Antropologia ecumenică, baza unei culturi a toleranţei şi a deschiderii spre întâlnirea altor culturi (II)

0
216

Antropologia ecumenicăAntropologia ecumenică are pentru societatea contemporană o funcţie fundamentală de apărare a drepturilor omului.

1. Programul antirasist

Omul poate lua parte la comuniunea cu Dumnezeu, doar în măsura în care ia parte la iubirea lui Dumnezeu. Această iubire nu se adresează doar oamenilor de aceeaşi confesiune, ci întregii lumi. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele formează o unitate indisolubilă, aşa încât, comuniunea cu Dumnezeu înseamnă „participare la dinanica iubirii lui Dumnezeu”. De aceea iubirea creştină înseamnă a trăi pentru celălalt.

2. Etica păcii.

Libertatea presupune responsabilitatea pentru pace şi dreptate în lume respectiv în societate. Abolirea stăpânirii omului peste om şi a sistemelor totalitare de asuprire îşi găseşte justificarea în credinţa creştină: ea „aşteaptă împărăţia lui Dumnezeu ca o împărăţie a păcii şi a dreptăţii, în care toate asupririle omului de către om vor fi înlăturate. Numai în măsura în care Dumnezeu stăpâneşte în inimile oamenilor, sunt posibile acum în istorie pacea şi dreptatea în sensul lor deplin uman”. Antropologia ecumenică contribuie la intensificarea acestei culturi tolerante faţă de minorităţi.

Creştinul are misiunea de a transforma societatea lipsită de pace prin participarea la pacea împăciuitoare a lui Dumnezeu. Aceasta este misiunea fundamentală a Bisericii în societate. Orientarea pe baza păcii divine conduce la repingerea violenţei, la acţiune responsabilă şi la schimbarea comportării în contactul cu străinii.

Nu există dreptate fără iubire, iertare şi milostivire. Cei săraci şi asupriţi, bolnavi şi nevoitori trebuie protejaţi în societatea europeană care se vrea a fi creştină. Stilul de viaţă al iubirii creatoare şi milostive este în acelaşi timp o mărturie creştină în lumea secularizată. Solidaritatea creştină, izvorâtă din comuniunea valorilor creştine comune face posibilă un viitor nou al dreptăţii universale. Acest stil de viaţă creştină duce la înnoirea valorilor şi a conştiinţei morale, la recunoaşterea valorii infinite a fiecărui om.

Antropologia ecumenică poate iradia o putere transformatoare asupra societăţii.

Dinamica transformatoare corespunde dorului omului de transfigurarea lumii prin slava lui Dumnezeu. Omul doreşte să-i aparte la dinamica Duhului dumnezeiesc, care este responsabil de transfigurarea acestei vieţi prin slava lui Dumnezeu. Prin puterea iubirii, a credinţei şi a speranţei, creştinul, prin prezenţa Duhului Sfânt, de viaţă dătăror, exersează asupra mediului său înconjurător un rol de transfigurare eshatologica a creaţiei.

Valoarea unei culturi şi a unei societăţi nu se măsoară dupa puterea ei politică şi militară, ci după înălţimea umanităţii ei.

 Care sunt principalele influenţe şi valenţe asupra societăţii care decurg din antropologia ecumenică?
1. Recunoaşterea demnităţii universale a fiecărui om.

Această recunoaştere susţine o cultură a filantropiei.

2. Recunoaşterea drepturilor omului.

Antropologia ecumenică pledează pentru respectarea drepturilor omului în toate statele lumii, indiferent de diferenţele culturale sau politice. Această fascinantă transculturalitate a drepturilor omului duce la recunoaşterea individului faţă de societatea de care aparţine.

3. Spiritualitate ecumenică.

Spiritualitatea ortodoxă contribuie la depăşirea unei culturi dominate de sentimentul de vină şi de păcat. Antropologia ecumenică subliniază valoarea liturgică şi spirituală a credinţei ortodoxe.

4. Minimalizare pericolului naţionalismului

Adică idolatrizarea unei naţiuni este una dintre datoriile esenţiale ale antropologiei ecumenice. Ea poate contribui la înlăturarea tentaţiilor de autoglorificare naţională, adică a filetismului. Europa are nevoie de identitate spirituală, de principii de coexistenţă şi de şanse ale unei coexistenţe paşnice a culturilor diferite.

5. Teologia politică.

Speranţa eshatologică are mereu o dimensiune politică: „Viitorul împărăţiei lui Dumnezeu nu legitimează ordinea politică actuală, ci o duce la o stare de criză, la o stare de tranziţie, de schimbare şi realizare definitivă a păcii şi dreptăţii”. Eshatologia arată caracterul provizoriu al ordinii politice. Fiecare ordine politică prezentă a societăţii contemporane este atât provizorie cât şi imperfectă, deoarece ea nu poate garanta dreptatea, pacea şi libertatea omului într-un mod desăvârşit.

