Arhim. Arsenie Papacioc – Epistole către monahia G., partea a IV-a
Scumpă soră G.,
… în lumea în care te angajezi, moment de moment, să slujeşti, este o mare preţuire, dar devii străin de ai tăi, care se agită tacit, nemulţumiţi, dar, fără de voie, poate te respectă. Numai morţii noştri scumpi se bucură cu adevărat şi preţuiesc mult „nebunia” noastră şi „străinătatea” noastră.
Îţi scriu, de aceea îţi scriu, că eşti străină de inima lumii şi vreau, ca un părinte, să-ţi împlinesc lumea din tine şi să nu-ţi pese sau, adică, să-ţi pese ca o stăpână liberă de durerile lumii care au, totuşi, omeneşte, înfăţişarea noastră.
Bucură-te că eşti o fetiţă a lui Hristos, o doritoare de nume mare. Şi, cândva, vei vedea şi vei simţi Cui ai slujit. împlineşte-ţi cu drag obligaţiile unde eşti şi zâmbeşte tuturor problemelor, mai ales celor necăjite sau greu de rezolvat că, până la urmă, tot dragostea bunului Dumnezeu le rezolvă şi dezleagă. Să fii utilă, blândă, senină, dar severă cu unii care nu cunosc mireasma gândurilor tale. Şi parcă simt mereu nevoia să-mi arăt bucuria ce am pentru eliberarea ta de lumea din lumea banală, şi mereu banală…
Roagă-te cum poţi şi rugăciunea ta cea mai primită este să mângâi în toate părţile, mai de aproape sau mai de departe.
Nu te gândi să împlineşti totul într-o mişcare, gândeşte-te, însă, ca mişcarea să aibă direcţia cea bună.
Trebuie să avem un punct de vedere propriu şi apăsat, cu o sfântă îndrăzneală când lumea de lângă tine, ocazională, respiră numai pământeşte. Toate vor trece: şi oamenii, şi momentele şi zilele noastre; şi care va fi bucuria dacă viaţa ţi-a fost fără curajul sfânt, fără petrecerea mereu gândind la Ziua cea Mare, la o sfântă şi grea întrebare? Se ştie şi s-a spus că prin cuceriri mărunte şi, deci, eforturi mici, se conturează fiinţa duhovnicească. Şi, până la urmă, numele tău va fi mare şi va preţui cât preţuieşte Hristos-Omul şi Dumnezeul nostru care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire… Ştii Crezul.
Să fii mereu civilizată în explicaţia poziţiilor tale, dar ce îi va folosi pe toţi mai mult şi mai târziu va fi singur numai intransingenţa ta liberă şi liniştitoare, pe punctul năzuinţelor tale de vedere.
Să rămâi severă pe cucerirea între cer şi pământ ce ţi-a dâruit-o bunătatea lui Dumnezeu pentru mica ta vitejie, de trei ani încoace.
Nu-ţi face probleme pentru cele care, de fapt, nu te privesc pe tine. Eventual te vei scuza mereu şi nu vei spune Taina ta uşor.
27.07.1972
Scumpă soră G.,
Să fii mereu liniştită cu inima, care de mult a încetat să mai fie a lumii.
Oriunde ai fi, să ştii că tu eşti aleasă din neamul tău, şi să cugeţi smerit, şi cu lucrul acesta să nu glumeşti.
Nu mă refer la bucuriile care te vor năpădi, ci la o părere de sine care se poate strecura, pe neobservate.
Nu e nici o primejdie, dar, mai mult, am vrut să iţi amintesc că cea mai valabilă fericire nu e cea din minte, ci este cea din inimă. Dacă vin bucurii, lasă-le nestingherite, zâmbetul şi gălăgia lor, că Bunul Dumnezeu Ie dă ca să fie uşoară şi de culoare viaţa omului care se înduhovniceşte.
Dumnezeu să te apere de toată reaua întâmplare şi să-ţi dea inimă de înger – veselă.
10.1972
Soră G.,
Te îndemn la bucurie şi continuă jertfă pentru Domnul tău.
Olăneşti, 12. 10. 1975
Scumpă soră G.,
Am primit, în sfârşit, scrisoarea care mi-a adus bucuria că ai rezolvat, cu demnitate, problema cea venită din senin. Trebuie să te baţi, de departe, cu o lume necunoscută şi vârâtă, cu interes, în liniştea ta. Cu astfel de ispite şi apariţii, te poate ţine pe direcţia concepţiilor tale…
01.1978
Scumpă soră G.,
… Să fii mulţumit cu toată orânduirea cea de Sus.
Adică, Dumnezeu a făcut ce i-a plăcut cu fiecare din noi, pornind de la idea că nu se mişcă fir de păr fără voia Lui şi Fără de Mine nu puteţi face nimic, iar dacă totuşi crezi că poţi ceva, anatema să (canonul 124 de la Cartagina, anul 318) şi canonul 125: când zici Tatăl nostru şi ajungi la şi ne iartă nouă greşelile noastre şi ai gândit că nu eşti greşit, ci aşa zici rugăciunea, anatema să fii!.
În noi înşine, prin noi înşine trebuie să găsim forţa şi puterea de a ne rezolva unele probleme, numai cu nădejdea şi credinţa în iubirea de oameni a lui Dumnezeu, care cu adâncul înţelepciunii, toate le chiverniseşte şi ceea ce este de folos, tuturor le dăruieşte, cu iubire de oameni…
1978
Epistole, Arhim. Arsenie Papacioc
Alte articole puteți găsi aici.
