Andrei Iliescu, portretul olimpicului care scrie istorie

0
104

18-olimpic-465x390Este unul din cei șase liceeni care au stabilit un record reușind să ia aur la toate disciplinele Olimpiadei de Științe a Uniunii Europene și spune cu mâna pe inimă că este produsul școlii românești. Vestea bună? Nu spune „nu” ideii de a studia în țară.

Andrei Iliescu (16 ani) nu a devenit conștient de aptitudinile sale în materie de chimie, decât târziu, în clasa a VIII-a, când a câștigat prima olimpiadă națională de profil.

Iar dacă la început se baza doar pe ce „prindea” în clasă, astăzi, după ce și-a șlefuit geniul, rezolvând mii de exerciții, băiatul a devenit unul dintre membrii celor două echipe de liceeni medaliați cu aur la cea de-a XII-a ediție a Olimpiadei de Științe a Uniunii Europene (EUSO).

Cu alte cuvinte, cel mai bun rezultat din istoria participării olimpicilor români la acest concurs.

Desfășurată la Atena, în perioada 30 martie – 6 aprilie, olimpiada a reunit 50 de echipe din 25 de state membre UE, care au susținut două probe practice de câte 4 ore fiecare, la biologie, chimie şi fizică. Andrei a fost unul dintre cei doi specialiști în chimie ai echipei și nu a avut niciun dubiu că se va întoarce acasă altfel decât cu medalia de aur la gât.

„La genul acesta de competiții, doar Germania și Ungaria se descurcă mai bine la chimie. Știam sigur că avem șanse să luăm aurul”, povestește băiatul, elev în clasa a X-a la Liceul Internațional de Informatică din Capitală, unul dintre cele mai prestigioase colegii private din țară.

Chimia i-a pus lumea la picioare

Înalt, cu părul șaten și ochi verzi, băiatul, pentru care tabelul periodic al lui Mendeleev a devenit o a doua Biblie, a călătorit prin toată lumea, participând la competiții de chimie. India a fost, de departe, țara care l-a impresionat cel mai tare: „Anul trecut, am petrecut acolo două săptămâni de poveste și m-am întors cu o medalie de argint. Nu se aseamănă cu nimic din ce am văzut până acum”.

Fiul a doi economiști, Andrei are un statut special la Liceul Internațional de Informatică.

Grație performanțelor sale, este scutit de taxa școlară, în jur de 4.000 de euro anual, și primește o bursă lunară de 450 de lei. Cu două săptămâni înaintea unui concurs important, olimpicul „respiră” numai chimie. „Lucrăm foarte multe exerciții din diverse culegeri, câte 3-4 ore pe zi”, explică adolescentul.

Băiatul a pus deja ochii pe Olimpiada Internațională de Chimie, care se va desfășura anul acesta în Vietnam, dar este discret în privința planurilor de studii. „Dacă mă hotărăsc să fac Medicina, rămân în țară, dar dacă vreau să fac cercetare, va trebui să aleg străinătatea”, mărturisește Andrei.

Sursa: EVZ.ro

Jurnal Spiritual

Puteti accesa: https://jurnalspiritual.eu/patru-medalii-pentru-olimpicii-romani-la-europenele-de-matematica-pentru-fete/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here