“Aşa să se întâmple!”

0
153

gheron-iosif-vatopedinul-7-in-e1379184505647

Adevăratul ucenic ascultător este asemenea modelului adevărat, al Domnului nostru Iisus Hristos, care S-a făcut ascultător până la moarte faţă de Dumnezeu Tatăl şi apoi ne-a dăruit nouă biruinţa Învierii. Ascultătorul desăvârşit, Hristos, ne descoperă:

„Datu-Mi-s-a toată puterea” (Matei 28,18); un lucru la care este îndreptăţit să ajungă orice ascultător, şi pe care îl va moşteni din belşug, pentru că Dumnezeu „nu dăruieşte cu măsură”. Aceasta este pentru noi sfinţirea şi înfierea.
Monahul va reuşi să izbândească înaltul său scop dacă printr-o deplină lepădare se va izbăvi de „toate cele ale sinelui său” şi dacă mai apoi, prin supunere, se mortifică pe sine însuşi, în ceea ce priveşte lucrurile şi înţelesurile. Se va slobozi de omul cel vechi şi va spune cu îndrăzneală: „Iată, am lăsat toate şi am urmat Ţie” (vezi Matei 19,27). Va auzi atunci din gura cea nemincinoasă a Domnului că va moşteni viaţa cea veşnică.
O, fericită ascultare, tu eşti cea care ai răpit din sânurile părinteşti „pe Dumnezeu Cuvântul, Cel fără de început cu Tatăl şi cu Duhul”, Atotiubirea neschimbată  şi ai readus echilibrul în dezordinea pe care a provocat-o prima neascultare!
Lepădarea deplină şi integrală a înţelesurilor, voilor şi lucrurilor este ţinta şi capătul luptei duhovniceşti a oricărui ascultător. Dacă va reuşi acest lucru, harul dumnezeiesc îl va răsplăti. Îi va dărui nepătimirea şi adevărata libertate. Pentru aceşti atleţi spune înnoitorul firii noastre, adresându-se către Tatăl oarecum poruncitor: „Voiesc ca unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceştia, ca să vadă slava Mea” (Ioan 17,24).
Înaintaţi, aşadar, toţi cei ce doriţi fierbinte sa deveniţi împreună cu Fiul moştenitor  al iubirii tatălui. Să cinstiţi mai mult şi să puneţi în lucrare în viaţa voastră fericita ascultare. Aceasta rezumă înţelesul ridicării crucii, aceasta conduce fără piedici în împărăţia cerurilor.

Lepădarea

Lepădarea este respingerea acelor lucruri sau înţelesuri care nu aparţin trebuinţei (necesităţii) absolute şi continuităţii vieţii. Este de-acum o lege generală faptul că dacă ceva nu este în limitele trebuinţei, aparţine poftei. Aceasta va naşte pleonexia (lăcomia) şi filavtia (iubirea de sine) şi în acest fel va pregăti calea iubirii de plăcere, maica morţii.
Pildă a adevăratei lepădări S-a făcut Domnului nostru după botezul Său, atunci când S-a retras în pustie şi prin credinţă S-a predat atotmântuitoarei Pronii a Ziditorului, care susţine şi menţine toată zidirea. Această spusă a psalmistului: „Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni” (Psalmi 54,25), arată înţelesul lepădării absolute.
Numai cei cu credinţă tare pot să dobândească această atotvirtute. Părinţii care au pus-o în lucrare în viaţa lor au gustat şi rodul ei cel dulce, nepătimirea. Aceasta este rodirea credinţei neclintite în Pronia dumnezeiască şi conduce, potrivit Sfinţilor Părinţi, la „credinţa din vedere”.

Pornim, aşadar, de la lepădare şi înaintăm spre nepătimire, care ne va dărui puterea de a îndura ispitele. Fie ca să dobândim şi noi aceste virtuţi prin harul dumnezeiesc. Aşa să se întâmple!

Dialoguri la Athos, Gheronda Iosif Vatopedinul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here