07 Aprilie – Ziua Mondială a Sănătăţii

0
320
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
În fiecare an, în data de 7 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Sănătății, în urma unei decizii luate în anul 1948, în cadrul primei Adunari Mondiale a Sănătaţii desfăşurate în Geneva, Elveţia, de către Organizaţia Mondială a Sănătaţii (World Health Organization).
Ziua Mondială a Sănătății
07 Aprilie – Ziua Mondială a Sănătăţii

Dacă anul trecut Ziua Mondială a Sănătății s-a axat pe bolile cardiovasculare, anul acesta Ziua Mondiala a Sănătaţii aduce în vizor bolile infecţioase cu transmitere prin vectori (ţânţarii, muştele, capuşele, puricii, etc.), sub sloganul „Muşcătura mică, ameninţarea mare”. Aproximativ jumătate din populaţia globului este expusă riscului de infectare cu malarie, febra dengue, febra galbenă, borrelioza şi leishmanioză.

Autorităţile din domeniul sanitar atrag atenţia, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, asupra bolilor grave care pot fi transmise prin ţânţari, muşte, căpuşe sau rozătoare, acestea reprezentând 17 la sută dintre toate bolile infecţioase.

„Aceştia ne pot pune sănătatea în pericol atât acasă, cât şi atunci când călătorim. Bolile transmise prin vectori sunt afecţiuni cauzate de aceşti agenţi patogeni (virusuri, bacterii, rikettsii, paraziţi) la populaţiile umane”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Campania organizată în acest an cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii se concentrează asupra unor vectori importanţi şi a bolilor pe care aceştia le pot cauza, precum şi asupra a ceea ce poate face populaţia pentru a se proteja.

„Deoarece bolile transmise prin vectori încep să se răspândească dincolo de graniţele tradiţionale, acţiunile întreprinse trebuie să fie extinse şi în afara ţărilor în care aceste boli apar în prezent”, atenţionează specialiştii.

Bolile transmise prin vectori sunt răspunzătoare pentru 17 la sută dintre toate bolile infecţioase.

Malaria este boala transmisă prin vectori cu cea mai mare mortalitate. În 2010 au fost înregistrate peste 660.000 de decese din cauza acestei boli.

În România, în 2011 au fost 40 de cazuri de malarie. In 2012 au fost notificate 32 de cazuri confirmate, toate fiind cazuri „de import”, a precizat MS.

Boala transmisă prin vectori cu cea mai mare creştere în lume este însă febra galbenă. Are  o creştere de 30 de ori a incidenţei în ultimii 50 de ani. În prezent, 40 la sută din populaţia lumii este ameninţată de febra galbenă.

În 2012, o epidemie din insulele Madeira (Portugalia) s-a soldat cu peste 2. 000 de îmbolnăviri. Au fost identificate 80 de cazuri de import în alte 10 ţări europene. În România au fost două cazuri confirmate în 2011 şi alte trei în 2012. Ele au fost identificate la persoane care au călătorit în Thailanda şi Madeira.

Sursa: Mediafax

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here