„Aştept învierea morţilor”

0
110

invierea_mortilorUn stol de păsări — ce privelişte încântătoare! O singură pasăre nu lasă niciodată impresia unei frumuseţi atât de copleşitoare precum o face un stol întreg. Nici un stol de păsări care se odihneşte pe pământ nu este la fel de frumos ca un stol în zbor, ce zboară tot mai sus şi mai compact.

Imaginaţi-vă un milion de păsări dintr-o singură specie. Imaginaţi-vă că toate sunt roşii. Şi că ele coboară, se aşază pe sol şi ră-mân acolo. Un alt milion coboară, se aşază şi rămâne. Si iarăşi un altul si altul, şi aşa secole si secole de-a rândul. Stoluri nenumărate, miliarde, fară de capăt, de păsări. Rămânând pe pământ, îşi schimbă culoarea în diverse nuanţe. Unele devin roşu închis, altele negre, pestriţe sau albe.

Şi imaginaţi-vă că aceste stoluri nenu-mărate, de parcă ar primi un ordin de la cineva, s-ar ridica toate odată în aer şi ar începe să zboare. Ce privelişte măreaţă! Cele mai multe sunt păsările albe, iar stolurile lor dense zvâcnesc în faţă. După ele urmează păsările pestriţe, apoi vin cele roşii şi, în cele din urmă, cele negre. Păsările albe zboară iute şi vioi, iar cele ce urmează după ele, cu cât sunt mai în spate, cu atât zboară mai neîndemânatic şi fară poftă. Soarele va fi acoperit cu totul, iar deasupra pământului se va lăsa întunericul nopţii.

O, fraţilor şi surorilor, acesta nu este doar un vis şi o imagine. Realitatea va depăşi orice vis şi orice imaginaţie a omului.

Într-o noapte înstelată, Dumnezeu l-a scos pe dreptul şi credinciosul Avraam afară si i-a zis: „Ia uită-te la cer si numără stelele, dacă poţi să le numeri!” Avraam, cuprins de teamă şi consternare, a privit. Atunci Dumnezeu i-a fcis: Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi! (Fac. 15, 5). Şi la vremea aceea Avraam era bătrân şi fară copii. Şi-a îndeplinit Dumnezeu promisiunea?

Până astăzi miliarde de suflete umane au coborât şi s-au aşezat pe pământ, îmbrăcate toate în carne şi sânge ca într-un veşmânt purpuriu. Aşa a binevoit Dumnezeu. Miliarde, si totuşi în momentul în care Dum-nezeu a promis aceasta Avraam nu avea nici un copil! Miliarde… Sunt oare mai multe stele pe cer?

Sara a râs în inima ei când a auzit pro-misiunea lui Dumnezeu că în curând va naşte un fiu. Soţia lui Avraam a zis: „După ce am ajuns bătrână, să-mi mai fie mie a zburda? Iar stăpânul meu e un moşneag!” Atunci Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara? … Este la Dumnezeu vreun lucru cu neputinţă?” Şi într-adevăr, Dumnezeu nu S-a dat înapoi de la cele promise. El Şi-a ţinut promisiunea. Urmaşii drepţi ai lui Avraam au îmbogăţit în plan spiritual poporul creştin. Şi s-au înmulţit, depăşind numărul stelelor de pe cer.

Aceasta a fost promisiunea lui Dumnezeu, legată de coborârea sufletelor pe pământ. O promisiune măreaţă şi minunată, egalată doar de o altă promisiune a lui Dumnezeu, şi anume înălţarea sufletelor de pe pământ şi învierea din morţi. Dumnezeu, prin Domnul Hristos Cel înviat, a făcut o promisiune adevărată, cum că morţii vor învia şi se vor înfăţişa la Judecată. Când va veni Fiul Omului întru mărirea Sa si toti sfinţii îngeri cu El, atunci şedea-va în tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile si-i va despărţi pe unii de alţii… (Mt. 25, 31 şi urm.).

