Adevăratele vedenii despre moarte îl cutremură pe om
Adevăratele vedenii- Lipsa de frică a ocultiştilor şi protestanţilor dinaintea morţii este urmarea nemijlocită a lipsei lor de conştiinţă. Pentru acestea, cele ce îi aşteaptă în viaţa viitoare şi a celor ce se pot face acum ca să se pregătească pentru ea, trebuie pregătire indelungată. Pentru această pricină, adevăratele experienţe sau vedenii ale vieţii după moarte îl cutremură pe om până în străfundurile fiinţei sale.
Mântuiţi-vă!
Când Sf. Atanasie din peşterile Kievului a murit şi s-a întors la viaţă după două zile, fraţii săi călugări „s-au înfricoşat văzându-l întorcându-se la viaţă. Apoi au pornit să se întrebe cum s-a întors acesta la viaţă şi ce văzuse şi auzise în vreme ce fusese departe de trup. Tuturor întrebărilor, le-a răspuns numai cu cuvintele: „Mântuiţi-vă!” Şi când fraţii l-au întrebat stăruitor, el le-a lăsat canon ascultare şi pocăinţă neîncetată. Îndată după aceasta, Atanasie s-a închis într-o peşteră şi a rămas acolo vreme de doisprezece ani fără să o părăsească. Astfel el nu vorbea cu cineva în toată vremea asta. Când i-a venit ceasul morţii, a repetat fraţilor adunaţi laolaltă, sfaturile sale despre ascultare şi pocăinţă, şi cu pace a adormit întru Domnul.”
Văzuse atât Raiul cat şi Iadul
La fel, în apus, Bede cel Vrednic povesteşte cum omul din Northumbria, după ce s-a aflat o noapte întreagă în stare de moarte, a revenit la viaţă şi a spus: „Cu adevărat m-am ridicat din strânsoarea morţii, şi îmi este îngăduit să trăiesc din nou printre oameni. Dar de acum încolo nu mai trebuie să trăiesc aşa cum obişnuiam, ci trebuie să pun început unui chip de vieţuire foarte ales.” A dat la săraci toate cele ce avea şi a plecat la o mânăstire. Mai târziu a povestit că văzuse atât raiul cât şi iadul. Dar „acest bărbat al lui Dumnezeu nu obişnuia să vorbească despre aceste lucruri şi despre altele pe care le văzuse. Ci numai cu cei în care sălăşluia frica de osândă sau care se veseleau de nădejdea bucuriei veşnice.
‘De necrezut pentru mulţi’
Chiar în vremurile noastre moderne, autorul cărţii „De necrezut pentru mulţi” a fost atât de uimit de adevărata sa experienţă a celeilalte lumi, încât şi-a schimbat în întregime viaţa. S-a călugărit şi a scris istorisirea experienţelor sale cu scopul de a-i trezi pe alţii ca şi pe el însuşi. Asemenea experienţe sunt numeroase în Vieţile sfinţilor şi în alte izvoare ortodoxe. Şi acestea se află într-o mare împotrivire faţă de experienţele oamenilor de astăzi, care au văzut „raiul” şi „lumea cealaltă”. Şi totuşi rămân cu o încredere nepotrivită că ei sunt deja „pregătiţi” pentru viaţa de după moarte şi că moartea însăşi nu are nimic de care să se înfricoşeze.
Scara Sfântului Ioan Scărarul
Locul aducerilor aminte de moarte în viaţa creştină, poate fi văzut în îndrumarul luptei creştine, Scara Sfântului Ioan (a cărei treaptă a şasea vorbeşte mai ales despre aceasta): „După cum dintre toate mâncărurile pâinea este de cel mai mare preţ, tot la fel gândul morţii este cel mai trebuincios dintre toate lucrurile. Este cu neputinţă să petreci ziua de astăzi cu evlavie dacă nu o socotim ca pe ultima din viaţa noastră” (Treapta 6, 4; 24).
Scriptura spune bine: În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei greşi niciodată (Sirah 7, 38). Marele Sf. Varsanufie de Gaza şi-a sfătuit fratele: „Întăreşte-ţi gândurile cu aducerea aminte de moarte. Să ne străduim să facem bine înainte de a ne despărţi de această viaţă. Căci nu ştim ziua în care vom fi chemaţi! ca nu cumva să ne aflăm nepregătiţi şi să rămânem în afara cămării de nuntă, dimpreună cu cele cinci fecioare nebune” (Sf. Varsanufie, Răspuns 799).
Numai cel ce a vieţuit viaţa de pocăinţă, nu-i mai este frică de moarte
Marele Avva Pimen, când a auzit de adormirea Sf. Arsenie cel Mare al Egiptului, a zis: „Fericit eşti Arsenie! Ai vărsat lacrimi de-a lungul întregii tale vieţi pământeşti! Dacă nu plângem cu durere aici, vom plânge veşnic. Nu avem nici o scăpare de lacrimi: ori aici, de bunăvoie, ori acolo, în chinuire, fără de voie”. Numai un om cu această concepţie creştină poate cuteza să spună, doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos (Filipeni 1, 23). Numai cel care a vieţuit viaţa creştină de nevoinţă, de pocăinţă şi de lacrimi pentru păcatele sale, poate să spună împreună cu Sf. Ambrozie al Milanului: „Proştilor le este frică de moarte ca de relele cele mai mari’.
Să deşteptăm in noi aducerea aminte de moarte
Episcopul Ignatie Brianceaninov încheie cunoscuta sa „Omilie despre moarte” cu cuvintele- „Să deşteptăm în noi aducerea aminte de moarte prin mergerea la cimitire, vizitarea bolnavilor, fiind de faţă la moartea şi înmormântarea celor care ne sunt apropiaţi. Prin cercetarea deasă şi reînnoirea în mintea noastră a feluritelor morţi din zilele noastre, despre care am auzit sau am văzut. Înţelegând cât de scurtă este viaţa noastră pământească şi deşertăciunea tuturor agonisirilor şi profitului pământesc. Înţelegând viitorul înfricoşător care îi aşteaptă pe cei care L-au batjocorit pe Mântuitorul şi răscumpărarea. -Să ne întoarcem ochii minţii de la vederea cea stăruitoare a frumuseţii înşelătoare şi desfătătoare a lumii acesteia.
Să ne indreptăm spre priveliştea mântuitoare a morţii
Să ne îndreptăm către priveliştea cea înfricoşătoare, dar mântuitoare a morţii care ne aşteaptă. Să vărsăm lacrimi cât mai este vreme. Să ne spălăm, să ne curăţăm cu lacrimi şi cu spovedirea păcatelor noastre, care sunt scrise în cărţile Stăpânului lumii. Să dobândim harul Duhului Sfânt. Este de folos pentru trecerea liberă prin văzduh şi pentru intrarea prin porţile şi palatele cereşti …. O, voi, cei care aţi fost izgoniţi din rai!
Raiul nu este pentru desfătări, ci pentru credinţă
Raiul nu este pentru desfătări, nici pentru veselie. Ci pentru credinţă, pocăinţă şi crucea cu care am putea să ucidem moartea care ne-a ucis pe noi şi să ne răscumpărăm raiul pierdut!
Ieromonah Seafim Rose, Sufletul după moarte
Mai multe articole pe aceeaşi temă puteţi citi aici
