Disciplina interioară prin rugăciunea de toată vremea (II)

0
182
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Intrebari catre Arhimandritul Teofil PărăianArhimandritul Teofil Părăian

– Ce ne puteţi spune despre muzica pe care o ascultă tinerii?

Arhimandritul Teofil Părăian – Dragă, în sfârşit… ar fi bine ca oamenii să evite tot ce este împovărător, tot ceea ce este coborâtor. Să ştiţi că şi mie-mi place muzica, dar nu-mi place muzică de-asta, zdruhăită. Ȋmi place muzica frumoasă..! chiar şi muzica populară. Ştiţi ce mult îmi place mie Dumitru Fărcaş la oboi? Am un disc al lui şi tare mult îmi place!

Pentru că muzica aceasta este constructivă, îţi dă o dispoziţie plăcută; nu te coboară, ci te ridică. Ȋmi place muzica simfonică, îmi place Vivaldi, muzică preclasică, îmi place Mozart, îmi place Beethoven… Foarte mult îmi place! N-am vreme de muzică, dar câteodată, când am totuşi o ţâr’ de vreme şi pot s-ascult ceva, ascult cu mare plăcere. Şi-i îndemn şi pe alţii s-asculte, dar să asculte o muzică ziditoare, o muzică ce te ridică mai presus de lumea aceasta, pentru că-i o muzică adusă nu din împătimiri, ci din nepătimiri.

– Ce părere aveţi despre Oastea Domnului?

Arhimandritul Teofil Părăian – Să ştiţi că nu prea am păreri bune despre Oastea Domnului! Or fi unii de la Oastea Domnului pe-aici şi m-aud, dar n-am ce face, asta e realitatea. Ştiţi de ce n-am păreri bune? Pentru că nu sunt destul de îmbisericiţi, parcă sunt cam centrifugi.

Le place mai mult aşa, o predică din asta, nebazată pe Sfinţii Părinţi, o predică ce ar putea fi foarte bine rostită şi în alte grupări religioase, de alte facturi. Şi se cam ţin ei că-s mai buni decât alţii, dar să ştiţi că nu prea sunt buni, pentru că uitaţi-vă, deja există trei direcţii de Oastea Domnului: o direcţie care-i la Sibiu, pe care o conduce Părintele Mihoc – care pare că e destul de bună, dar nu se ştie cât rămâne-n bine; o direcţie este pe la Simeria, iar aceia sunt despărţiţi, separaţi de cei de la Sibiu; şi există o direcţie la Cluj, însă aceia sunt foarte apropiaţi de sectari: chiar şi renunţă la Liturghie pentru adunările lor.

Aşa că aş fi bucuros de oameni să fie în cadrul Bisericii, să ţină mai mult la slujbele noastre, să se bucure de cărţile de duhovnicie pe care le avem noi… Şi să-şi vadă de treabă, să nu se unească nici cu cei de altă credinţă, nici cu cei care se socotesc mai buni. De multe ori, dacă te socoteşti mai bun, chiar nu eşti bun.

– Există persoane care nu pot fi pomenite la Sfânta Liturghie?

Arhimandritul Teofil Părăian – Dragă, există… în privinţa aceasta, două lucruri trebuie să avem în vedere. Pe de o parte, rânduiala Bisericii, care îi exclude de la pomenirile la Sfânta Liturghie pe cei care n-ar fi vrednici să se împărtăşească. Asta înseamnă că la Sfânta Liturghie, de drept şi de fapt ar trebui să fie pomeniţi numai aceia care sunt vrednici să se şi împărtăşească. De ce? Pentru că pe sfântul disc este prezentată Biserica, cea văzută şi cea nevăzută, adică Domnul Hristos, Maica Domnului, sfinţii, ierarhia bisericească, credincioşii cei vii şi cei morţi, deci cei care ar putea să se împărtăşească.

Cei care n-ar putea să se împărtăşească, de exemplu credincioşii care nu sunt cununaţi la biserică, cei care fac păcate grele, care trăiesc în păcate de moarte, în duşmănii ş.a.m.d., aceştia n-ar putea fi pomeniţi, după rânduială, la biserică. Numai că e foarte greu să-i selectezi, fiindcă oamenii în general nu ştiu, aduc pomelnice cu nevrednici de a fi pomeniţi, şi totuşi îi pomenim, şi fiindcă nu-i ştim, şi poate de multe ori şi că-i ştim, şi totuşi îi mai pomenim, în nădejdea darului lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, e vorba de iubire. Aşa cum nu-i scoţi din sufletul tău, din iubirea ta pe cei apropiaţi ai tăi care sunt depărtaţi de Dumnezeu, tot aşa parcă te îndeamnă iubirea să-i cuprinzi şi pe ei în pomelnic. Cum să-l exceptezi chiar tu, care îl iubeşti?! Tu, mamă, tu, tată, să-ţi exceptezi copilul de la slujbă, pentru că nu-i cum îl vrea Dumnezeu?! Şi-atunci, în nădejdea că-l  vei face cum o vrea Dumnezeu, îl ţii mai departe în pomelnic. La noi era o vorbă: „S-a certat cutare cu cutare, încât l-a scos şi din pomelnic!”

