Desigur, mulţi istorici sunt de acord că dispreţuirea şi subestimarea barbarilor Apusului de către romeii Răsăritului a constituit tragica greşeală diplomatică a acestora din urmă.
Din secolul al Xll-lea, totuşi, pe măsură ce imperiul începe să-şi resimtă epuizarea şi să piardă din vechea sa splendoare şi bogăţie, în timp ce Apusul se dezvoltă şi se îmbogăţeşte, are loc o nouă schimbare în atitudinea multor apuseni.
Conducătorii barbarilor care au cucerit Apu-sul încep să revendice titlul de împărat Roman, pe care treptat îl neagă împăratului de Răsărit, acesta fiind numit din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai dispreţuitor „Rege al elinilor”.
Printre primii răsăriteni care se arată impre-sionaţi cultural de Apus se numără însuşi împăratul Manuel Comnenul, care, totodată, i-a tratat pe apuseni cu o aroganţă cumplită.
Energicul interes al lui Manuel pentru gusturile, obiceiurile şi manierele apusene a provocat contrarietate în Răsărit, unde cultura de atunci era cu mult superioară celei din Apus, şi a adus cele mai dezastruoase consecinţe imperiului.49
Manuel Comnenul îi admira şi imita pe cavalerii Apusului, i-a acceptat cu mult entuziasm pe apuseni în Constantinopol şi le-a oferit poziţii înalte. Dar cine erau apusenii pe care îi sprijinea Manuel? Erau romeii apuseni sau barbarii apuseni? Oricum, politica filoapuseană a lui Manuel a vătămat mult Imperiul Roman de Răsărit, iar revolta locuitorilor din Constantinopol împotriva acestei politici a sfârşit cu masacrarea latinilor din Constantinopol la 1182.
Admiraţia Răsăritului pentru Apus coincide cu declinul puterii şi bogăţiei proprii. Pare, deci, că cel puţin una dintre cauzele schimbării a fost confortul material al Apusului alături de lipsa materială a Răsăritului. Istoria umană poate fi înţeleasă şi explicată corect numai când ajungem la înţelegerea firii umane, care în mod esenţial rămâne aceeaşi întotdeauna. Un studiu atent al firii umane asupra acestei chestiuni va ajuta la dezlegarea misterului. Coruperea răsăriteni-lor în faţa bogăţiei şi realizărilor tehnologice ale Apusului este o realitate istorică pe care o con-statăm şi în zilele noastre, pentru că ea se petrece şi acum.
Este ciudat acordul aproape unanim al istori-cilor, chiar şi al celor ortodocşi, că reprezentanţii Bisericii Răsăritene la sinodul de la Florenţa au fost considerabil inferiori cultural fată de cei
din Apus. O prezentare succintă însă a membrilor sinodului care au luat parte activă de ambele părţi arată clar că nu aceasta este realitatea. In descrierile sinodului, pe care le avem la dispoziţie, latinii care au fost prezenţi sunt următorii: Andrei de Rhodos, care era grec şi a devenit papistaş, Iulian Cesarinul, Nicolae Albergati,
Ambrozie Traversări şi Ioan de Montenegro, care s-a distins pentru capacitatea sa dialectică şi nu pentru o cunoaştere de substanţă a tradiţiei patristice. Alocuţiunile lui Ioan de Montenegro „nu erau altceva decât etalarea silogismului scolastic. In loc să lămurească cuvintele Sfinţilor Părinţi în acord cu faptele lor, folosise diverse argumente scolastice pentru a determina sensul cuvintelor din diferite citate patristice”. Ioan de Montenegro s-a sprijinit în special pe ingenioasele silogisme ale dascălilor săi. Reprezentanţii Răsăritului care au participat activ la lucrările sinodului de la Florenţa au fost următorii:
Visarion de Niceea, Antonie de Heracleea, Mar-cu Eugenicul, Mitropolitul Efesului, Gheorghe Scholarul, Gheorghe Ghemistos Plethos, Isidor al Rusiei, Silvestru Siropoulos, care a scris istoria sinodului din partea grecească alături de grecul Theodor de Mytilene, ce a scris istoria sinodului din partea latină. Visarion deţinea o cultură rară. Era foarte bine pregătit teologic, era un strălucit vorbitor, un filosof foarte capabil, un fervent apărător al lui Platon. Gheorghe Scholarul avea o rară formaţie teologică şi filosofică. Gheorghe Ghemistos Plethos îi cucerise pe florentini cu erudiţia sa platonică. Antonie de Heracleea şi Isidor al Rusiei deţineau excelente aptitudini, în fine, Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efe sului, nu era numai un om simplu, cu principii sănătoase, nu era doar un invincibil cunoscător al tradiţiei patristice, dar avea şi o rară cultură şi era Scholarul Şcolii din Constantinopol.
Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin
Jurnal Spiritual
