Momente de referință din istoria universală – Ascensiunea şi decăderea lui Cola di Rienzo

0
147

decameronul - Rienzi

În luna octombrie a anului 1842, a avut loc, la Dresda, premiera operei lui Richard Warner „Rienzi – ultimul tri­bun”; în operă era reprezentat un revoluţionar social medieval, care, în urma unei conspiraţii a nobililor, a fost omorât de plebea romană instigată împotriva sa.

Figura lui Rienzi este istorică, la fel ca uciderea sa. Aceasta a fost pusă la cale, pe 8 octombrie 1354, de aristocraţia romană. Cola di Rienzo (denumit Rienzi), născut în 1313, la Roma, visa la reinstaurarea republicii, aşa cum fusese ea în urmă cu câteva secole sub conducerea fraţilor Tiberius şi Gaius Gracchus, fiind cei mai demni reprezentanţi ai săi şi care a dispărut odată cu instaurarea dictaturii lui Cezar.

Rienzi, care era el însuşi un aristocrat, s-a răzvrătii împotriva subjugării poporului şi a corupţiei din Roma medieva­lă.

Acesta a devenit un repu­blican angajat şi un duşman înrăit al conducerii despotice a principilor romani.

În 1343, a fost acreditat ca sol al partidei populare de papa Clement al VI- lea. Pe atunci avea reşedinţa la Avi­gnon, numindu-l pe înfocatul orator notar al camerei popu­lare din Roma.

Rienzi s-a fo­losit la Roma, în scopul său şi al poporului, de războiul din­tre familiile nobile de la conducere, care escaladase, pe 10 mai 1347 a alungat căpeteniile romane nobile din oraş şi a proclamat republica romană.

Rienzi s-a folosit de scurta perioadă în care a condus, în care s-a impus ca un „tribun al poporului” întru implementarea unui program de re­forme, reorganizând finanţele şi armata, a ordonat jurisprudenţa şi a asigurat anumite libertăţi pentru cetăţeni. Cu o retorică strălucită, acesta a format un stat naţional italian unit, eliberat de tutela împă­rătească şi papală.

În urma acestui fapt, papa Clement al VI-lea l-a anatemizat pe Rienzi.

Mulţumirea popo­rului adusă tribunului a fost că s-a îndepărtat iritat şi in­dignat de acesta. Pe 14 decembrie 1347, Rienzi a fugit din Roma şi a trăit o perioadă ca ermit în Abruzzo; în 1350, a încercat în zadar să obţină la Praga de la împăra­tul Carol al IV-lea o mutare la Roma, pentru a proteja intere­sele amândorura împotriva clerului şi a nobilimii.

Împăratul a dat în schimb dispozi­ţie ca rebelul tribun să fie arestat şi dat pe mana papei din Avignon; succesorul lui Petru nu se mai numea acum Clement al VI-lea, ci Inocen­ţiu al VI-lea. Acest „nou” papă dorea ca interesele sale la Roma să fie reprezentate de un om care dispunea de expe­rienţă şi de charismă. Aşa că Rienzi a ajuns din nou la Ro­ma ca senator papal la înce­putul anului 1354.

Ura cercurilor nobiliare aliate la conducere împotriva lui Rienzi nu mai putea fi stăpâ­nită. Incomodul şi periculosul opozant a fost prezentat ca o încarnare a răului. Pe 8 octombrie 1354, Rienzi a căzut victimă a unei răzmeriţe; iar ucigaşul său a fost poporul, cel pentru care luptase toată viaţa să-l elibereze.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila