Ambițios cu măsură

Învățați și înțelepți în ale vieții

0
109
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Învățați și înțelepți în ale vieții

Învățați -”Cu cât are cineva viața mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se îngrijește de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri și de avuția dobitoacelor. Căci țintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutățile legate de ele și vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea și cum rătăcim în întunericul unei vieți cu păcate, necunoscându-ne pe noi înșine.” (Sf. Antonie cel Mare, Învățături despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare, în 170 de capete, 6.)

Învățați
Învățați

Suntem înconjurați de duhul iubirii de stăpânire și al grijii de multe. Ne pregătim de pe băncile școlii să fim înțelepți, dar, mai mult să stăpânim cât mai multe, să avem cât mai largi responsabilități. Suntem învățați. Odată maturizați fizic, intrăm în vălmășagul acumulărilor de cunoștințe, deprinderi, obiecte materiale, funcții cât mai înalte. Pentru că învățăm că dacă ne oprim, vom fi luați înainte, lăsați în urmă.

Lucrurile materiale ne sunt nefirești

Lucrurile acestea ni se par firești, dar ne obosesc, ne apasă, ne îmbolnăvesc și ne pustiesc. În același timp, achizițiile din sfera lui a avea nu sunt dublate și de cele din sfera lui a fi. Cu cât avem mai multe, ne ferim de cele care ne provoacă să devenim mai mult. Întârziem întemeierea unei familii, strângerea relației cu Dumnezeu. Limităm numărul copiilor pe care îndrăznim să-i aducem pe lume, timpul acordat celor din jur, culmea, celor iubiți în primul rând. Ne adăpăm de la izvoare fără de apă și așteptăm ploaie din nori rătăcitori, purtați fără de vânturi (II Petru 2: 17; Iuda vs. 12).

Suntem învățați să ne țintuim de pământ

Având slujitori, oameni care depind de noi, lucrători, colaboratori în proiectele noastre, bunuri mobile și imobile, ne țintuim de pământ. De materie, de lucruri perisabile, trecătoare, și nu putem zbura. Această țesătură deasă de bunuri și relații socio-economice acoperă vederea celor duhovnicești. Se interpune între simțurile duhului și cele ale trupului, ne minte cu privire la adevăratul nostru sine și nu suntem înțelepți. Și dorințele lui legitime de viață veșnică, liberă și fericită, ne face să rătăcim într-un cerc vicios. Să hrănim nimicul care se cască înăuntrul nostru și mânați mereu de o poftă nestăvilită, dereglată în putere și destinație. Ajungem la denaturarea extremă a celeilalte puteri sufletești, impulsivitatea, până la mânie față de toți și de toate.  Toate – judecata, pofta, motivația, trupul – s-au denaturat și dereglat încât omul trăiește o iluzie. Și încă una tenebroasă, un coșmar dureros care ne îneacă, ne omoară în cele din urmă.

Totul a pornit de la lipsa de măsură

Lipsa de  etalon, de unde au venit, pe linia stricării legilor naturale sădite în noi prin creație. Pierderea fericirii și grija de multe, apoi rătăcirea, ruperea de Dumnezeu și moartea. Cunoașterea de sine și măsura apar ca bunuri de căpătâi în viața credinciosului. Planul este bine a-l întocmi fiecare atunci când nu a fost corupt de păcate și dorințe nefirești. Învățăm  a-l respecta când apar mulțime de oportunități. Învățăm  a-l creiona în perioade de criză și a-l respecta în timp de belșug. Când avem mult, înseamnă că avem de dat, de împărțit, putem delega altora să lucreze și să dăruiască la rându-le.

Dreapta măsură

Măsura o învățăm și o hotărâm cu propria conștiință, cu părinții trupești dar mai ales sufletești. Cu experiența pozitivă și negativă a altora din domeniul vizat. Ne lansăm în proiecte faraonice. De multe ori este bine să dăm anumite resurse pricepuților ”schimbători de bani”. Adică celor rodnici după bunăvoia lui Dumnezeu, sau să ucenicim pe lângă astfel de antreprenori spirituali.

Înțeleptul și strălucitul rege Solomon ne încredințează în cartea Ecclesiastul, la capitolul 2, că o gândire lumească și truda ei aferentă nu sunt decât ”deșertăciune și vânare de vânt și fără nici un folos sub soare” (vs. 4-11). Chiar și sfinții înțelepți când fugeau de responsabilități și onoruri, nu fugeau de activitate sau de slujirea aproapelui, ci căutau să rămână perfecționiști pe o părticică pe care se simțeau capabili să o lucreze, fără să-și riște starea de liniște și har. Atunci când Dumnezeu Însuși, direct sau indirect, îi convingea că își subevaluează rolul în lume și în Biserică, nu se leneveau a rodi însutit.

Necunoscându-ne pe noi înșine, nu suntem înțelepți, nu cunoaștem nici chipul lui Dumnezeu din noi, nici pe Chipul Său – Iisus Hristos, nici pe Tatăl, Care L-a trimis. De fapt nu cunoaștem nimic, nu trăim, ci murim puțin câte puțin. Cumpătarea este o virtute apreciată din antichitate, la popoarele păgâne, iar bunicii noștri au recomandat mereu un trai ponderat, activ, dar fără ambiții deșarte. Perfecționismul creștin, tradus în viața socială și economică, rămâne soluția echilibrată și de viitor. Pe termen lung, având susținătorii și publicul ei dedicat, chiar și în Occidentul în aparență rupt de atare gândire.

Pr. George Chirița

Jurnal Spiritual

Mai multe articole de acelaşi autor puteţi citi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here