din 1980 și până la moartea sa, Hepburn a avut o relație cu actorul olandez Robert Wolders.

În 1980, Audrey Hepburn a fost numită Ambasador UNICEF al Bunăvoinței, dedicându-se cu dăruire acestei misiuni până în ultimii ani ai vieții.

Între 1988-1992 s-a implicat în diverse acțiuni în unele dintre cele mai sărace comunități din Africa, America de Sud și Asia.

Președintele american George H. W. Bush i-a acordat distincția Medalia Libertății în recunoaștere pentru munca sa depusă în cadrul acestei organizații, iar Academia de Artă și Film a onorat-o postum, cu Premiul pentru umanitate ”Jean Hersholt” pentru contribuția sa adusă umanității.

A început să acuze dureri abdominale, la sfârșitul lui septembrie 1992, la întoarcerea dintr-o misiune umanitară în Somalia. În noiembrie a plecat la Los Angeles pentru investigații mai amănunțite. Aici, medicii au descoperit un cancer abdominal, care era prea extins pentru a fi eliminat în totalitate, devenind astfel inoperabil. Actrița s-a stins din viață câteva luni mai târziu, la 20 ianuarie 1993, la locuința sa din Vaud, Elveția.

Recent, la două decenii de la moartea mamei sale, Luca Dotti, cel de-a doilea fiu al actriței, a lansat cartea ”Audrey in Rome”.

Cartea cuprinde aproape 200 de fotografii, multe dintre ele publicate pentru prima dată, realizate în perioada în care actrița trăia la Roma. În interviul acordat cu acest prilej și publicat pe www.larevista.ro, în 2013, acesta spunea despre perioada UNICEF, că pentru mama sa a fost o a doua carieră. ”După război, a fost salvată de UNICEF, așa că principala ei motivație de a lucra cu ei a fost faptul că trecuse prin această experiență.

Gândul ei era mereu la copii — puteau fi copii din Italia, România sau Africa — spunea: Dacă mergi pe stradă și vezi copii care mor, nu te întrebi: Sunt copiii mei? Pur și simplu te oprești și ajuți. Și nu o făcea ca vedetă, ci spunea: călătoresc ca mamă. Acesta a fost un mesaj puternic”.

Sursa: agerpres.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here