Domnul vorbeşte despre toate neamurile, despre toate stolurile de păsări care s-au aşezat pe pământ de la începutul până la sfârşitul timpului. Apostolul lui Hristos vede învierea ca pe o taină fară seamăn şi astfel el o dezvăluie încet şi cu grijă credincioşilor, spunând: Fraţilor, despre cei ce au adormit nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi în rând cu ceilalţi, care nu au nădejde… Pen-tru că însuşi Domnul, cu strigare mare, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi (I Tes. 4, 13-16). Şi iarăşi spune: Iată, taină spun vouă … într-o fărâmă, într-o clipeală de ochi, la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii se vor scula fară stricăciune… (I Cor. 15, 51-52). Atunci ceea ce e trecător va fi îmbrăcat în ceea ce e netrecător şi ceea ce e muritor va fi îmbrăcat în nemurire. Şi se vor adeveri cele scrise: Moarte, unde este biruinţa ta? Moarte, unde este boldul tău? (I Cor. 15, 55).

Atunci miliarde de suflete se vor îmbrăca în lumină, veşmânt nepieritor, în trupuri cereşti asemănătoare cu cel al lui Hristos. Şi acele stoluri, o, acele nenumărate stoluri, îşi vor lua zborul de pe pământ. Unele stoluri vor fi albe ca zăpada, altele roşii, altele pestriţe, altele negre. Stolurile albe vor fi albe datorită curăţeniei şi virtuţii lor, cele roşii vor fi roşii din cauza sângelui care are întâietate asupra duhului lor, cele pestriţe vor fi pestriţe din cauza amestecului de bine şi de rău din ele, iar cele negre vor fi negre din cauza păcatului din ele.

Să nu cădeţi pe gânduri dacă cineva va râde de promisiunea lui Dumnezeu privind învierea morţilor. Şi Sara a râs cu mult timp în urmă de promisiunea lui Dumnezeu, şi apoi s-a ruşinat. Credeţi, voi credeţi şi nu vă îndoiţi, că cel ce râde de a doua promisiune a lui Dumnezeu va fi ruşinat. întrebaţi-l şi ziceţi-i: „Este la Dumnezeu vreun lucru cu neputinţă?”

“Aştept învierea morţilor.” Aşteptăm învierea duhovnicească a păcătoşilor zi de zi, ceas de ceas. Aşteptăm ca sufletele împestriţate şi înnegrite de păcat să se albească şi să revină la viaţă prin pocăinţă. Şi noi ne bucurăm împreună cu îngerii din cer când măcar un păcătos se pocăieşte şi se întoarce la Hristos (cf. Lc. 15, 10). Ne bucurăm cu Tatăl, care găsindu-şi fiul rătăcitor a spus: Acestfiu al meu era mort şi a înviat (Lc. 15, 24). Adesea aşteptăm acest fel de înviere şi adesea o primim.

Dar noi mai aşteptăm şi învierea tuturor. Aşteptăm o înviere unică, finală a tuturor morţilor, care de la începutul creaţiei au locuit pe pământ şi au căzut pradă puterii morţii. Ne bazăm în această aşteptare pe raţiune, pe conştiinţă şi mai ales pe promisiunea lui Dumnezeu.

Raţiunea limpede şi clară ne spune că acest vârtej al vieţii nu se sfârşeşte la moarte. Din timpuri imemoriale popoarele au simţit că moartea nu reprezintă sfârşitul. Toate triburile pământului, chiar şi în în-tunecimea lor idolatrică, au avut presentimentul unui oarecare mod de viaţă după moarte. Poeţii şi filosofii Greciei antice au vorbit despre viaţa sufletului uman din Hades, în semiîntuneric şi în semiviaţă. Egiptenii îmbălsămau trupurile neînsufleţite cu răşină şi cu uleiuri aromate pentru a le păstra pentru o altă viaţă. Continuarea vieţii după moarte şi judecata dreaptă au fost concepute de către conştiinţele umane lucide ca ceva firesc şi necesar.

Totuşi, noi, creştinii, în credinţa noastră nu ne bazăm pe înviere şi viaţă dincolo de mormânt, pe teoriile poeţilor şi filosofilor sau pe bănuielile şi presentimentele naţiilor şi triburilor, ci pe experienţă şi pe promi-siunea lui Dumnezeu. Credinţa noastră e clădită pe piatră, şi nu pe nisip. Domnul nostru Iisus Hristos, Revelatorul tuturor adevărurilor vieţii, ne-a revelat şi adevărul învierii din morţi, atât prin cuvinte, cât şi prin fapte, pentru ca să se bucure inimile voastre, o, purtătorilor de Hristos.

