Aroganţa Apusului şi apostazia Răsăritului -IV

florentaReprezentanţii Răsăritului de la sinodul de la Florenţa au fost orice altceva, dar nu inferi­ori reprezentanţilor din Apus, însă au avut un teribil dezavantaj în raport cu aceştia. Erau divi­zaţi. Promisiunea confortului material şi a slavei lumeşti i-a corupt pe unii dintre ei şi i-a făcut mai latini decât latinii.

Admiraţia pentru modul de viaţă apusean şi sentimentul de inferioritate, manifestat de unii ortodocşi la sinodul de la Florenţa şi care conti­nuă să-i caracterizeze pe mulţi dintre membrii Bisericii de Răsărit, a adâncit enorm prăpastia dintre curentul raţionalist şi cel isihast, care se ciocneau în spaţiul Răsăritului.

Dacă într-adevăr sărăcia, mizeria, epuiza­rea socială au dat naştere admiraţiei Răsăritului pentru modul de viaţă apusean, atunci putem să ne imaginăm cât s-a mărit această admiraţie în decursul dominaţiei otomane, de-a lungul căre­ia romeii au trăit în cunoscutele condiţii de sără­cie şi înjosire.

De-a lungul primelor două secole ale domina­ţiei otomane, romeii s-au zbătut mai ales pentru supravieţuirea lor biologică şi nu au avut posibi­litatea să se gândească şi să aspire la emancipa­rea culturală. înflorirea economică ce s-a înfăptuit în clasele lor abia de-a lungul secolului al XVIII-lea a reuşit să conducă la renaşterea intereselor lor culturale. Cercul bogaţilor fanarioţi care s-a dezvoltat în secolul al XVIII-lea în Constan-tinopol căuta prestigiul şi recunoaşterea socială, imposibil de dobândit într-o raia a Imperiului Otoman. Numai prin intermediul Patriarhiei de Constantinopol şi în „civilizatul” Apus ar fi putut să le dobândească. Este caracteristică tendinţa care dominase printre fanarioţi, de a căuta un filon nobil apusean în arborele lor genealogic. Fanarioţii nu aveau interese profund religioase. Fuzionarea lor cu Patriarhia s-a făcut din interes şi avea în vedere obţinerea propriului prestigiu social. Dobândirea educaţiei a fost o altă năzuinţă constantă a fanarioţilor, pe care s-au ambiţionat să o realizeze prin intermediul Patriarhiei, al cărei sprijin economic l-au primit din complezenţă, întrucât urmăreau să preia de la aceasta toate poziţiile importante pentru a putea avea primul cuvânt în legătură cu determinarea politicii ei.

Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here