Apa cea vie

0
220

apaDe însetează cineva, să vină la Mine și să bea. (Ioan 7, 37)

Mulți suferă de sete duhovnicească. Și cei ce sunt nemulțumiți de ei înșiși, roși de visuri și năzuințe neîmplinite, și cei care nu găsesc întrebuințare înzestrării lor, cărora îndatoririle lor li se par mai presus de putere și îndoielile lor – cu neputință de dezlegat, ar fi gata de orice jertfă, de orice schimbare în viață, de orice zguduire morală, dacă toate acestea i-ar curăța și i-ar umple de dragoste și de compasiune pentru întreaga omenire.

Fără îndoială că Cel ce a trezit în noi setea duhovnicească o va și potoli. Pentru toți cei ce flămânzesc și însetează, la El este cuvânt de mângâiere și îmbărbătare; aceștia sunt fericiți, căci se vor sătura: cuvântul lui Dumnezeu nu poate să amăgească!

Cel însetat duhovnicește îți va potoli setea. Voi, care doriți să fiți mai buni, care năzuiți spre tot ce este frumos! Veți fi îndestulați dacă vă veți duce la Cel ce a spus: Vino la Mine și bea. Ce s-a petrecut atunci când Însuși Fiul lui Dumnezeu a rostit pe pământ pentru prima dată, limpede și răsunător, spusele acestea? Niciun suflet nu s-a pornit spre El! Au început discuții, până și certuri: Îi cercetau din fir a păr obârșia, cuvintele, dar la chemarea Lui nemijlocită, limpede, personală, nimeni n-a dat răspuns!

Același lucru se întâmplă și acum. Oamenii rămân neîndestulați, fiindcă, deși vorbesc, poate, despre Hristos, nu merg la El cu inima ca să primească de la El apa vie ce potolește pentru totdeauna orice sete.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here