Atunci când l-ai văzut pe aproapele tău, pe Dumnezeu L-ai văzut

0
230

aproapele tauÎntr-un timp, nu prea îndepărtat, o mare nenorocire s-a abătut asupra unui orăşel…inimile oamenilor s-au răcit atât de tare, încât acea sclipire frumoasă din privirile lor s-a stins, lăsând ochii în care altădată vedeai blândeţe şi bunătate, pradă urâciunii păcatului.
Puţine inimi nu au fost cuprinse de îngheţul nemilos, iar din aceste inimi curgeau mereu râuri calde de lacrimi, vărsate pentru toţi locuitorii ce s-au pierdut pe ei înşişi, devenind robii răului.
Andrei, un tânăr a cărui suflet a fost străpuns de sloiurile de gheaţă ale indiferenței, plimbându-se, într-o zi, pe străzile orăşelului, vede un om ale cărui lacrimi ar fi înduioşat şi cea mai tare inimă, nu însă şi pe a sa.
Apropiindu-se de el, începe să îl ia în derâdere.
– Hm, lacrimi…ce netot eşti. Pentru ce plângi ? Lacrimile tale nu vor ajuta pe nimeni, nici măcar pe acest pământ udat de ele; din lacrimile tale nu vor ieşi flori !
Printre suspine se aude o voce dulce şi curată, aşa cum rar i-a fost dat cuiva să audă.
– Răutatea ce s-a abătut asupra acestui oraş îmi sfâşie sufletul în mii de bucăţele. Mă doare să văd cum inimile se împietresc, rămănând înafara harului sfânt oferit doar de prezenţa lui Dumnezeu.
– Auzi la el, vorbeşte despre Dumnezeu. Dar ce, Dumnezeul tău te face să plângi? Fugi de aici, netrebnicule şi nu mai crede în tot felul de minciuni care ne fac să credem că Dumnezeu există !
– Nu sunt minciuni, Dumnezeu există !
– Atunci să îmi demonstreze !
După ce îl loveşte peste obraz şi îl scuipă, Andrei îşi vede de drumul său, fără a se uita ce a lăsat în urma sa.
O ploaie caldă de vară adapă pământul însetat, picăturile limpezi revărsându-se asupra întregii suflări precum o perdea divină binecuvântată şi necesară…doar sufletul aprins de urmele răului nu-şi găsea izvorul.
Andrei, supărat că ploaia caldă îi udă hainele, îl înjură în gând pe Cel ce a dat apă pământului şi îşi vede de drum.
Pe cer, se conturează uşor, un frumos curcubeu ce ar încânta privirile oricărei persoane care l-ar privi, însă, tânărul preocupat de gândurile sale, nici nu l-a observat.
După minute bune de mers, ceva îl determină să se oprească…unica bisericuţă din oraş se arată în toată modestia şi frumuseţea ei, oferind ceva aparte locului unde era. Un gând diabolic îi străfugeră mintea întunecată de răutatea ce domina multe cugete.
Lăsându-se condus de gândul cel rău, Andrei vrea să ardă bisericuţa, însă în momentul în care aprinde flacăra, ceva neaşteptat i se întâmplă; mâinile şi picioarele îi încremenesc, doar capul putând să şi-l întoarcă.
Disperat, Andrei încearcă din răsputeri să facă un pas, să îşi mişte mâna, dar nu reuşeşte. Spaima se amplifică când vede cum o lumină puternică iese din bisericuţă.
În curând, o voce se aude de nicăieri.
– Andrei, de ce Mă prigoneşti?
– Cine eşti ?
– Eu sunt cel ce sunt. Ai vrut să îţi demonstrez că exist, iar Eu ţi-am demonstrat şi nu doar o dată, dar tu nu ai vrut să vezi.
– Când, Doamne ? Eu nu te-am văzut !
– Ai vorbit cu Mine, iar la final M-ai pălmuit şi M-ai scuipat. Apoi ţi-am dăruit o ploaie caldă pentru a-ţi aminti de Mine, în schimb M-ai înjurat. I-am zis curcubeului să apară pe cer…vroiam să îţi fac o bucurie, însă tu nici nu ai ridicat privirea spre darul Meu.
Plecându-şi capul, ruşinat, în jos, întreabă cu o voce aproape şoptită :
– Cum sa fii Tu acel om pe care l-am întâlnit ?
– Eu locuiesc în inimile tuturor celor care Mă iubesc şi îşi pun nădejdea în Mine. Dacă pe vreunul din acesta îl loveşti, pe Mine mă loveşti, iar dacă îl iei în derâdere, pe Mine mă iei. Şi în inima ta am locuit, dar tu M-ai alungat, umplându-ţi inima cu veninul păcatului.
– Doamne, cum este inima în care Tu locuieşti ? Vreau să simt din nou ceea ce am pierdut.
O rază subţire, născută din acea lumină divină, se coboară pe chipul tânărului. Îndată inima i se umple de o pace şi o bucurie de nedescris…simţea ceva ce nu mai simţise, ceva de care nu se putea sătura vreodată.Vroia ca inima lui să îi fie mereu aşa, vroia să închidă acea pace şi bucurie în el şi să nu le mai lase să dispară, dar raza se îndepărtează de pe chipul său, lăsându-i inima pustie şi însetată după acea stare de beatitudine de nedescris.
Simţind cum inima îi devine din nou rece, Andrei începe să verse lacrimi mari, tânjind şi rugându-se să nu dispară acea trăire.
– Doamne, nu îmi lua pacea ! Nu m-am săturat de ea, nu mi s-a umplut încă inima de harul Tău.
– Aşa este inima în care Eu locuiesc. Pacea Mea va fi asupra tuturor celor care Mă iubesc. Cheamă-Mă să te ajut, iar Eu voi veni…niciodată nu îmi abandonez copiii, Eu nu vă uit, voi Mă uitaţi pe Mine.
Lumina începe să scadă în intensitate
– Doamne, nu pleca ! Cum Te voi mai găsi, dacă pleci ?
– Iubeşte-ţi aproapele, iar atunci mă vei găsi pe Mine !
Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-a auzit tânărul, înainte ca lumina cerească să dispară. Totul părea că a revenit la normal…mâinile şi picioarele nu îi mai erau încremenite, bisericuţa era aceeaşi, modestă, dar plină de har, curcubeul se arăta pe cer în toată splendoarea lui, însă o inimă se schimbase. Acum nu mai erau sloiuri de gheaţă, ci izvoare curate, revărsate în exterior sub forma lacrimilor.
Andrei privea în jurul lui şi se minuna, întrebându-se cum a putut să treacă cu vederea darurile divine.
Lumea se schimbase, o vedea cu alţi ochi…era mai bună şi mai frumoasă, pentru că lumea este aşa cum o vedem prin sufletul nostru; perceperea oamenilor este doar în ochii noştri.
Calea ce duce la iubirea aproapelui nu constă în a-i evidenţia păcatele, pentru că nu este nici un om fără de păcat, ci de a-i pune în valoare calităţile. Observând doar ceea ce este mai frumos în cel de lângă noi, vom ajunge să îl iubim, pentru că, atunci “când l-ai văzut pe aproapele tău, pe Dumnezeu L-ai văzut” (Sfântul Clement Alexandrinul).

Sursa: Manastirea Prislop

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here