Acestea sunt: alimentaţia dozată, moderat, fără acizi, bogată în enzime, lipsită de otrăvuri. Pe lângă aceasta sunt indicate aplicaţii pentru transpiraţie. Singur cancer hrană care îndeplineşte primele patru condiţii este reprezentată de sucurile crude de zarzavat. După cum s-a amintit deja în capitolul 2 al acestei cărţi, dr. Gerson dădea pacienţilor săi grav bolnavi, periodic, numai acest suc şi a vindecat astfel sute de cazuri grele (pot fi dovedite; în cartea sa sunt prezentate fotografii şi radiografii).
Sângele nostru conţine 80% valori bazice şi 20% acide. În consecinţă, alimentaţia noastră, îndeosebi a bolnavilor, trebuie să respecte, să păstreze nealterat raportul respectiv. Zarzavaturile crude, chiar şi cartofii cruzi, tărâţele şi laptele crud, corespund procentajului de mai sus. O astfel de alimentaţie poate să neutralizeze şi să distrugă otrăvurile acide excedentare.
2. Pentru regenerarea ţesutului celular, rolul principal îl are alimentaţia
În aceste componente „vii” stă puterea de combatere a celulelor canceroase, ostile, de către hrana vie. Dimpotrivă, hrana fiartă, nu numai că nu are putere de combatere, dar chiar alimentăm cu ea, în adevăratul înţeles al cuvântului, celulele canceroase.
Nici o boală nu depinde într-atât de puterea de luptă celulei, deci de fiecare bucăţică de crudităţi ce ajunge în organism, aşa cum se întâmplă în cancer. Cine va învinge ? Celulele noastre sau cancerul ?
Celulele canceroase sunt degenerate, au devenit adevărate celule de putrefacţie ce se dezvoltă vertiginos.
Asupra acestui proces ne putem face o imagine închipuindu-ne, cu puţină fantezie, că enzimele reprezintă „sufletul” sau „spiritul” stăpânitor sau conducător (care dispune de tot) din fiecare celulă sănătoasă si că ele se pot îmbolnăvi în anumite împrejurări.
O celulă locuită de astfel de enzime bolnave degenerează.
– Din lipsa unor enzime sănătoase, controloare (exo-gene), din cauza unei alimentaţii greşite. Apoi prin otrăvirea cu otrăvuri chimice sau acizi, depozitate prin metabolismul propriu, enzimele se pot îmbolnăvi. Astfel apare cancerul.
O celulă locuită de astfel de enzime bolnave degenerează, începând să se dezvolte vertiginos printr-o diviziune anormală. Din păcate lipseşte din alimentaţie aprovizionarea cu enzime sănătoase, cum am putea spune, enzimele luptătoare. Ca urmare, focarul celulelor bolnave se întinde gata să explodeze, aceste celule de putrefacţie înghiţindu-le pe cele alăturate lipsite de apărare.
În anumite cazuri de boală, lupta inegală a început de săptămâni sau de luni. Cancerul este de nestăvilit în evoluţia sa. În cele din urrnă, după ce medicii abandonează un caz – tratat luni de zile şi chiar mai mult, cu iradiaţii sau operaţii.
Nu este mai puţin adevărat că afirmaţia noastră în ceea ce priveşte enzimele şi cauza apariţiei cancerului nu poate fi dovedită ştiinţific. Dar ce ştiinţă poate dovedi de ce înnebuneşte un om? Dar faptul că ea este corectă o dovedesc cu prisosinţă cazurile de cancer vindecate astfel, cazuri în care, oricâte analize şi investigaţii s -au făcut ulterior, nu s -a mai putut găsi nici urmă de celulă canceroasă. Iar apariţia cancerului după iradieri nu poate fi explicată decât de afirmaţia noastră.
3. În ceea ce priveşte hrana fără otrăvuri, reamintim :
dacă tot ceea ce se cheamă otravă, reziduu, toxină, deşeu nu este eliminat din circuitul sangvin, atunci se va depune în celule. Urmarea: îmbolnăvirea.
4. Al patrulea punct se referă la cumpătare.
Chiar şi într-un regim de crudităţi se poate întâmpla să mâncăm prea mult, împovărând astfel anumite organe.
5. Metode de sudaţie
Sunt adesea chemat la telefon de pacienţi care au început cura de suc de zarzavat, de zeamă de tărâţe sau de zarzavat şi au reacţii neplăcute. Pe unul începe să-l mănânce pielea, altul are ameţeli ca şi cum ar ţine post total. Toxinele desprinse, devenite mobile, caută o ieşire, în cele mai multe cazuri, când rinichii sunt bolnavi şi nu-şi pot îndeplini decât parţial misiunea de a elimina acizii, se poate apela la sudaţii masive, provocate, pentru a ajuta pielea să suplinească funcţia de eliminare a rinichilor. În capitolul referitor la tratamentul reumatismului sunt prezentate câteva proceduri de provocare a sudaţiilor masive.
Am vrea să accentuăm că suspecţii de cancer n-ar trebui doar să „schimbe” puţin felul alimentatiei.
Încă un cuvânt către cei suspecţi de cancer, care sunt înspăimântaţi de „iradiere, operaţie, altfel e prea târziu!”
Autorul a cunoscut multe cazuri de persoane care au fost iradiate şi a ajuns la următoarea concluzie când, în mod excepţional, o iradiere a fost încununată de succes, nu a fost vorba de nici un cancer. Se cunosc şi cazuri operate când diagnosticul a rămas şi post operator sub semnul întrebării: era sau nu cancer ?
Să nu ne lăsăm intimidaţi de acel „altfel este prea târziu”.
Pe de altă parte, unii pacienţi au avut încredere în vindecarea naturală. Au încercat-o, si nu au simţit în primele luni nici o îmbunătăţire dar, ceea ce este mai important, nu au constatat nici o înrăutăţire. Să nu ne lăsăm intimidaţi de acel „altfel este prea târziu”. Dna dr. Nolfi scrie chiar în lucrarea ei din ce cauză nu a vrut să se lase operată şi nici iradiată. Era medic și trebuia să ştie. Am vrea să accentuăm că suspecţii de cancer n-ar trebui doar să „schimbe” puţin felul de hrănire, ci să pornească hotărât cu o cură prealabilă de două luni de post, după prescripţiile de mai sus, iar apoi să continue regimul de crudităţi.
Bineînţeles că un regim minune, ce poate vindeca bolile canceroase, va putea vindeca tot atât de bine, sau chiar mai bine, boli de inimă, diabet, prostată, boli ale sângelui. Cauza principală este una şi aceeaşi. Oricare ar fi primejdia care ne paşte, organismul va fi atacat în zona sa cea mai sensibilizată prin alimentaţia greşită. Deşi multe boli par să fie declanşate de alte cauze, şi de data aceasta, tot de alimentaţia greşită şi de hiperacidilate este vorba.
”Hrana vie”, Ernest Gunter
Jurnal Spiritual