Alice Munro – Fugara
Planuri de viață contradictorii? Fuga de iubirea autentică? Conflicte între generații? Minciună, libertate, viață cu sacrificii? Evenimente cotidiene presărate cu sentimente care dor? Însingurare sau singurătate în doi? Bucurii atinse în grabă, cu teamă că nu vor dura? Adevăr spus răspicat sau fuga de real? – Nu le întâlnești numai la tine, la el… Toți oamenii se confruntă cu ele, la un moment dat! Citește „Fugara” și vei afla răspunsuri la întrebările care nu-ți dau pace!
În Fugara lui Alice Munro, scriitoare câștigătoare a Premiului Nobel în 2013, ne sunt prezentate opt povești (unele asociate între ele) cu femei de toate vârstele, fragmente semnificative din viața lor sau toată istoria lor cu momentele esențiale pe care le parcurg. Titlul primei povești, „Fugara”, dă și numele romanului, dar tema „fugii” o întâlnim în toate cele opt nuvele. Dacă în prima este o fugă propriu-zisă a unei tinere soții de lângă soțul ei, rămasă nefinalizată, în celelalte întâlnim fuga fiicei de mamă, fuga de iubire și pasiune, fuga de adevăr, fuga de locuri care dor, fuga de experiențe, fuga de sentimente puternice.
Alice Munro – Primul autor laureat cu Nobel pentru nuvele
Alice Munro este supranumită „Cehov al Canadei rurale”. Stilul său clar și elegant și realismul psihologic ce transpar din nuvelele sale le indică drept o lectură de savurat cu toate simțurile. „În textele sale pot fi adeseori găsite descrieri ale unor evenimente cotidiene, dar decisive, un fel de epifanii, care lămuresc povestea ambientală și străpung chestiunile existențiale”, a afirmat Academia suedeză în momentul decernării premiului. A fost prima oară când Academia suedeză a recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură un scriitor care scrie doar nuvele.
Fugara este o carte în care poți regăsi experiențe proprii, pasaje de viață similare cu cele din viața ta, proiecte de viață identice cu ale tale. Aici sunt gânduri și frământări pe care le poți avea și tu. Toate aceste elemente te apropie de personaje. Protagoniștii îți sunt familiari pentru că trăiesc ca tine, visează ca la fel sau asemănător ție, au aceleași dorințe și idei. Ei își mângâie copiii la fel, au grijă de familia lor și își încurajează prietenii în aceeași manieră în care ai face-o și tu. Îți sunt aproape nu printr-un stil de viață diferit, care se presupune că te-ar atrage mai mult, ci prin emoții aidoma alor tale. 
Te regăsești în ce experimentează ei, uneori tinzi să le pui, prietenește, o mână pe umăr și să le oferi un sfat, o consolare. Totul este autentic, totul rămâne viu în minte, ca propria noastră existență.
„Fugara este o carte atât de bună încât nu vreau s-o discut într-o recenzie… Singurul mod în care o puteți aprecia cu adevărat este s-o citiți.” (Jonathan Franzen, colaborator al reviste The New Yorker, câștigător al premiului National Book Award)
Extrase din Fugara
„Întrebase, pe un ton de parcă politețea era undeva, departe, și-i venea greu să-ntindă mâna după ea…”
„Nori de vară, nu de ploaie, se fugăreau de colo-colo pe cer. Întregul peisaj rustic se transforma, scuturându-se de apăsare, într-o zi de iulie cu adevărat splendidă.”
„Și cântau pe tot drumul de întoarcere, ca niște hoinari trăsniți. După o vreme, însă, toate ieșirile au început să fie privite ca o risipă de timp și bani. Lucruri pe care oamenii le făceau înainte să-și dea seama de realitățile din viețile lor.”
„O viață, un loc alese tocmai din acest motiv – că nu-l conțineau pe Clark. (…) Așa cum ar fi spus doamna Jamieson – cum ea însăși ar fi putut spune cu satisfacție – <își lua viața în propriile mâini>. Să nu se mai uite nimeni încruntat la ea. Să nu mai îngăduie ca dispoziția celui de lângă ea s-o contamineze cu nefericire. Dar la ce ar fi putut ține? De unde ar fi știut că era cu adevărat vie? În timp ce fugea de el – chiar acum -, Clark își păstra locul în viața ei. Dar, după ce ar fi terminat de fugit de el, când și-ar fi luat viața de la capăt, ce-ar fi pus în locul lui? Ce altceva – sau cine altcineva – mai putea vreodată să reprezinte o provocare atât de intensă?”
„Fusese prima victorie de felul ăsta care-i reușise vreodată, și asta împotriva celui mai demn de milă, mai trist adversar. Parcă-l auzea de-acolo cum scrâșnea între dinți cuvintele <vechi amici>. Scuză și obrăznicie. Scuza, obiceiul lui. Iar obrăznicia, rezultat al cine știe cărei speranțe sau hotărâri de a sparge gheața propriei singurătăți, al stării de înfometare prin care trecea.”
Speră și ea la fel cum speră oamenii îndeajuns de înțelepți la binecuvântări nemeritate, iertări spontane… Alice Munro
„Așa se-ntâmplă. Pui lucruri deoparte o vreme și, la câtva timp o dată, cauți ceva în debara, și-ți aduci aminte și te gândești: <curând>. Și pe urmă, lucrurile alea devin ceva ce stă, pur și simplu, acolo, în debara. Și alte lucruri se aglomerează în fața celor din debara, deasupra lor, și, până la urmă, nu te mai gândești deloc la ce e înăuntru. La cele ce reprezentau comoara ta strălucită. Nu te mai gândești la ele. O pierdere la care nici nu te-ai fi putut gândi la un moment dat, și-acum abia dacă mai ții minte. (…) Puțini oameni, foarte puțini, au câte o comoară, și, dacă ai, fă bine și ține-te cu dinții de ea. Nu trebuie să te lași atras în cursă și să îngădui să-ți fie luată.”
„Discuția o lua într-o direcție în care discuțiile de acest fel o iau în mod inevitabil. (…) Vocea lui, care la început fusese mai degrabă întristată decât mânioasă, trecuse la un ton ridicat și dojenitor, pe când Juliet, care pornise, așa credea ea, de la o rezistență rațională – calmă, perspicace, mai curând enervant de plicticoasă -, acum era stăpânită de o furie acidă și mușcătoare. Și unul, și altul căutau cu febrilitate argumente și refuzuri care ar fi fost mai degrabă insultătoare decât utile.”
„Speră și-acum să primească vreun semn de viață de la Penelope, dar fără înverșunare. Speră și ea la fel cum speră oamenii îndeajuns de înțelepți la binecuvântări nemeritate, iertări spontane, lucruri de felul ăsta.”
Te invit să citești și „Înțelepciunea banilor” – Pascal Bruckner.
Alte recenzii sunt la rubrica Literatură.
Mihaela Mușetescu