Odată, saducheii care nu credeau în înviere au vrut să-L pună pe Domnul la încercare. Ei L-au întrebat a cui soţie va fi o anumită femeie în „lumea de dincolo”. Batjocoritorii au fost ei înşişi mustraţi de prostia lor. Blândul Domn Iisus le-a răspuns: La înviere, cei ce înviază nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu din cer. Şi Domnul a mai adăugat: Nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor (Mt. 22, 30; 32). Şi dacă toţi cei vii de pe pământ ar muri şi ar rămâne în morminte, cum ar putea Dumnezeu fi numit „Dumnezeu al viilor”?

În Capernaum, acea cetate a necredincioşilor care a dispărut de pe faţa pământu-lui din cauza lipsei de credinţă – în această cetate puţin credincioşii iudei îi puneau Domnului o întrebare după alta. în cele din urmă, Domnul a zis: Amin, amin grăiesc vouă. Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu are viaţă veşnică si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (In 6, 53-54). în faţa tem-plului lui Solomon care a fost ras de pe faţa pământului, fiind pângărit de necredinţă, Domnul a spus: Vine ceasul, si acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu… Şi vor iesi: cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândei (In 5, 25-29). Celor ce clatină din cap spunând ce greu le vine lor să creadă, grăiţi-le: „Este la Dumnezeu vreun lucru cu neputinţă?”

În plus, Iisus a mai făcut şi alte multe afirmaţii despre învierea morţilor. Şi pentru a nu lăsa loc pentru îndoială, El a confirmat cele spuse prin fapte. A înviat-o pe fiica moartă a lui Iair, un conducător al sinagogii iudeilor. Domnul a luat mâna ei rece şi moartă în a Sa şi a spus: Copilă, ţie zic, scoală-te! Şi fetiţa moartă a revenit viaţă şi s-a ridicat (Mt. 9, 25; Mc. 5,41).

Şi iarăşi, Domnul a înviat pe fiul văduvei din Nain. Ajungând în acel oraş împreună cu Apostolii Săi, El a întâlnit o procesiune funerară si a văzut o văduvă bocindu-şi cu disperare unicul fiu. Mai întâi S-a apropiat de mamă consolând-o cu cuvintele: „Nu mai plânge!” Apoi S-a atins de raclă şi a poruncit: Tânărule, ţie zic, scoală-te, şi tânărul a înviat şi s-a ridicat. Şi Iisus l-a dat mamei sale (Lc.7, 12-15).

Mai apoi, Domnul l-a înviat şi pe Lazăr în Betania. Patru zile a stat acesta în mor-mânt. Surorile şi toate rudele sale îl plân-geau. Până şi Domnul a început să plângă. Şi Iisus a strigat: Lazăre, vino afară! Şi mortul a ieşit la lumină (In 11). Şi Domnul l-a lăsat să meargă la surorile lui. Pe cine a mai înviat Domnul? Pe Sine. El a înviat din mormânt a treia zi după ce a murit, aşa precum a prorocit. Şi văzând că este Domnul, s-au bucurat ucenicii Lui (In 20, 20). Ce suflet omenesc însetat de viată nu s-ar bucura de Domnul cel înviat? Asa atotputernicul Domn Iisus a confirmat cuvintele Sale şi promisiunea privind învierea celor ce sunt morţi.

Sfinţii Apostoli au făcut din învierea din morţi a lui Mesia temelia predicării Evangheliei. Şi toată speranţa lor personală şi tot curajul lor neclintit în faţa morţii şi-au extras putere şi hrană din acest eveniment slăvit. Unii dintre ei, care la început persecutau Biserica lui Hristos, dar mai apoi au văzut viu şi înălţat pe Domnul, au scris: Iar de vreme ce Hristos sepropovăduieşte că a înviat din morţi, cum zic unii printre voi că nu este o înviere a morţilor? …Iar dacă nădejdea noastră în Hristos este numai pentru viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii (I Cor. 15, 12, 19). Dar Hristos a înviat din morţi şi a confirmat şi învierea noastră; şi El ne-a făcut pe noi, cei ce credem în El, cei mai fericiţi dintre toţi oamenii.

