Apele limpezi ale vieții

0
189

apeAșa zice Domnul Dumnezeu Cel ce te-a făcut (…) nu te teme…Că Eu le voi da apă celor ce însetați umblă în ținuturi fără apă.” ( Isaia 44, 2-3)

El se arată înțelegător față de toate nevoile noastre, pentru că El ne-a făcut, cu mâna Sa, ne-a dat chip, întocmai ca olarul care dă chip lutului său, după cum îi convine. Și nu încape îndoială că Făcătorul Se va îngriji de facerea mâinilor Sale. „Nu te teme, că Eu le voi da apă celor însetați, pretutindeni”. Iată ce ne spune: Oriunde vor fi ținuți fără apă, oriunde vor fi însetați, va fi și izvor de apă vie. Așteptăm cu jind, în fiecare clipă, prezența Lui, mântuirea Lui, știind că ne-a făgăduit râuri de apă vie.

„A despicat o stâncă și au curs ape, în pământ fără de apă râuri au alergat” (Psalmi 104, 41). Așa ceva poate face numai Dumnezeu. O viață grea este, de cele mai multe ori un deșert, un pământ sterp, neroditor, pe câte tot lucrându-l, ni se stoarce ultima picătură de vlagă. Se întâmplă ca necazul să nu ne îmblânzească, ci, dimpotrivă, să ne înăsprească sufletul, dar când Domnul își va întinde mâna asupra  necazului nostru, când va bate în porțile inimii noastre împietrite, atunci se vor revărsa asupra noastră râuri de apă vie, vindecătoare, în stare să dea vlagă și celor mai aride și sterpe pământuri.

Chiar și atunci când puterea noastră sufletească este atât de istovită, încât am ajuns să nu mai simțim noi înșine setea, să nu pregetăm a ne încredința Lui – fiind convinși că suntem un pământ uscat, care duce lipsă de roua cerească – , să-L rugăm să ne trimită râuri de apă ca să ude și să reînvie pustiul din noi. El ne va ușura, ne va îndeplini cu prisosință cererile, mai mult decât ne-am putea închipui, ne va ogoi setea sufletului.

În Sfânta Scriptură stă scris: „Și mi-a arătat un râu al apei vieții, strălucitor, ca de cristal, care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și al Mielului” (Ap 22, 1). Cât timp această apă va curge, sufletele însetate vor putea veni să bea din ea pe săturate, fiindcă „din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa” (Psalmi 35, 8). Ne așteaptă deplinătatea nesfârșitelor bucurii, când supărările pământești vor trece și când Domnul ne va găsi pregătiți să gustăm fericirea cerească, cea pe care ne-a pregătit-o nouă.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here