Angela Gheorghiu a primit Discul de Aur pentru albumul “O, ce veste minunată!”

0
119

Angela GheorghiuSoprana Angela Gheorghiu a primit Discul de Aur din partea casei sale de discuri MediaPro Music, pentru vânzările primului său album de colinde româneşti, “O, ce veste minunată!”. Albumul a fost lansat în urmă cu o lună.

Albumul “O, ce veste minunată!” a fost elogiat de cea mai prestigioasă revistă de muzică clasică din lume, “Gramophone”.

“Audiţia acestor colinde, în interpretarea Angelei Gheorghiu, este o experienţă uimitoare. Soprana îşi pune amprenta asupra acestor colinde vibrante şi deseori emoţionante prin intermediul unui timbru unic. El este născut din identificarea sa interioară şi familiaritatea cu acest gen de muzică; este parte din moştenirea sa culturală ”, se arată în cronica din “Gramophone”.

Noul album a fost realizat cu sprijinul Radio România şi al Centrului Cultural Casa Artelor.

El conţine 16 dintre cele mai îndrăgite colinde tradiţionale româneşti, printre care „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Florile dalbe”, „Astăzi s-a născut Hristos” sau „Colindiţa”.

“Am înregistrat acest album de colinde pentru a readuce în suflet acea bucurie simplă, dar înaltatoare, a Crăciunului petrecut alături de cei mai dragi oameni. Sunt fericită şi emoţionată să pot oferi publicului primul CD cu colinde româneşti de referinţă, cu aranjamente gândite pentru spiritul şi vocea mea.

Este un vis împlinit pentru mine, pentru că este un proiect de suflet. Este primul realizat prin intermediul fundaţiei pe care am înfiinţat-o şi care-mi poartă numele, Fundaţia Angela Gheorghiu. Le mulţumesc tuturor prietenilor care m-au sprijinit pentru a va putea oferi ce este mai de preţ în muzică românească tradiţională de Crăciun.

Va urez să aveţi parte de Sărbători cu mare bucurie şi pace sufletească!”, a spus Angela Gheorghiu.

Piesele sunt înregistrate în luna septembrie 2013 la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, dirijor Tiberiu Soare, Corul Naţional de Camera Madrigal, dirijor Voicu Popescu şi Corul Accoustic, dirijor Daniel Jinga, şi în Studioul ISV – Ines Studio & Video.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here