Domnul a murit şi a înviat pentru a arăta şi a demonstra propria noastră înviere din morţi. Cu învierea Sa o flacără de credinţă neclintită a fost aprinsă pentru ve-cie în inimile oamenilor, credinţa că şi ei vor învia. Şi precum întru Adam toţi mor, asa si întru Hristos toti vor învia! (I Cor. 15, 22). Şi dacă vreo Sara actuală va râde şi va zice: „Aceasta este greu de crezut”, răspundeţi-i: „Este oare la Dumnezeu vreun lucru cu neputinţă?”.

Demult, în timpuri străvechi, un profet a văzut şi a prorocit că cei care dorm în ţărâna pământului se vor deştepta, unii pentru viaţa veşnică, iar alţii spre ocară şi spre scârbă veşnică (cf. Dan. 12, 2).

Totuşi, un alt proroc, mai înainte, a privit şi a văzut într-o viziune o vale întinsă, plină până peste margini cu oasele uscate ale morţilor. Şi el a privit şi a văzut cum la glasul Domnului s-a făcut cutremur mare şi oasele uscate au început să se adune şi să se aşeze. Şi privind, el a văzut cum oasele au început să se acopere cu carne şi să se îmbrace cu piele. Şi Dumnezeu a poruncit şi duhul vieţii a intrat în ele. Şi prorocul a văzut cum trupurile omeneşti au prins viaţă şi se sculă în picioare o foarte mare oştire (Iez. 37).

Acestea sunt prorocirile drepţilor profeţi ai lui Dumnezeu. Îndeplinirea acestor prorociri a venit de la Hristos şi prin Hristos. Iar celor ce se mai îndoiesc încă şi care spun că acest lucru este imposibil, răspundeţi-le: La oameni aceasta este cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă (Mt. 19, 26). Răspundeţi-le cu cuvintele Celui ce înviază. Astfel veţi împrăştia îndoielile lor şi vă veţi salva fraţii şi surorile.

Aceasta este credinţa dreptcredincioşilor şi a celor prevăzători. Celor ce au fost amăgiţi de gândirea lumească şi celor ce au fost îmbătaţi de aromele acestei lumi le este greu să accepte şi să păstreze această credinţă. Cei pe care lumea îi înnegreşte cu nămolul său nu-şi apleacă urechea la promisiunea lui Dumnezeu. Dar adevăraţii credincioşi cred în cuvântul Domnului şi aşteaptă cu trezvie împlinirea acestuia. Ei sunt sătui de minciunile celor înşelători si sunt scârbiţi de drumul scurt al falsităţii. De aceea, cărările lungi ale Celui Preaînalt au devenit dragi lor şi drumurile mari ale Celui Adevărat sunt scumpe pentru ei. Pe această cărare lungă El îi înviorează cu adeverirea destinaţiei celei bune. Cea mai mare înviorare a lor este cuvântul Mântuitorului si Ghidului ce a parcurs ca om această cărare a lor şi a ajuns la destinaţie; a văzut destinaţia si le-a vestit lor fericire mare.

La capătul scurtăturilor mincinoşilor se află întotdeauna câte un balaur, acel şarpe străvechi care l-a împins pe primul repre-zentant al omenirii afară din Rai. Dar la capătul lungii cărări a adevărului aşteaptă împăratul şi Tatăl, consolatorul Care înviază. Aceasta bucură pe dreptcredincioşi, iar ei împărtăşesc bucuria lor fraţilor, tovarăşilor lor, copii ai Marelui împărat.

Aceasta este credinţa voastră, o, purtătorilor de Hristos, credinţa strămoşilor voştri dreptcredincioşi. Fie aceasta şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie, până la capătul călătoriei! Aceasta este credinţa ortodoxă mântuitoare, care nu a fost niciodată ruşinată. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei însisi. La Judecata lui Hristos, în Marea Zi, ei nu se vor întrista, ci vor primi viaţă şi vor fi numiţi „binecuvântaţi”.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Tâlcuirea Crezului

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here