Așezări bucovinene – Voroneț

0
122

Voroneţul - manastireaSatul datează ca branişte a mănăstirii Voroneţ din 1490. Voroneţul avea, în 1774 doar 8 familii de iobagi, cele ale emigranţilor transilvăneni Marian MORARIU, morar din Berghia (1763), Ioan Morariu din St. George (1766), Matiaş, George şi Nichita Ungurean din Berghia (1764, 1773 şi, respectiv, 1763), Simeon Ungurean din Ardan (1773), Iosif Ungurean din Nuşfalău (1772) şi Ioan Ungurean din Berghia (1771).

Recensământul lui Rumeanţev din 1772-1773, înregistra la Voroneţ „27 – toată suma caselor”, însemnând 1 preot, 3 femei sărace, 18 ţărani şi 5 birnici, aceştia fiind Vasile, câmpulungean, Grigori Bădăluţă, Ion, ungurian, Mărian, ungurian, morar, şi Gafiţa cu holtei.

Rufeturile erau:

Preot Ion; Măriuţa, cumnata lui Vasile Câmpulungean; Safta, babă săracă; Catrina, săracă;  Toader sin Ifteni, ţăran; ţăranii săraci şi, cei mai mulţi, fără nume… Toti sub binecuvântarea călugărească, Ion sin Vasile, Stafi, Toadir MĂRIAN, Gavril, Ion, Toadir, Grigore, Pavel, Toma, Costandin, Georgii, Arsene, Ursul, Vasile, Iftimi, precum şi săracele emigrante din Ardeal, Irina şi Gafiţa.

În 1775, Voroneţul avea 9 familii de iobagi mănăstireşti, numărul familiilor ajungând la 44, în 1784.

Biserica mănăstirii Voroneţ, ctitorită, în 1488, de Ştefan cel Mare, avea, în 1843, 934 enoriaşi, din Voroneţ, Bucşoaia şi Frasin.  Paroh era Ioan Karlowetzki, iar în preajma mănăstirii funcţiona o şcoală trivială, menţionată de sursă şi în 1843. În 1876, biserica avea 371 enoriaşi doar în Voroneţ, preot cooperator fiind Georgie Mândrilă. În 1907, preot cooperator era Dionis Zurcan. El era născut în 1871, preot din 1896, iar cantor, din 1899, Damian Vacariu, născut în 1874.

Din 1892, la Voroneţ funcţiona, în locul şcolii triviale de odinioară, o şcoală cu 2 clase.

În 1890, Voroneţul avea 500 locuitori, primar fiind Dimitrie Gemănariu. Învăţător era Lazăr Florciuc, Isidor Zavadovschi era paroh, iar Damian Vacariu era cantor bisericesc.

„Până în sară, se mai poate vedea Voroneţul. El se ascunde în păretele de dealuri din stânga oraşului, unde ai zice că pădurile de brad copleşesc totul. Mă duce într-acolo nu un Onoiu dintr-o clasă unde „toţi sunt de mijloc”, ci fetiţa parohului Zavadovschi, care mă întovărăşeşte de la Gura-Humorului, vorbindu-mi pe drum de minunea săgeţilor care au arătat locul de clădire al Voroneţului şi de cântările de bucurie ale îngerilor din paltin.

Trăsura trece Gârla Morilor, care se strecură limpede pe prund. Ea rătăceşte pe locuri bolovănoase, unde fiecare drumeţ are alt drum, înaintează în umbra codrului de brad şi trece, pe un podeţ, Moldova.

E aceeaşi apă vioaie, dar largă, senină, pe care o ştim din părţile sucevene ale Moldovei. Într-un freamăt măreţ, ea merge spre hotarul nostru, de care nu vrea să ştie, căutând departe Siretiul râpos cu apa gălbie, bătrân soţ pentru această mireasă tânără, cu sufletul limpede. Humorenii şi Voroneţenii culeg păstrăvi în ochiuri adânci de apă.

Mai departe e pârâul Voroneţul, care măcar acum, în vremea de revărsare a ploilor, nu e deloc un pârâiaş de dispreţuit, ci hrăneşte harnic Moldova, stăpâna sa.

De aici, în drumuleţe cotite, se înşiră casele satului Voroneţ. Peste câteva podeţe de crengi, căptuşite cu ace de brad, se ajunge la mănăstire. Ea sta in adâncul adâncurilor codrului, în valea cea mai tăinuită a văilor muntelui. Mănăstirea, astăzi biserică de mir ca şi cea de la Humor, se vede numai când ai ajuns lângă dânsa. Acolo iţi iese înainte părintele Zavadovschi. El este aşa de Român, cu tot numele său, aşa de gospodar, cu toată boala sa, care nu e mai bucuros de nimic decât să-ţi arate, în cele mai mici amănunte, biserica sa. Parintele a păzit-o, a curăţit-o şi apărat-o cincisprezece ani” (Nicolae Iorga).

 Sursa: monitorulsv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here