Atitudinea creștinismului față de copii

crestinPrin episodul pe care evanghelistul Marcu (cap. 10, v. 13-16) îl povestește și care aparține momentelor celor mai gingașe ale vieții lui Iisus, se prevestește atitudinea pozitivă a creștinismului față de copii, în antiteză cu duritatea cunoscută în această privință a lumii vechi. Ucenicii, împărtășind vădit concepțiile vremii lor, că nu trebuie să se întrerupă lucrul învățăturii de către persoane precum copiii, împiedică și dojenesc mamele care își aduc copiii la Iisus ca să îi binecuvinteze. Iisus este nemulțumit de această purtare a ucenicilor Săi și, firesc, de mentalitatea al cărei ecou se face în această împrejurare, și zice: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu”.

Ioannis Karavidopoulos spune că evanghelistul urmăreste să lege cuvintele lui Iisus de o anumită practică a Bisericii, fiind un răspuns la întrebarea membrilor Bisericii dacă trebuie să se boteze copiii mici. Se subliniază faptul că Iisus nu numai că nu i-a împiedicat, ci dimpotrivă, a încurajat aducerea la El a tinerelor vlăstare ale familiei, de aceea și Biserica nu poate decât să primească pruncii în sânurile ei prin botez, urmând fapta Întemeietorului ei. Legătura relatării cu botezul are și un argument filologic, anume că verbul grecesc care se traduce prin „a opri, a împiedica” se află în Noul Testament în relatările în care se vorbește despre botez („Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?” (Fapte 8, 36)), iar evanghelistul Luca, în relatarea sa paralelă, în loc de cuvântul copii (paidia), redă cuvântul prunci (brefe).

În continuare, Iisus, respingând poziția epocii Sale față de copii, care vedea în copil numai posibilul viitor om matur, îl socotește drept modelul cu care trebuie să se asemene orice om ca să intre în realitatea cea nouă a împărăției lui Dumnezeu. Este cunoscut cum copilul, fiind neputincios, nu se bazează pe puterile lui, ci are încredere nelimitată în cei mai mari ca el.

Sfinții Părinți vorbesc despre însușirile caracteristice ale copilului, dintre care cea mai cuprinzătoare ar fi smerenia, adică sentimentul neputinței și al încrederii nelimitate. Oamenii care au sentimentul sărăciei lor și al dependenței lor de mila lui Dumnezeu intră în Împărăție. Așadar, cineva intră în Împărăția lui Dumnezeu atunci când o primește cu nerăutate, cu smerenie și cu celelalte virtuți și, în principal, prin dependența totală de Dumnezeu Tatăl, adică atunci când o primește ca pe un dar al lui Dumnezeu, supunându-se voii Lui, pe care a descoperit-o Iisus Hristos prin învățătura și fapta Sa.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

Mai multe articole ale acestui autor puteţi citi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here