Arhim. Arsenie Papacioc – Epistole

0
54

Arhim. Arsenie Papacioc

Notă asupra ediţiei

Acest volum a apărut în urma descoperirii mai multor scrisori inedite în caietele părintelui Arsenie Papacioc precum şi în dosarele securităţii, la care s-au adăugat altele adunate de la diverşi ucenici care au avut bunăvoinţa de a ni le pune la dispoziţie, cu rugămintea de a nu divulga numele destinatarului.

De asemenea am dorit să existe un volum care să adune sub acelaşi titlu toate scrisorile părintelui Arsenie descoperite până acum şi de aceea am trecut în partea a doua a cărţii scrisorile publicate sub titlurile „Iată duhovnicul” (1999) şi „Scrisori către fiii mei duhovniceşti” (2000), culese şi transcrise de ucenica de chilie de la Mănăstirea Techirghiol.

Tot în această secţiune, am adăugat şi cele patru scrisori apărute în cartea ”Am înţeles rostul meu. Părintele Arsenie Papacioc în dosarele securităţii”, Ed. Humanitas, 2014.

Prefaţă

Scrisorile părintelui Arsenie Papacioc au o rară şi uimitoare calitate: nu e nevoie să ştii nimic despre autor, destinatar sau context – au o fiinţă proprie, vorbesc oricui şi oricând, în orice loc şi în orice timp ar fi citite. Deşi sunt destinate de cele mai multe ori unor monahii, surori novice, preoţi, aspiranţi la viaţa monahală sau ucenici mireni, ele respiră un duh anume care le face să aibă ecou în sufletul oricărui om, şi îndrăznim să credem chiar în sufletul care poate nu l-a cunoscut pe Hristos. De ce?

Pentru că au o forță interioară, dincolo de mesajul profund duhovnicesc și pur ortodox, ele vorbesc acelei zone profund umane a sufletului, dincolo de determinările etnice, culturale, sociale, acelei corzi ale inimii care vibrează la atingerea iubirii.

Cuvintele sunt scrise cu o mare iubire de oameni şi aceasta trece orice hotare.

Nu e loc de nelămuriri datorită lipsei de detalii cu privire la destinatar sau la vreo situaţie particulară care a prilejuit scrisul. Totul are sens, totul se leagă ca într-un cântec de care inima se bucură fără să ştie care e cheia acestei armonii.
Dar cu cât mai mult se îmbogăţeşte valoarea şi sersul lor pentru cei care cunosc câte ceva din viaţa sa impresionantâ. Scrisorile părintelui Arsenie nu sunt scrise așa cum s-ar putea crede, în acel spaţiu al singurătăţii, al recluziunii, al isihiei ci în momente dintre cele mai grele, după eliberarea din închisoare dar cu securitatea pe urmele sale, cu informatori care încercau să se strecoare în intimitatea sa, sub o supraveghere încrâncenată.

Sunt scrise din diferitele locuri unde a reuşit să găsească adăpost, şi nu au fost puţine locurile pe unde a trecut, căci nu a avut linişte din partea securităţii fiind hărţuit de colo colo ca un „element” periculos căruia trebuiau să i se „dejoace” nişte planuri obscure, imaginate de nişte minţi bolnave.

A scris dintr-un sat din inima Transilvaniei, unde cu greu i s-a găsit de către patriarhul Justinian un loc unde să fie acceptat ca preot de către administraţia comunistă. A scris din mănăstirea unde, stareţ fiind, i se montaseră aparate de înregistrare în chilie şi i se făceau regulat rapoarte din partea informatorilor, fiind instigat subtil, sub masca nevoii de sprijin moral, pentru a putea fi acuzat şi întemniţat din nou.

A scris din mănăstiri unde a fost urmărit şi trădat de proprii confraţi, infiltraţi de securitate în rândul monahilor şi de aşa-zişi ucenici, de fapt informatori, care profitau de bunătatea şi dragostea părintelui.

În scrisori nu răzbate această dramă pe care a trâit-o până la vârsta de aproape 75 ani. În puţine locuri apare câte o fărâmă din care ne putem imagina cutremurătoarea prigoană pe care a suferit-o în tăcere părintele: „Dacă m-aş fi lăsat în timpul acela şi momentele acelea numai cu forţele omeneşti, m-ar fi podidit sângele şi leşinul”.

Una din scrisorile interceptate de către securitate fusese transcrisă în dosarul său printre nenumăratele note informative calomniatoare scrise într-un limbaj de cea mai joasă speţă, care încercau să contureze un portret cât mai odios al părintelui pentru a fi pe placul securităţii.

