Ei sunt România: Avocat premiat internaţional, despre educaţie, românii în lume şi politica

0
161
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Alexandru LazărRomânia are o mulţime de tineri remarcabili. Auzim însă prea puţine despre ei, iar pe mulţi nici nu îi cunoaştem. Este şi cazul lui Alexandru Lazăr, avocat asociat la unul dintre cele mai importante birouri de avocatură din Spania.

Alexandru Lazăr ne-a povestit despre parcursul sau academic, despre rolul pe care l-a avut experienţa internaţională de studii în evoluţia sa, dar şi despre imaginea pe care o au romanii în ţara lui Cervantes.

În România, a studiat la Liceul Bilingv Miguel Cervantes de Saavedra, din Bucureşti. A fost un elev normal şi nu a excelat, iar notele sale erau în jur de 8, povesteşte tânărul. A studiat liceul la “real” pentru că tatăl său considera că doar cei de la “real” reuşesc în viaţă. “Deci pot spune că am fost la ‘real’ că acum să mă dedic exclusiv ‘umanului'”, spune Alexandru.

Etapa din România diferă mult faţă de performanţele obţinute în Spania

In Facultate şi la maşterele pe care le-am urmat, sistemul m-a făcut să mă implic mai mult. Şi, drept urmare, rezultatele au fost foarte bune. În Spania am avut şansa să studiez Dreptul la Facultatea de Drept a Universităţii Granada (una dintre cele mai prestigioase universităţi din Spania şi printre cele mai vechi din lume). Aici am obţinut 13 Magna Cum Laudae pe parcursul celor 5 ani de studiu.

Apoi am urmat Masterul în Avocatură Internaţională în cadrul ISDE Barcelona unde am obţinut calificativul Magna Cum Laudae la examenul final. Al doilea Master l-am urmat constrâns de situaţie (o situaţie plăcută): în a ÎI Ediţie a Premiului Juridic Internaţional organizat de ISDE şi FIA (Federaţia Interamericană de Avocati- din această federaţie fac parte toate barourile de pe continentul american) în 2010 am fost premiat, la categoria de avocat (fiind cel mai tânăr avocat premiat), ramură de Drept Fiscal, cu premiul I datorită faptului că juriul a cosiderat că am prezentat cea mai bună lucrare juridică de actualitate în domeniul fiscal.

Parte din premiu era o bursă pentru a studia un Master în cadrul ISDE: şi astfel am studiat al doilea Master în Relaţii Internaţionale şi Comerţ Internaţional. În anul 2012 am participat la a IV ediţie a Premiului, dar am fost doar printre cei trei finalişti la categoria avocat, ramură de Drept Internaţional”, face Alexandru Lazăr un rezumat al drumului sau academic.

Sistemul universitar nu este doar al studentului, este o investiţie pe termen lung

Tânărul avocat atrage atenţia că studentul poate obţine performante doar dacă sistemul reuşeşte să îl atragă.

“Povestesc asta pentru că vreau să subliniez că performanţele se obţin doar dacă sistemul reuşeşte să îl atragă pe elev – să îl facă părtaş la tot ceea ce se întâmplă. Din prima clipă am fost vrăjit de sistemul din Spania şi m-a făcut să îmi doresc să îmi depăşesc limitele. De aceea am încercat de fiecare dată să dau totul pentru a arăta respect faţă de cei care fac parte din sistem, pentru cei ce învaţă sau învăţau alături de mine şi de întreaga societate care face eforturi pentru a susţine un sistem universitar. Sistemul universitar nu este doar al studentului şi al profesorului în cauză, este o investiţie pe termen lung a unei societăţi ce se vrea a fi respectată”, adăugă Alexandru Lazăr.

Drumul lui Alexandru Lazăr spre Spania

El ne-a povestit şi cum s-a decis să studieze dreptul în Spania, menţionând totodată că studiul în afară nu înseamnă că nu respecta sistemul de învăţământ românesc.

“Liceul meu avea, şi are şi în prezent, o convenţie cu Universitatea din Granada. Acesta a fost motivul principal. În tot cazul ştiam clar că îmi doream să studiez în străinătate.

Asta nu înseamnă că nu respect sistemul românesc. Din contră; în primul rând respect dedicaţia profesorilor din sistemul românesc, care nu sunt respectaţi şi răsplătiţi aşa cum ar trebui din păcate şi spre ruşinea noastră ca societate. Dar doream să îmi lărgesc orizontul.

A studia în străinătate nu înseamnă doar a studia alături de foarte mari şi buni profesionişti în materia ta.

Ci înseamnă să vieţuieşti în altă cultură, cu alte obiceiuri, în altă societate în care nu ai fost crescut. Asta este ceva extraordinar. Şi consider că trebuie încercat”, completează tânărul.

În prezent lucrează de o lună la biroul spaniol de avocatură Ramon y Cajal Abogados. Este unul dintre primele birouri din Spania conform unor diferite rankinguri (Chambers, Legal 500 etc.), şi deţine poziţia de “Abogado Asociado” (avocat asociat).

“Până acum câteva săptămâni, şi timp de 4 ani jumătate, am activat în cadrul biroului internaţional de avocatură Baker & McKenzie, filiala din Barcelona (la acelaşi birou, dar la filiala Frântă a lucrat şi actuala preşedinta FMI Christine Lagarde înainte de a fi ministru de Finanţe în Franţa), unde am fost ‘Senior Associate Lawyer’. Schimbarea se datorează faptului că proiectul de la R&C este un proiect tânăr ce îmi oferă posibilitatea de a mă dezvolta mai bine din punct de vedere profesional şi de a-mi lăsa amprenta în evoluţia biroului.

