Atunci când trupul suferă, sufletul se sfinţeşte…

0
131
Translate in

suflet sfintitBoala este o cercetare a omului de către Dumnezeu. Ea este o manifestare a dragostei Lui, care are drept scop vindecarea sufletului de boala păcatului. Dumnezeu dă bolile pentru sănătatea sufletului, spun Sfinţii Părinţi.

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind despre paralitic, care timp de treizeci şi opt de am a aşteptat să se vindece, spune că boala lui a arătat iubirea de oameni a lui Dumnezeu.  Căci,  într-adevăr,  a îngădui Dumnezeu să sufere o astfel de boală şi să o prelungească atâta vreme, este dovada unei foarte mari purtări de grijă. Aşa cum aurarul bagă aurul în topitoare şi îl lasă în foc până ce vede că devine cu desăvârşire curat, tot astfel face şi Dumnezeu: îngăduie ca sufletele omeneşti să fie încercate în necazuri atât cât să devină curate şi străvezii şi să dobândească mult folos din aceste încercări. Prin urmare, şi aceasta este un fel de binefacere şi încă cea mai mare, încheie Sfântul.

Dacă cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur ni se par exagerate, va trebui să cercetăm de ce boala este considerată o binefacere a lui Dumnezeu. Răspunsul, aşa cum ne arată de Dumnezeu purtătorii Părinţi, se află în părinteasca iubire de oameni a lui Dumnezeu, Care cu dragoste şi înţelepciune află modul în care să vindece sufletul nostru bolnav. Bolile, precum şi alte mâhniri pe care le îngăduie Dumnezeu în viaţa noastră sunt, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, medicamente care vindecă sufletul nostru şi răutatea îndelungată ce se află înlăuntrul lui, deoarece au în ele amărăciunea şi usturimea şi pot da sufletului sănătate mai uşor decât celelalte mijloace, adică postul, privegherea etc.

Folosul duhovnicesc pe care îl pricinuieşte boala trupească este o realitate pe care au trăit-o toţi Sfinţii Bisericii noastre. Tocmai de aceea, atunci când Domnul îi cerceta cu vreo boală, nu cereau să fie sloboziţi de ea, ci numai să le dea putere să o îndure.

Un stareţ care suferea de idropică spunea celor care îl îngrijeau: Părinţilor, rugaţi-vă să nu fie cuprins de o astfel de boală şi sufletul meu. Cât despre boala trupească, îl rog pe Dumnezeu să nu mă vindece degrab, deoarece, deşi omul nostru cel dinafară se strică, cel lăuntric însă se înnoieşte zi de zi. Acest Sfânt simţea în sufletul său ca şi Sfântul Apostol Pavel, folosul mare din această boală dureroasă.

Fericitul Stareţ Paisie, vorbind din experienţa sa, spunea: „Atunci când trupul suferă, sufletul se sfinţeşte… Mare cinste mi-ar face Hristos dacă mi-ar da să sufăr şi mai mult pentru dragostea Lui. Numai să mă întărească ca să pot răbda. Şi nu vreau răsplată… Cât de mult m-am folosit eu din boală, nu m-am folosit din toată asceza pe care am făcut-o până astăzi”. „Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala, nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare. Cu adevărat foarte mare! Îl curăţă pe om ori îi asigură chiar şi răsplată. Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-l curăţă. Vezi că şi Hristos a spus Apostolului Pavel: «Puterea mea se desăvârşeşte în slăbiciune». Cu cât mai mult este chinuit omul de vreo boală, cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte. Ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie… Boala trupească ajută la vindecarea bolii duhovniceşti.  O neutralizează cu smerenia pe care o aduce”.

Merită să consemnez aici mărturia unui suflet ales care a suferit de miastenie mai mult de treizeci de ani şi care a murit cu puţin timp înainte într-un azil de boli incurabile:

Inima mea iubea mult pe Făcătorul el El era bogăţia şi hrana mea! Dar dacă în toţi anii eram sub ocrotirea dragostei Lui, în 1980… m-am aflat înaintea unei rafale de dragoste… Din cap şi până la degetele picioarelor eram nemişcată… Ochii nu-i puteam deschide ca să văd, iar atunci când nu puteam deschide vedeam totul în ceaţă sau dublu. Nu puteam vorbi deloc,… plămânii nu puteau funcţiona singuri.  Aveam întotdeauna oxigen, iar uneori foloseam tubul de respirat… De trei ani am avut perfuzie şi nu am luat în gură nici măcar o lingură de lapte. Astfel am încercat în gradul cel mai înalt foamea şi setea… Zilnic luam până la 60-70 de tablete pe stomacul cu desăvârşire gol. De multe ori m-am apropiat de moarte. Toate acestea păreau a fi suferinţe, însă realitatea era alta. Niciodată nu voi putea descrie dulceaţa, odihna şi bucuria lăuntrică pe care le simţeam.. Mă afundam într-un ocean de bucurie şi fericire. Iar pricina acestora era boala mea de mulţi ani.

Extras din “Bolile şi credinciosul”, ieromonahul Grigorie

 Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here