– Ȋn ce constă superioritatea Ortodoxiei şi pe ce ne bazăm noi când afirmăm că Ortodoxia este superioară?

Arhimandritul Teofil Părăian – Dacă suntem ortodocşi, zicem că Ortodoxia e cea mai însemnată modalitate de a-I sluji lui Dumnezeu şi că ea cuprinde învăţătura cea mai înaltă. Adevărul este că noi credem aşa, dar şi obiectiv este aşa. E greu să spui în ce constă superioritatea Ortodoxiei… ar trebui să cunoşti foarte bine şi doctrinele celelalte. Ȋnsă fapt este că Ortodoxia are tot ceea ce afirmă ceilalţi că au. Pentru noi, toate adevărurile de credinţă sunt la fel de importante, pe când grupările religioase care îşi asumă superioritatea, fără s-o aibă, se definesc prin anumite adevăruri pe care le afirmă.

De exemplu, baptiştii afirmă Botezul, ca şi când Botezul ar fi lucrul cel mai important; pentru noi, Botezul este important, însă toate sunt importante. Deci nu ne definim prin Botez, deşi spunem: „Mărturisesc un Botez, spre iertarea păcatelor” şi avem practica Botezului.

Adventiştii au în vedere a doua venire a Domnului Hristos; şi noi zicem: „Şi iarăşi va să vină, cu mărire, să judece viii şi morţii” (Crez), dar nu ne definim prin acest adevăr, aşa încât să fim adventişti, ci suntem ortodocşi cu credinţă în a doua venire a Domnului Hristos.

Martorii lui Iehova se afirmă ca martori ai lui Dumnezeu; păi şi noi mărturisim

Penticostalii au în vedere darurile Rusaliilor şi se definesc prin ele; „penticostal” vine de la „penticosti”, care înseamnă „Cincizecime, Rusalii”‘ Şi noi credem în darurile Rusaliilor şi mărturisim darurile Rusaliilor, practicând darurile Rusaliilor, în măsura în care socotim noi că acestea sunt cele mai importante; noi însă nu vorbim în limbi, dar dăm iertarea păcatelor – care tot prin Duhul Sfânt s-a realizat -, sfinţim viaţa oamenilor, natura înconjurătoare ş.a.m.d. Deci şi noi suntem „penticostali”, dar nu ca penticostalii.

Martorii lui Iehova se afirmă ca martori ai lui Dumnezeu; păi şi noi mărturisim: martirii, mucenicii sunt martori ai credinţei ortodoxe. Noi înşine mărturisim: când sărbătorim Naşterea Domnului, când sărbătorim învierea Domnului, înălţarea ş.a.m.d. Toate acestea sunt mărturii despre credinţa noastră, dar nu ne definim prin acestea, ca să zicem că suntem martorii lui Dumnezeu, ci suntem ortodocşi care dau mărturie.

Avem darul acesta, de a fi cinstitori ai Maicii Domnului.

Aşa încât noi avem tot ceea ce socotesc alţii că au. Ei se definesc prin anumite adevăruri de credinţă, însă noi le avem pe toate la un loc şi toate sunt la fel de importante, nu-i mai important unul decât celălalt.

Apoi avem darul acesta, de a fi cinstitori ai Maicii Domnului, pe care mulţi dintre creştini nu-l au. Noi ne bucurăm de Maica Domnului şi zicem: „De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc. Ceea ce eşti biserică sfinţită şi rai cuvântător; lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat şi Prunc S-a făcut, Cel ce este mai înainte de veci. Că braţul tău, scaun l-a făcut, şi pântecele tău, mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, mărire ţie!” Şi avem o bucurie din asta!

Aşa încât cine gândeşte bine ajunge la concluzia că Ortodoxia este cea mai însemnată şi adevărată formă de slujire şi de gândire duhovnicească.

Pe mine mă mai întreabă, mai ales sectarii: „Părinte, dumneavoastră ce ziceţi, care-i credinţa adevărată? – Păi, zic, credinţa pe care-o am eu, că dac-aş crede că alta-i adevărată, n-aş fi aici, ci aş fi acolo”.