Atât de ciudată este inserarea acestei scrisori între celelalte file de dosar, încât efectul este cutremurător şi total opus intenţiei cu care fusese interceptată, căci demolează pe loc toată construcţia hidoasă a portretului părintelui şi ţâşneşte ca o mărturie orbitoare, nu numai a adevăratei personalităţi a părintelui, ci a tuturor valorilor pe care doreau comuniştii să le distrugă, a puterii duhului însufleţit de har de a răzbate deasupra întregii mizerii care încearcă să îl sufoce, a nădejdii dincolo de evidenţă.

Şi aceasta se regăseşte în toate scrisorile părintelui: o biruinţă a nădejdii peste căderile lumii şi peste propriile noastre căderi, într-o lumină a iubirii iertătoare.

Acelaşi duh mereu optimist, neatins de ranchiună şi însufleţit de iubire către fiii duhovniceşti.
Mergând la un alt nivel de lectură, pentru cititorul familiarizat cu mediul gândirii ortodoxe, se descoperă adâncimi de trăire şi teologie care ar putea face obiectul unui adevărat studiu. Este o teologie de fineţe, unică prin originalitatea exprimării, prin stilul poetic, care aduce bogăţii şi limpezimi de sens uimitoare.

Acest limbaj metaforic traduce într-un mod firesc, intuitiv, realităţi şi procese duhovniceşti adânci, foarte greu de transpus în cuvinte, prin care părintele a încercat să transmită cât mai mult din bogăţia şi deschiderea spre necuprins a vieţii duhului şi de aceea poate, părintele Arsenie – poetul a îndrăznit să spună mai mult decât părintele Arsenie – teologul.

Dincolo de forma, mesajul şi teologia acestor scrisori, îl aflăm pe duhovnicul Arsenie, cu delicateţea şi nobleţea pedagogiei sale duhovniceşti, cu libertatea şi încrederea acordată ucenicului, cu grija sa înduioşătoare pentru orice lucru mic sau mare din viaţa celui pe care-l purta cu atâta drag în rugăciune. Pe cât de departe se afla în înţelegerea lucrurilor pe atât de aproape era de neputinţele ucenicului şi profund uman în dorul de a-i fi aproape. Mărturisea de multe ori, nestingherit, dorul acesta omenesc dar cel mai arzător era dorul de a fi împreună în spaţiul duhovnicesc al apropierii de Dumnezeu, dorul de a-l şti mereu în zbor către Cer, dorinţa arzătoare de a-l ridica prin cuvânt din hăul deznădejdii sau mlaștina tristeţii.

În fiecare rând pulsează iubirea aceasta care îi aseamănă pe toţi marii părinţi ai bisericii, fiecare frază freamătă de acest dor cu care de fapt ne aşteaptă însuşi Dumnezeu.

Regăsim astfel în aceste scrisori pe părintele Arsenie duhovnicul – ca părinte născător de fii în duhul, pe părintele Arsenie trăitorul – ca rugător şi luptător iscusit în războiul nevăzut şi nu în ultimul rând pe părintele Arsenie poetul, un poet al duhului, care a scris poezia iubirii nesfârşite, primite şi dăruite mai departe, poezia întâlnirii sufletelor pe drumul mântuirii. Acestei întâlniri cu sufletul aproapelui i-a dedicat întreg timpul zilelor sale, până la ultima suflare.

Tot ceea ce a scris cu mâna sa au fost aceste scrisori, ca un dialog in absentia.

Părintele Arsenie a fost prin excelenţă un om al întâlnirii, un om al întâlnirii cu oricine şi în orice spaţiu, cu ucenicii în chilia de spovedanie, cu ucenicii în scrisori, cu colegi de celulă cărora le-a salvat viaţa, sau le-a dat putere de a trăi, cu străini curioşi care veneau să vadă un bătrân cu barba albă până la cingătoare şi pe care îi pescuia cu câte un cuvânt scurt şi tulburător, cu torţionarii pe care îi înfrunta fără obrăznicie dar cu puterea celui gata de moarte pentru adevăr.

Cu toţi aceştia s-a întâlnit vreme de aproape un veac, „pierzându-şi propria viaţă” pentru a o câştiga pe cea din ceruri, lăsând în viaţa tuturor acestora ceva din fiinţa sa inepuizabilă, o rază neapusă de nădejde, un cuvânt din acela de care dacă te ţii agăţat o viaţă, treci cu el prin foc şi prin apă, o amintire care te ridică în clipe de deznădejde, o certitudine care te poartă neştiut prin neliniştile lumii.

Pentru oricare din cititori am putea reda dedicaţia făcută de părintele unei măicuţe pe un exemplar din primul volum de scrisori publicat în timpul vieţii sale: “Citeşte… Regăseşte-te…”

Mănăstirea Sf. Maria Techirghiol 2015

Epistole, Arhim. Arsenie Papacioc

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here