Anton Pavlovici Cehov: „Vom găsi pacea. Vom auzi îngerii, vom vedea cerul strălucind cu diamante”

0
859
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
CehovAnton Pavlovici Cehov, medic, prozator și dramaturg rus este considerat una din mințile ilustre din istoria literaturii mondiale.  Deși a urmat studii în domeniul medical și a profesat ca medic, scriitorul nu a renunțat la pasiunea sa, descoperită încă din copilărie. În decursul vieții sale a lăsat moștenire generațiilor viitoare șaptesprezece piese de teatru și aproape șase sute de povestiri.

Născut pe  17 ianuarie, 1860, în Taganrog, oraș port la Marea Azov, Anton Cehov a fost al treilea din cei șase copii ai cuplului Pavel Yegorovich și Yevgeniya Cehov. Tatăl său,  a fost proprietarul unui magazin alimentar, bunicul lui a fost iobag, care a cumpărat libertatea familiei sale în 1841, conform notablebiographies.com/.

La vârsta de opt ani este trimis să studieze la o scoală locală de gramatică, unde se dovedește a fi un elev mediocru, dar unde își construiește o reputație grație comentariilor satirice, farselor și atribuirea de porecle amuzante profesorilor.  Ca adolescent Cehov, a jucat ca actor amator în diferite spectacole și a scris anecdote.

„Oamenii nu observă dacă e iarnă sau vară, atunci când sunt fericiți.”

În 1876, când mica afacere a tatălui falimentează,  familia Cehov se mută în Moscova, pentru un nou început.  Anton, este lăsat în localitate pentru a-și continua studiile, dar li se alătură, trei ani mai târziu, în perioada în care tatăl său lucra ca muncitor iar mama sa era croitoreasă.

Cehov trece cu brio examenele și obține o bursă la  Universitatea de Medicină din Moscova, dar în același timp preia și locul tatălui său de cap al familiei, responsabilitate pe care o va purta tot restul vieții sale.

În 1882, el a început să publice pentru scriitorul Nicolas Leykin, properitarul publicației Oskolki („Fragmente”),  o revistă umoristică săptămânală.

„Nu oricine ştie să tacă sau să plece când trebuie.”

Anii 1883-1885 au fost foarte productivi pentru Cehov. În 1884, pleacă să lucreze într-un spital la Chikino, Rusia, dar până în luna decembrie a aceluiași an, dezvoltă primele semne ale tuberculoză, boala care în cele din urmă, l-a ucis.

În 1887, lucrarea sa, „În amurg”  îi aduce mult răvnitul premiu Pușkin al Academiei Ruse de Știinte.

În ciuda faptului că profesia de medic era îndeletnicirea lui principală, se pare că aceasta nu i-a adus și satisfacții financiare. Astfel Cehov se dedică pasiunii sale pentru scris și oportunitatea apare când este invitat să scrie pentru Novoye Vremya („Vremuri Noi”), deținută de omul de afaceri Alexey Suvorin.

Vara anului 1888, și-o petrece în Ucraina,  unde fratele său, Nikolai, se stinge din viață.  Tot în această perioadă, o hemoragie puternică la plămâni îl obligă să își schimbe domiciliul. Construiește o vila în Yalta unde se mută împreună cu mama și cu sora sa în anul 1898. Inspirat din realitățile vieții, Cehov scrie „O poveste banală”, însemnările unui bătrân care se gândește la banalitatea vieții din perspectiva morții  iminente.

Dragostea îi arată omului cum ar trebui el să fie. Când iubeşti, descoperi în tine o nebănuită bogăţie de tandreţe şi duioşie şi nici nu-ţi vine să crezi că eşti în stare de o astfel de dragoste.”

Epuizat și cu o stare de sănătate precară, în 1890, inspirat de frumusețea meleagurilor, scrie nuvela „Stepa”, povestea unui băiețel de nouă ani care călătorește peste câmpiile Rusiei împreună cu unchiul său și un preot local.  Lucrarea îi aduce lui Cehov atât o sumă considerabilă de bani, cât și aprecieri în rândul scriitorilor din acea vreme.

În 1892, Cehov cumpără o proprietate în Melikhovo, lângă Moscova, unde va sta până în 1899. În această perioadă, el a scris sub pseudonimul Shcheglov. Conform publicației onine The Famous People scriitorul  s-a concentrat asupra unor activități filantropice în zona de reședință: a înființat școli, clinici, o stație de stingere a incendiilor și o asociatia de sprijin. Aici a desfășurat activități medicale și de îngrijire a celor suferinzi și nevoiași, și a cunoscut o perioadă artistică înfloritoare. În decursul celor șase ani a scris povestiri scurte precum     „Fluturele”, „Vecinii”, „O poveste anonimă”, „Călugărul negru”, „Adriana” printre multe alte capodopere. Viața satului a devenit tema principală în lucrarea sa intitulată „Țăranii”.

În lunile octombrie-decembrie ale anului 1899, Cehov a lucrat la ultima sa serie de povești, „De crăciun”, „Doamna cu cățelul” și „În râpă”.

„Fericirea este o recompensă oferită celui care nu a căutat-o.”

Piesa „Pescărușul” scrisă  în 1895 a avut  prima reprezentație, un an mai târziu. Ea s-a dovedit a fi un real eșec, până  în 1898, când la Teatrul de Artă din Moscova spectacolul a înregistrat un neașteptat succes El a devenit emblema oficială a instituției.

Pe 25 mai 1901, se căsătorește cu actrița Olga Knipper, singura poveste de dragoste profundă a vieții sale, dovadă fiind srisorile celor doi, care există și astăzi.

Unchiul Vanea”, „Trei surori” și „Livada de vișini” sunt scrise la puțin timp după aceea, între 1900 și 1904. În cele trei piese autorul surprinde lupta pe care o duc personajele pentru a-și atinge țelurile și aspiratiile greu de realizat. În fiecare dintre ele, un grup de proprietari se luptă să conserve valorile lor culturale împotriva schimbării sociale susținută de clasa de mijloc, de la profesori la mici întreprinzători.

În timpul vieții sale, Cehov încurajat tinere talente, cum ar fi Ivan Bunin (1870-1953) și Leonid Andreev (1871-1919), scriitori recomandați pentru premiul Pușkin.

Sănătatea lui Cehov s-a înrăutățit și în iunie 1904 se mută îmreună cu soția sa în Germania, în orașul balnear Badenweiler. Pe 2 iulie scriitorul se stinge din viață. Este înmormântat alături de tatăl său, o săptămână mai târziu, la Moscova în cimitirul Novodevichy.

Bucuria e starea de spirit normală a omului …”

Emanuela Popa

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here