Aromaterapia – între estetică şi terapeutică

0
169
aromaterapiaÎn zilele noastre nu se poate concepe industria frumuseţii fără prezenţa parfumurilor. Miresmele delicate sau tari, subtile sau evidente sunt nelipsite din viaţa de zi cu zi. Fie în sticluţe de forme şi culori variate, fie încorporate în alte produse cosmetice, parfumurile au o istorie îndelungată şi fascinantă.

În mormântul lui Tutankamon s-au găsit recipiente care au conţinut cândva substanţe aromate sau produse folosite în scop cosmetic.

Esenţele aromatice sunt uleiuri esenţiale, conţinute de plante din care se extrag prin distilare cu vapori, cu ajutorul căldurii sau al unor solvenţi.

Dar departe de latura spectaculoasă şi de legendă, la baza utilizării aromelor au stat cauze mai practice. Astfel, din cele mai vechi timpuri, uleiurile aromatice au fost folosite pentru igienă şi sănătate, în Egiptul Antic, de pildă, în procesul de mumificare se foloseau şi uleiuri aromatice, iar în viaţa cotidiană se utiliza usturoiul, care – prin principiul aromatic pe care îl conţinea – proteja de tot felul de maladii.

În Evul Mediu, perioadă marcată de unele din cele mai devastatoare epidemii, se folosea pentru protecţia contra ciumei aşa-numitul “oţet al celor patru hoţi”. Este combinaţie complexă între oţetul de vin alb şi plante aromatice (pelin, mă-ghiran, rozmarin etc).

Fumigaţiile aromatice au fost folosite şi în epidemiile de variolă de la sfârşitul sec. XIX. 

Folosite empiric, esenţele aromatice şi-au dezvăluit tainele în epoca modernă, în urma studiilor ştiinţifice.

Aromaterapia a pătruns în literatura de specialitate în anii interbelici. Ea si-a castigat locul în rândul ştiinţelor medicale, o dată cu lucrările lui R. M. Gattefosse, reprezentant de seamă al şcolii franceze. Un alt medic celebru care a folosit uleiurile esenţiale pentru a-i trata pe soldaţi în timpul celui de al doilea război mondial a fost dr. Jean Valnet. Au urmat multe studii ştiinţifice, în diferite ţări, care au demonstrat proprietăţile terapeutice ale uleiurilor volatile.

Cercetările au dovedit că nervul olfactiv preia informaţiile privind mirosul esenţelor aromate şi îl transferă unor părţi ale creierului care controlează emoţiile şi hormonii. în acelaşi timp, cel mai mare organ al corpului uman, pielea, absoarbe uleiurile folosite în masaj, la produsele cosmetice sau la băile aromatice şi transferă efectele sistemului nervos şi muscular, având ca efect fie tonifierea sau relaxarea.

Uleiurile eterice conţin elemente chimice ce au calităţi anibacteriene, antiinflamatorii, analgezice şi antivirale.

Uleiurile aromate sunt obţinute din plante, dar nu orice plantă poate fi baza obţinerii uleiurilor eterice. Obţinute prin distilare, ele sunt foarte concentrate, iar aplicarea lor directă pe piele poate cauza iritaţii. De aceea, se recomandă folosirea unui ulei neutru pentru diluarea lor (de exemplu, uleiul de migdale, de soia).

Principalul efect terapeutic al uleiurilor esenţiale este cel antiseptic, bacteriostatic sau bactericid împotriva unei multitudini de agenţi infecţioşi, de la bacterii la fungi. în urma cercetărilor de fitochimie, substanţele care se regăsesc în uleiurile esenţiale au efecte antiseptice de intensitate diferită, descrescător pe scara efectului bactericid situându-se fenolii, aldehidele, alcoolii, eterii, terpen ii şi acizii. Efectul antiseptic al uleiurilor volatile poate fi testat printr-o aromato-gramă, metodă similară antibiogramei.

In practica medicală, aromatograma este folosită frecvent pentru identificarea celei mai bune soluţii terapeutice.

Dar asemănărea cu antibioticoterapia se opreşte aici. Spre deosebire de antibioticele uzuale, uleiurile aromatice îşi păstrează efectul terapeutic în cure îndelungate. De asemenea, nu au efectele secundare nocive ale antibioticelor. Acestea, alături de dobândirea rezistenţei de germenii patogeni şi inducerea apariţiei micozelor, limitează în timp utilizarea antibioticelor, chiar atunci când sunt necesare cure prelungite.

