Arezanul viilor, o sărbătoare ce datează din vremea tracilor. Obiceiuri și tradiții

0
410
Arezanul viilor,Prima sărbătoare, din seria închinate viței-de-vie, de pe parcursul anului este Arezanul. Sărbătoarea este cunoscută și sub denumirile de Trifănitul viilor , Gurbanul viilor sau Sfeștania viilor. 

Arezanul viilor se celebrează în fiecare an la 1 februarie, în ziua, când Anul Vechi Viticol moare și renaște Noul An Viticol și coincide cu debutul ciclului vegetal al viței-de-vie, la început de făurar, scrie Agerpres.Este un ceremonial cu caracter bahic din lumea viticultorilor, datând din vremea tracilor, care are ca scop influențarea recoltei strugurilor.

Când în ziua de Trifon se face sfeştania viilor se desfăşoară în fapt două acte rituale care vizează cei doi Ani Noi: Viticol şi Pomicol. Se sfinţeşte via şi se meneşte belşugul viei şi al pomilor fructiferi.

A îngriji viţa-de-vie tot anul şi a o boteza odată-n an, la 1 februarie, este o practică generală. Zonal, denumirea sărbătorii motivează punerea în prim plan a gesticii şi recitativului, a recuzitei folosite şi a participării actanţilor. Arezanul viilor, gurbanul viilor, trifănitul viilor, târcolitul viilor sunt câteva din denumirile ştiute în arealul românesc, în special în zona de sud a ţării.

Trifănitul face trimitere la Trif, această denumire este ştiută în partea de nord a Olteniei.

În partea de sud, în zona Giurgiu, arezanul adună oamenii la vii; în Gorj gurbanul viilor e grija cea mare a podgorenilor. Practica vizată era organizarea de ospeţe la vie, în capul viei, la care participau sătenii. Ei se pregăteau bucate şi băutură pentru străini. Ofrandele erau date celor ce nu făceau parte din comunitate, tocmai pentru a îmbuna natura şi a rodi viile. Se viza astfel abundenţa şi păzirea viilor de acţiunea nefastă a insectelor. În Plaiul Cloşani, străinii ştiau de această sărbătoare; în prima zi de făurar ei veneau spre a se înfrupta din ofrande.

O altă practică rituală, aproape uitată, este „tratarea” corzii de viţă-de-vie.

Gospodarul o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pune sare, înfige o bucată de slănină şi una de pâine. Toate acestea pentru ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi să-şi lase rodul în această lume spre îndestularea oamenilor. La final corzile de vie sunt udate de preot cu aghiazmă mică, făcută pe loc şi împreunată cu aghiazmă mare făcută la Bobotează.

După două luni, la echinocţiul de primăvară, se dezgroapă viţa de vie şi i se taie corzile. Se aşteaptă vara pentru a „lega” viile şi toamna, de Ziua Crucii, pentru a începe culesul strugurilor. Anul Nou Viticol şi Anul Nou Pomicol înseamnă moment de început. Iar începutul adună sărbători timp de câteva zile, aşa cum seva se adună pentru a „urca” în tulpinile pomilor şi în butucii viţei-de-vie: Filipii de iarnă (28-31 ianuarie); Trif Nebunul şi Ziua Omizilor (1 februarie); Ziua Ursului (2 februarie); Martinii de iarnă (1-3 februarie). Ursul devine animal simbolic pentru această perioadă, cum lupii încheie luna lui genar.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here