– Spuneţi-ne despre esenţa sufletului, despre modalitatea în care sufletul moşteneşte păcatele părinţilor. Botezul, care şterge păcatul originar, nu şterge şi păcatele moştenite de la părinţi, aceste tare ereditare? Cum de totuşi copiii continuă să păstreze aceste păcate?

Arhimandritul Teofil Părăian  – Dragă, e o chestiune care rămâne o taină, nu e elucidată. Ȋntr-adevăr, te poţi întreba cum cineva care-i curăţit de păcate este totuşi transmiţător de păcate. Ceea ce ştim noi este doar atât, că lucrurile pot fi urmărite într-un fel, adică nu în latura păcatului, ci în latura nedesăvârşirii, în latura neputinţei. Oamenii moştenesc ceva din înaintaşii lor, şi bine, şi rău. Aşa cum moştenesc figura părinţilor sau a bunicilor, tot aşa moştenesc şi configuraţia sufletească a lor. Cum anume se explică lucrul acesta, nu ştim, nu putem spune; ştim doar că e o realitate de necontestat faptul că se moşteneşte. De ce se mai moşteneşte, când n-ar trebui să se mai moştenească, acestea sunt lucruri care ne depăşesc. Nu ne-au fost descoperite şi nu le putem descoperi nici noi.

– Nu ar fi suficient să te spovedeşti singur lui Dumnezeu? Este absolut necesară spovedania la un preot?

Arhimandritul Teofil Părăian – Da, în concepţia Bisericii noastre, da. Pentru că sunt trei locuri în Sfânta Scriptură, în Sfânta Evanghelie, în care se vorbeşte despre puterea iertării păcatelor, dată oamenilor, şi anume: în Evanghelia de la Matei, în capitolul al 16-lea, în legătură cu Sfântul Apostol Petru se spune: „Ȋţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor şi oricâte vei lega pe pământ, vor şi legate şi în cer, şi oricâte vei dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi  în cer”; în capitolul al 18-lea, tot de la Matei, se spune: „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer”;

După învierea Domnului nostru Iisus Hristos – fapt consemnat în Sfânta Evanghelie de la Ioan, în capitolul al 20-lea -, în seara zilei în care a înviat Domnul Hristos, a suflat peste ucenici şi le-a spus: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. Pe această bază, noi avem rânduiala spovedaniei, practicată în Biserica noastră. Sigur că Dumnezeu poate ierta păcatele, dar având această rânduiala aşezată de Domnul Hristos, n-avem de ce să n-o folosim.

– Dacă cineva totuşi nu se spovedeşte şi nu are păcate mari, se poate mântui?

Arhimandritul Teofil Părăian – Dragă, asta-i o chestiune pe care o ştie Dumnezeu, n-o ştim noi. Dacă nu are păcate mari… acuma, ştiţi cum e cu păcatele? Care e păcatul cel mai mare? Păcatul pe care-l ai! Nu trebuie să fie cel mai mare păcat socotit. E vorba de un păcat pe care-l ai; dacă-l ai, deja e mare, nu? Când ai o boală, nu te gândeşti că ai putea avea şi alta, încă mai grea. Pe care-o ai, pe aia vrei să n-o ai. Când e vorba de iertarea păcatelor, n-ai niciun motiv să nu te spovedeşti. Dacă ai motive să nu te spovedeşti, înseamnă că nu eşti pe calea rânduielii Bisericii noastre. Dacă ştii că trebuie să te spovedeşti, n-ai motive să zici că ai putea şi altfel decât să te spovedeşti. Dac-o faci din rea-voinţă, nu ştiu dacă e nădejde de bine…

– Se poate duce cineva şi la altă biserică, de exemplu la una catolică?

Arhimandritul Teofil Părăian – Se poate duce, dar de ce să se ducă?

– Dacă cineva pleacă de la biserică înainte de a se termina slujba, e păcat?

Arhimandritul Teofil Părăian – Da, acela e ca Iuda. Aşa spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că aceia care ies de la biserică înainte de ultimul cuvânt al slujbei sunt ca Iuda, care a ieşit de la Cina cea de Taină înainte de sfârşitul ei. Bineînţeles că pot fi şi situaţii în care cineva trebuie să iasă. Iîn sensul acesta, că are un tren la care trebuie să meargă şi se duce la biserică şi stă cât poate sta, iar după aceea se duce la tren. Mă rog, sunt situaţii… Dar în general se recomandă şi se insistă să stea credincioşii la toată slujba.

 Din ospăţul credinţei, arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here