Alături de efectul antiseptic, uleiurile esenţiale posedă şi alte calităţi curative, printre care: acţiune cicatrizantă, deodorantă, rubefiantă, depurativă şi antitoxică, trofic vasculară, expectorantă şi spasmolitică, stimulantă a sistemului imunitar, precum şi efecte sedative sau calmante.

Uleiurile esenţiale pot fi folosite în:

– afecţiuni cardiovasculare (uleiurile esenţiale din levănţică, ienupăr etc);
– afecţiuni ale aparatului respirator (uleiurile esenţiale din pin, eucalipt, mentă etc);
– afecţiuni ale aparatului digestiv (uleiurile de mentă, salvie, rozmarin etc);
– suferinţele aparatului reno-urinar şi genital (uleiurile de muşeţel etc);
– afecţiuni ale sistemului nervos central;
– combaterea stresului (uleiurile de trandafir şi iasomie);
– calmarea spiritului (uleiurile de bergamotă, mandarin şi lămâie);
– echilibrarea hormonilor (uleiurile de salvie şi muşcată).

Administrarea uleiurilor esenţiale se face de obicei prin aplicaţii externe, prin inhalaţii sau pe cale internă (Federaţia Internaţională a Aromaterapeuţilor nerecomandând însă această cale). In administrarea externă, se recomandă ca uleiurile esenţiale să fie diluate într-un vehicul de tipul uleiului de floarea-soarelui, soia sau măsline.

Chiar dacă nu au efecte secundare de amploarea şi gravitatea medicamentelor clasice, folosirea uleiurilor esenţiale nu este fără riscuri. De aceea, se recomandă consultul şi sfatul unui specialist, atât pentru atingerea potenţialului maxim, cât şi pentru evitarea efectelor adverse. Aromaterapia este indicată numai în anumite cazuri şi numai anumite preparate la copil sau la femeia însărcinată. De asemenea, nu trebuie exclusă posibilitatea apariţiei efectelor alergice. In plus, trebuie amintit că nu toate uleiurile esenţiale au potenţial terapeutic, unele având chiar efect toxic.

Uleiurile esenţiale sunt din ce în ce mai folosite pentru combaterea efectelor nocive ale stresului atât sub forma masajului, cât şi a inhalaţiilor odorizante.

Trei argumente de bază pentru aromaterapie

1. În flora noastră spontană şi în culturi există numeroase plante medicinale cu un conţinut bogat în uleiuri volatile.

Este deja pusă la punct tehnologia extragerii acestora prin antrenare cu vapori de apă şi separarea lor prin distilare fracţionată.

2. Majoritatea plantelor conţinând uleiuri volatile intră în alimentaţia noastră zilnică cu care organismul uman este obişnuit de mii de ani.

Spre deosebire de antibiotice sau de substanţele chimice, uleiurile volatile din plante administrate în scop bacteriostatic sau/şi bactericid, în doze terapeutice utile au toxicitate redusă, nu produc efecte secundare, deci nu au contraindicaţii (dacă sunt administrate corect).

3. În multe laboratoare clinice există posibilitatea efectuării “aromatogramelor”.

Este la fel ca şi a “antibiogramelor” pentru testarea sensibilităţii germenilor infecţioşi la substanţele fitoterapice care i se recomandă bolnavului. Dacă în trecut – şi ne referim la câţiva ani în urmă -, din cauza unei politici economice autarhice, trebuia găsiţi cu orice preţ înlocuitori “autohtoni” ai unor plante sau uleiuri volatile care nu erau specifice zonei noastre geografice, în prezent, prin import sau prin schimburi economice, putem beneficia de toate plantele care cresc în diferite zone ale globului. Pe lângă fructele exotice care abundă astăzi şi pe piaţa noastră liberă, la dispoziţia consumatorilor stau şi piperul, scorţişoara, cuişoarele, cafeaua, cacao, care, prin conţinutul lor în uleiuri volatile, pot intra în arsenalul terapeutic din ţara noastră.

Revista Farmacist.ro – Iunie 2006 

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here