6. Promovarea unităţii culturii europene.

Antropologia ecumenică promovează un climat cultural comun în Europa, întărind conştiinţa şi identitatea europeană. Eforturile pentru unitatea ecumenică a Bisericii slujesc unirii pacifiste în Europa, respectiv naşterii unei conştiinţe culturale de sine europene.

Antropologia ecumenică aminteşte de moştenirea culturală comună şi se pronunţă pentru o cultură a împăcării.

Slujirea în favoarea unităţii universale creştine este o slujire în favoarea unităţii europene: „Unitatea ecumenică este un lucru necesar pentru credibilitatea mărturiei creştine în spaţiul public al culturii europene. Nici o tradiţie confesională creştină nu poate să invoce pentru sine însăşi pretenţia exclusivă de a personifica rădăcinile creştine ale culturii şi istoriei europene”.

Aportul esenţial al antropologiei ecumenice la o cultură europeană comună constă în primul rând în dinamica împăcării, care stă la rădăcina ei. Împăcarea Bisericilor creştinisului răsăritean şi apusean contribuie la întărirea conştiinţei unei identităţi comune europene.

„Europa are nevoie de înnoirea unităţii creştine, pentru a deveni conştientă de rădăcinile ei creştine”.

Confrontările confesionale au fost cei drept depăşite prin procesul de convergenţă şi de cooperare, însă, unitatea vizibilă a Bisericii nu s-a realizat încă. Antropologia ecumenică poate contribui la realizarea acestei unităţi. Depăşirea scindării confesionale a creştinismului face posibilă redescoperirea surselor spirituale şi culturale ale existenţei creştine europene. Antropologia ecumenică slujeşte tocmai procesului de integrare şi înnoire culturală europeană. Ea depăşeşte înstrăinarea istorică dintre creştinismul de est şi de vest, întărind şi cultivând conştiinţa despre universalitatea acelei conditio humana. Ea slujeşte redescoperirii identităţii culturale europene.

Prin concepţia comună despre om se ajunge mai uşor la stabilitatea societăţii, la toleraţa şi respectarea drepturilor omului. O concepţie ecumenică despre „human nature has become foundational for the modern structural dynamic of European society. (…) The ecumenical movement of our century points the way by which the European people can be reunified with Christianity”.

7. Contribuţie la realizarea unei societăţi cu adevărat umane.

Misiunea primară a antropologiei ecumenice constă în umanizarea lumii. Nu există o realizare a omului fără dezvoltarea spre umanism. Această dezvoltare implică eliberarea de păcatul care afectează atât pe om cât şi întreaga societate.

Omul nu trăieşte izolat, solipsist, ci într-un sitem sociopolitic. Libertatea sa politică şi economică ajunge la apogeu abia prin unirea cu libertatea spirituală.  Această libertate presupune eliberarea de mândrie şi de egoism. Este vorba de o eliberare prin Duhul iubirii.  La această libertate ajunge doar omul, care este gata de a muri cu Hristos. Abia prin această moarte cu Hristos putem lua parte la învierea sa.  Această participare implică anticiparea împărăţiei lui Dumnezeu, în care este în acelaşi timp, împărăţia păcii şi a dreptăţii universale. Această anticipare exercită deja o acţiune transformatoare asupra societăţii.  Pannenberg vorbeşte despre o „dinamică transformatoare” a împărăţiei lui Dumnezeu.  Credinţa creştină contribuie prin duhul ei al răbdării şi al iubirii la o atmosferă de pace şi de stabilitate în societate. Credinţa se opune agresivităţii păcatului.

8. Antropologia ecumenică joacă un rol hotărâtor în privinţa redescoperirii sensului existenţei.

Criza de sens a societăţii secularizate contemporane solicită o redescoperire a religiei. Antropologia ecumenică susţine fundamentarea teonomă a culturii, care se opune crizei de sens a culturii secularizate.

9. Una dintre datoriile ecumenismului contemporan o constituie înnoirea culturii diaconice şi promovarea culturii democratice, a participării libere. Cultura nemuririi, a încrederii în destinul nemuritor al omului nu poate fi ruptă de această cultură diaconică a respectării chipului lui Dumnezeu present în fiecare om. Diaconia este prin sine ecumenică, deoarece ea depăşeşte graniţele confesionale, trăgându-şi seva din porunca divină a iubirii şi din chenoza specifică acestei iubiri.

Pe urmele iubirii, Contribuţii trinitare la o cultură a comunicării sfinţitoare, Daniel Munteanu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here