Ajută-te singur: Alexis de Tocqueville. Lumea aparţine energiei…

0
191
TocquevillePentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.
Din aceeaşi clasă a societăţii, şi nu mai puţin strălucit prin lucrări de un alt fel, fu Alexis de Tocqueville. El avea o obârşie de două ori nobilă: tatăl său contele de Tocqueville, era pair al Franţei, iar mama sa era nepoata lui Malesherbes.

Încă din tinereţă, cu toate avantajele ce le avea ca obârşie ca rang, ca influenţă, tânărul Tocqueville se hotărî să nu datorească înaintarea decât sieşi. Numit judecător la Versailles la douăzeci şi unu de ani părăsi curând nădejdea de înaintare în magistratură, ca să pună în fiinţă gândul ce-l avea de a călători în Statele-Unite, călătorie care avu de roadă publicarea frumosului său volum Democraţia în America.

Prietenul său Gustav de Beaumond ne-a dat o descriere a neobositei lui munci în timpul acestei călătorii. „Odihna”, spune el, „îi era nesuferită; şi, fie că trupul îi era în mişcare, fie nu, inteligenţa lui era mereu muncită… Pentru Alexis, convorbirea cea mai plăcută, era aceea care era şi cea mai folositoare. O zi pierdută sau rău întrebuinţată era o zi rea; cea mai mică pierdere de vreme îl supăra.”

Tocqueville însuşi, spunea: „Această lume aparţine energiei!!

“Nu-i niciodată vreun răstimp în vieaţă când poţi să te odihneşti; sforţarea în afară, ca şi în tine însuţi, este tot aşa de trebuitoare şi chiar mai osebită pe măsură ce îmbătrâneşti, mai mult ca în tinereţe. Asemuesc omul în această lume, unui călător care merge fără oprire cătră un ţinut din ce în ce mai friguros şi care e silit să se mişte mai mult, pe măsură ce merge mai departe. Boala cea mare a sufletului este frigul. Şi pentru a preîntâmpina acest rău de temut, trebue nu numai să întreţii mişcarea vie a sufletului prin muncă, dar încă prin atingerea cu semenii şi cu treburile din lumea aceasta.”

Oricare ar fi fost totuşi tăria de caracter şi independenţa lui de Tocqueville, nimeni mai bine decât dansul nu ştia să preţuiasca valoarea ajutorărilor şi încurajărilor pe care oamenii le primesc unii dela alţii. Caracterul omenesc este schimbat în structura lui prin mii de înrâuriri mărunteși ascunse: prin pildă şi prin învăţăminte prin viața de fiece zi şi prin literatură, prin rude şi prieteni prin însuşi spiritul strămoşilor noştri care se veşnicesc prin tradiţia faptelor măreţe şi a nobilelor învăţături lăsate de ei.

Astfel, deşi în fruntea acestei cărţi am scris Self-Help, adică Ajută-te singur, totuşi se va vedea, examinând pildele de purtare şi de caracter din ea, – că spiritul şi întinderea ei sunt nesfârşit mai mari decât pare a cuprinde acest titlu simplu.

Însemnează că, cu toate că înţeleptul este totdeauna cel mai bun sprijin sie însuşi, – el datoreşte totuşi, de asemenea, foarte mult altor spirite, altor dascăli – viilor, ca şi celor morţi.

Aşa, Tocqueville îşi arăta totdeauna recunoştinţa către prietenii săi Kergorlay şi Stofells; cel dintâi pare să-i fi fost de un mare sprijin intelectual, – iar cel de al doilea îi dăduse mereu un ajutor moral şi de simpatie. Într-o vorbă, caracterul lui Tocqueville luminează strălucit adevărul maximei poetului englez Wordsworth, că „aceste două lucruri, cu toate că par potrivnice, totuşi merg mână-n mână… o atârnare demnă şi o independenţă nobilă, – o nobilă încredere în altul şi o demnă încredere în tine însuţi.”

Tocqueville mărturisea, deasemenea, cât datora din acest caracter şi din buna dispoziţie care îi îngăduia să-şi urmeze studiile, – acelei nobile şi curate tovarăşe de vieaţă, nevestei sale Maria, una din acele femei, despre care se poate spune, dimpreună cu un autor englez, că numai iubindu-le, puteai să-ţi spui că ai căpătat o educaţie liberală.

E un proverb obişnuit care spune că „cel ce vrea să propăşească, să se sfătuiască mai întâi cu nevasta sa”; şi e neîndoelnic că înrâurirea pe care femeia o infăptueşte asupra desvoltării morale a bărbatului este neînchipuit mai mare decât înşişi bărbaţii sunt dispuşi să admită.

În adevăr, e greu să ne apropiem mai tare de adevăr decât a făcut Rousseau când a spus că bărbaţii sunt totdeauna aceea ce-i fac femeile.

„Am văzut de o sută de ori în viaţa mea” – spune Tocqueville – „oameni slabi arătând adevărate virtuţi cetăţeneşti, pentru că alături de ei se găsea o femeie care-i susţinuse în acest drum, nu sfătuindu-i să facă cutare sau cutare lucru, ci exercitând o înrâurire îmbărbătătoare asupra chipului în care ei trebuiau să privească îndeobşte datoria sau chiar ambiţiunea, încă şi mai des, trebue să mărturisesc, am văzut munca din cămin, care schimba pe nesimţite pe un bărbat pe care natura îl înzestrase cu mărinimie, desinteresare şi măreţie, într-un ambiţios laş, josnic şi egoist, care, în treburile ţării sale, sfârşea prin a privi numai mijloacele care aveau să-i facă viaţa sa personală mai îndestulată şi mai uşoară.”

„Ajută-te singur!” (Self-Help) sau “Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a

Jurnal Spiritual