”Am greșit! Ne-am certat! Acum să ne împăcăm…”

0
534

i-am-sorryUn mare rău în viață este vrăjmășia dintre oameni. Aceasta nimicește relațiile frățești dintre oameni și preschimbă prietenii în vrăjmași.

Întrebați pe cineva: „De ce acești vecini nu-și vorbesc?” Veți auzi: „S-au certat!” Veți întreba: „De ce rudele acestea nu se vizitează?” Va urma același răspuns: „S-au certat!” Cunoașteți două familii bune. Și una și cealaltă, fiecare persoană din familie, în parte, este un om foarte bun. Dar nici măcar nu vor să se vadă sau să audă unii de ceilalți. Fiara vrajbei a intrat între ei și nu îi lasă să se împace și să viețuiască în pace.

Cearta sub înrâurirea satanei este cea dintâi pricină a vrajbelor. Oare câți oameni nu rătăcesc astăzi prin tribunale, pierd timp, nervi și bani ca să se răzbune unul pe celălalt? Întrebați-i de ce se judecă și veți auzi: S-au jignit, și-au aruncat unul altuia cuvinte grele și nu vor să se mai ierte.

Și toate aceste lucruri se întâmplă între Creștini ortodocși, între frați de credință, pe care însuși Iisus Hristos, prin dumnezeiasca Sa învățătură, i-a unit și pentru care s-a spânzurat pe Cruce, pentru a ne răscumpăra și a ne mântui! Aceste lucruri se întâmplă între ucenicii lui Hristos, care au primit de la Învățătorul Ceresc, ca pe o moștenire de preț, testamentul: „Poruncă nouă dau vouă, ca să vă iubiți unul pre altul. Precum eu am iubit pe voi, ca și voi să iubiți unul pre altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că ai mei ucenici sunteţi, de veți avea dragoste întru voi.” (In. 13:34-35)

Unde este astăzi dragostea aceasta între noi?

Noi avem un vrăjmaș neîmpăcat – diavolul. Nu ne este el îndeajuns, încât ne mai facem vrăjmași și din frații de credință și sânge? Când ne câștigă spre vrajbă, diavolul ne face parcă mai răi chiar decât el. Niciodată un diavol nu va vrăjmăși alt diavol. Iar aici – sub apăsarea urii diavolești – om cu om se vrăjmășesc, Creștin cu Creștin, frate cu frate.

Tâlharii, de îndată ce s-au aliat, ajung tovarăși. Țelurile și interesele lor comune îi leagă. Împart aceeași masă, de aceea se respectă unii pe alții ca frații. Iar noi, Creștinii, chipurile, urmărim cel mai înalt țel comun – mântuirea sufletelor noastre – și părelnic ne așezăm la una și aceeași masă duhovnicească – ne împărtășim din același potir cu Trupul și Sângele Domnului, chipurile suntem frați întru Hristos, când de fapt ne mâncăm unii pe alții precum fiarele sălbatice, și suntem mult mai răi decât tâlharii. Lucrurile stau astfel deoarece ne-am întovărășit cu diavolul. Când diavolul ni se face prieten, începem să ne certăm cu oamenii. Dacă vrem însă să ne împăcăm cu vrăjmașii noștri, trebuie să ne certăm cu diavolul.

În viață, așa complicată cum este ea, nu putem, să avem pace deplină și trainică. Din pricina păcătoșeniei noastre, este firesc să se ivească neînțelegeri și certuri între oameni. Dar aceasta nu înseamnă că o dată ce ne-am certat cu cineva să rămânem dușmani pentru totdeauna.

Am greșit! Ne-am certat! Acum să ne împăcăm!…

Din păcate, puțini oameni se mai împacă după ce s-au certat, puțini trăiesc mai departe ca frații. Și mai puțini sunt aceia care îi iartă, în inima lor, pe dușmanii lor neîmpăcați și îi rabdă. Cel mai adesea, vrăjmășia rămâne între oameni, ca să crească și să se întărească spre veșnica lor pierzanie. De aici putem vedea că între oameni sunt cu putință trei feluri de relații: 1. vrăjmășia, 2. împăcarea și 3. răbdarea și iertarea vrăjmașului, în situația în care el este neîmpăcat.

”Viața duhovnicească a creștinului ortodox” – Serafim Alexiev

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here