Invenţii care au schimbat lumea – Aparatul foto Polaroid

0
522

Polaroid_SX-70Fotografia polaroid a fost inventată de fizicianul american Edwin Herbert Land (1909-1991), în 1947. Sistemul său dintr-o singură etapă a marcat un progres remarcabil în fotografie. Înainte, fotografii îşi expuneau filmul şi îl trimiteau apoi la developat şi imprimat: un proces care putea dura săptămâni. Polaroidul a eliminat timpul de aşteptare. Imediat după expunere, filmul iese din aparatul de fotografiat, developându-se pe loc. Fotograful are la dispoziţie imaginea imprimată în decurs de un minut.

Edwin Land a proiectat şi primele filtre moderne de polarizare luminii care elimină strălucirea excesivă. A fondat Corporaţia Polaroid pentru a fabrica noile aparate de fotografiat Polaroid, şi prima transa ieşit pe piaţă în noiembrie 1948.
Se putea face o fotografie şi verifica dacă a ieşit bine. Dacă fotograful nu era mulţumit, de pildă dacă imaginea nu era bine centrată sau aparatul fusese ţinut strâmb sau un copil scosese limba în poza de familie, putea foarte bine să facă încă o fotografie imediat.
Mai erau şi aspectele legate de intimitate. Când filmul era trimis la laborator pentru a fi prelucrat, era văzut de străini. Unor oameni le plăcea ideea de a fi capabili să facă poze pe care să le vadă doar ei înşişi.
Inventarea aparatelor foto digitale, care permit oamenilor să facă fotografii de înaltă calitate, să le stocheze ca fişiere în calculator şi să le imprime acasă oricând vor pare a reprezenta o mare ameninţare pentru Polaroid.
Pe de altă parte, pentru a te bucura de aceste avantaje ale camerelor digitale ai nevoie de un calculator, şi nu toată lumea are încă unul la dispoziţie sau nu îşi doreşte să devină dependentă de el. Alternativa Polaroid, o tehnologie ieftină de calitate medie, care dă multă independenţă fotografilor, are încă piaţa ei. Istoria invenţiilor este rareori previzibilă, drept care nu ar fi înţelept să ne pronunţăm definitiv asupra viitorului fotografiei.
Invenţii care au schimbat lumea, Rodney Castledon

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here