Care este singura biserică ce nu are altarul spre răsărit şi de ce?

0
3281
altarul spre răsăritAltarul este partea cea mai sfântă a bisericii, locul unde au loc minunile din timpul sfintelor slujbe şi doar preoţii au voie să intre în sfântul altar.

Conform tradiţiei, toate bisericile ortodoxe au altarul spre Răsărit, deoarece privim întotdeauna spre altar cu speranţă şi credinţă, cu încredere şi bucurie, la fel cum privim şi spre răsăritul soarelui, în fiecare dimineaţă. Aşa cum lumina soarelui trezeşte la viaţă întreaga natură, la fel credinţa şi sfinţenia ne luminează sufletele, trezindu-ne la adevărata viaţă, cea întru Hristos – Soarele vieţii. „Eu sunt Lumina lumii.” (Evanghelia după Ioan 8, 12)

Există însă o singură biserică ce nu are altarul spre răsărit: biserica mănăstirii Strehaia. Legenda spune că a fost ridicată de armata lui Mihai Vitezul într-un timp record: într-o singură noapte. Din această cauză nu s-a ştiut exact unde e răsăritul. Abia dimineaţa, când soarele a apărut, au văzut că aşezaseră sfântul lăcaş altfel, cu altarul spre sud, devenind „peste noapte” o curiozitate unică la noi. Legendele sfintelor noastre mănăstiri sunt minunate mărturii despre credinţa şi râvna înaintaşilor noştri. Unele dintre ele sunt istorii adevărate, altele sunt poveşti încântătoare, ce ne uimesc cu originalitatea şi farmecul lor.

Mergem o bucată bună pe marginea Râului Motru, ale cărui unde verzui, pripite, se sparg de bolovani… Pe mirişti şi pe şesuri alunecă-ncet umbrele călătoare ale norilor.

În urma noastră, Motrul, tolănit în spintecătura dealurilor ca un balaur ostenit, ăşi tremură solzii sclipitori ăn soare. Copacii bătrâni s-aplecă pe undele lui sfătoase, să le asculte poveştile…

Motrul trece, domolit şi gânditor, pe sub zidurile mănăstirii Strihaia, unde a văzut într-o noapte pe Mihai Viteazu viind ostenit de război şi grăbindu-se să ridice până-n ziuă, pe ruinele castelului părintesc, o biserică, pe care, de zor mare ce-a avut, a greşit zidit-o cu altarul spre miazăzi.” (Alexandru Vlahuţă– „România pitorească” 1901)

 Sursa: „De ce?” – Leon Magdan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.