Amintirile dureroase pot fi modificate și transformate în emoții pozitive

0
130

amintiriAmintiri dureroase – Modificate și transformate în emoții pozitive. Emoțiile asociate amintirilor pot fi modificate, permițând “îndulcirea” evenimentelor dureroase din trecut sau, în sens invers, “întunecarea” momentelor fericite, afirmă autorii unui studiu realizat pe șoareci în Japonia și Statele Unite, publicat în revista Nature.

Proprietatea de inversare a memoriei

“Această proprietate (de inversare) a memoriei este folosită în mod clinic pentru tratarea maladiilor mintale. Dar mecanismele neuronale şi circuitele cerebrale care autorizează această schimbare a registrului emoțional rămân în mare parte puțin cunoscute”, au subliniat autorii studiului.

Studiul a avut ca obiectiv decriptarea acestor procedee subadiacente. S-a deschis astfel drumul spre noi posibilități de tratare a unor patologii precum depresia şi sindromul de stres posttraumatic. Studiul “validează astfel succesul psihoterapiei actuale”, a explicat cercetătorul Susumu Tonegawa.

Noua analiză, fructul unei colaborări între institutul japonez Riken şi Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite, se sprijină pe o nouă tehnologie de control a creierului prin intermediul luminii, denumită “optogenetică”. Optogenetica este concepută de cercetători pentru a înțelege mai bine ce se petrece atunci când oamenii îşi amintesc momente plăcute sau neplăcute. Se dorește să se afle dacă poate fi modificată valoarea (negativă sau pozitivă) asociată unei amintiri.

Poate fi modificată valoarea asociată unei amintiri

Rezultatele demonstrează că interacțiunea dintre hipocamp, acea parte din creier care joacă un rol central în procesul de memorare, şi complexul amigdalian. Acest complex este construit ca o cameră de stocare a reacțiilor pozitive şi negative. Interacțiunea este mai flexibilă decât credeau oamenii de știință până acum.

Citiți și Neuronii și algoritmul după care formează și păstrează amintirile.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, oamenii de știință au injectat o proteină extrasă din alge sensibile la lumină în două grupuri de șoareci masculi. Ei au putut astfel să urmărească formarea unei “intrări” în memorie în timp real… Pe care au reactivat-o după cum doreau, grație impulsurilor luminoase.

Rezultatele experimentelor cu șoareci

Unele dintre animale au fost autorizate să se joace cu femele, pentru a crea o amintire cu conotație pozitivă. În același timp “camarazii” lor primeau un neplăcut șoc electric.

În al doilea grup, savanții i-au făcut pe șoareci să retrăiască artificial aceste amintiri, supunându-i simultan experienței opuse. Șoarecii cu stare de dispoziție agreabilă primeau un șoc electric. Ceilalți primeau o surpriză plăcută, întâlnindu-se cu femele.

Citiți și Amintirile pierdute pot fi recuperate.

Noua experiență a depășit ca intensitate emoția inițială. “Am făcut un test în prima cușcă din laborator şi frica originală dispăruse”, a explicat Susumu Tonegawa, recompensat cu premiul Nobel pentru medicină pe anul 1987.

Totuși, acest fenomen nu a putut fi observat decât prin acțiuni asupra hipocampului. Acesta este sensibil la contextul înconjurător, în condițiile în care nu a fost posibil să se influențeze complexul amigdalian.

Progrese ale cercetărilor medicale din domeniul maladiilor din sfera depresiei și sindromului de stres posttraumatic

Cercetătorii au publicat deja un studiu despre inscripționarea în memorie a unor amintiri false. Într-un experiment pe șoareci, ei speră că noile lor descoperiri de schimbare dintr-o valență pozitivă într-una negativă (de la atracție la repulsie) și viceversa vor duce la progrese ale cercetărilor medicale din domeniul maladiilor din sfera depresiei şi sindromului de stres posttraumatic, care îi afectează în special pe militari.

Pe viitor, profesorul Tonegawa speră să poată “să controleze neuronii cu o tehnologie fără fir; fără instrumente instruzive precum electrozii”… Și, “potențial, să crească numărul amintirilor pozitive în raport cu cele negative”.

Cercetătorilor le rămâne să dovedească faptul că această inversare a emoției asociate unei amintiri va funcționa în același mod și la oameni. Chiar dacă se știe deja că procesele mnezice au fost conservate pe parcursul evoluției speciilor.

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here