În acelaşi timp, sunt doctorand în cadrul Facultăţii de Drept ESADE din cadrul Universităţii Ramon Lull. În câteva săptămâni o să sutin lucrarea ce închide prima fază a doctoratului, ce este compusă din Masterul în Investigaţie Juridică şi mă duce în faza finală, ce constă în redactarea tezei şi susţinerea ei”, adăugă tânărul avocat.

Ce rol a avut în evoluţia sa experienţa internaţională de studiu?

“Aş răspunde cu un cuvânt: ‘totul’. Pe plan profesional am ajuns unde am şansa să fiu datorită studiului în străinătate. M-am maturizat în străinătate. Am plecat fiind un copil de 18 ani – ieşeam din adolescenţă, dar noi, băieţii, ne maturizăm mai greu -, care nu plătise o factură în viaţa lui. Familia îmi organiza totul.

Şi am ajuns în Granada unde mi-am dat seama că sunt “pe cont propriu”. Şi asta a fost o experienţă unică: tebuia să îmi organizez timpul şi viaţa încât totul să iasă bine. Şi datorită bunului Dumnezeu total a ieşit bine. Am lucrat doar în străinătate. Deci este evident că evoluţia mea este călăuzită de faptul că am studiat în străinătate”, punctează Alexandru Lazăr.

Sistemul de învăţământ românesc

L-am întrebat şi cum vede un tânăr cu experienţa internaţională de studii sistemul de învăţământ din România.

“Repet ce am spus mai sus: respect sistemul românesc. Dar trebuie îmbunătăţit cu siguranţă. Vă recomand să citiţi propunerile pe care le face domnul Stas Marian (‘Scoala pe Bune’) ca să înţelegeţi ce lipseşte sistemului cu adevararat. Acest om este un ‘guru’ în domeniu şi ştie ce vorbeşte. Dacă ar fi mai mulţi oameni ca Stas Marian, sistemul ar fi cu siguranţă mult mai competitiv şi eficient.

Ne întrebam: dar noi avem mulţi olimpici internaţionali, de ce spui asta?

Simplu: la o olimpiadă la fizică sau la matematică nu se premiază creativitatea. Se premiază capacitatea de rezoluţie în bază a unor reguli date (vreau să rămână clar că sunt foarte madru de olimpicii noştri). Este foarte bine să avem super olimplici. Dar trebuie să le oferim un sistem care să le dea spaţiu creativ când ies de pe băncile liceului. Altfel îi putem pierde…”, atrage atenţia Alexandru.

Pe de altă parte, el consideră că în ţară, la majoritatea universitatiilor, nota maximă (10), şi inclusiv nota 9 se obţin “prea des şi prea uşor”.

“Deja este ceva banal să ai nota maximă. Asta produce o scădere a valorii acelei note. 10 în masă nu e un zece, ci un 5 scris altfel. Trebuie să ne bazăm sistemul pe meritocraţie şi să lăsăm studentul să aibă iniţiativa (doar dictând nu ajungem foarte departe). Asta am văzut eu aici şi de aici”, ne-a mai spus Alexandru Lazăr.

Romanii în Spania

Ca student străin, menţionează el, a fost foarte bine primit şi tratat atât de profesori cât şi de colegi şi nu a avut nicio dificultate pentru că este din România.

“Pătura intelectuală din Roamnia este bine văzută. La fel şi pătura muncitorilor romani. Nu sunt bine văzuţi pungaşii şi mafioţii care strică renumele tuturor. Este păcat că nu se ia nicio măsură pentru a împiedica acest lucru. Mai ales că oamenii tind să generalizeze când aud ceva negativ. Ceea ce este şi mai negativ la pungaşii noştri este că nu se rezumă numai la a fura (asta o fac şi pungaşii lor), ci sunt foarte violenţi – animalici aş spune.

Dar revenind la studenţie: eu nu am fost nici măcar o dată desconsiderat sau prejudiciat că sunt roman. Sunt roman şi sunt mândru de asta. Am locuit 18 ani în România. Educaţia am primit-o în România de la profesori extraordinari. Am crescut în România şi iubesc România. De aceea, de fiecare dată când sunt întrebat de unde sunt ridic fruntea şi spun: ‘Romania’; cu o atitudine de mândrie, nu de trufie.

Astfel, oamenii te repecta şi chiar dacă ar avea prejudecăţi înainte de a te cunoaşte realizează că au greşit fără ca tu să trebuiască să le argumentezi nimic. Toată lumea te respectă atâta vreme cât tu, la rândul tău, dăruieşti respect”, subliniază tânărul roman.

Alexandru Lazăr, sunt românii patrioţi?

“Am să vorbesc, în primul rând, de mine: sunt patriot, dar nu şovinist. Iubesc România şi cultură, viaţa, obiceiurile româneşti, atât cât le cunosc. Din păcate generaţia mea nu a fost învăţată şi nu a beneficiat de sărbători populare pure (sărbătorile adevărate erau manipulate de sistemul pre-89). De aceea, s-au pierdut obiceiuri româneşti. Asta face greu să te numeşti patriot. Cum poţi iubi un obicei dacă nu îl cunoşti?

Ei bine, îmi place atâta cât ştiu. Consider că admir locul în care am văzut pentru prima oară lumina şi am auzit glasul mamei mele. Deci eu pot spune că da, sunt patriot şi că sunt mândru că sunt roman. De asemenea spun, că roman şi că patriot, că trebuie să fim conştienţi că anumite obiceiuri foarte înrădăcinate trebuie smulse – mă refer la ‘smecherie’, ‘nepotism’, ‘ciocoism’ etc. Dacă eliminăm obiceiurile anterior menţionate vom fi mai mulţi patrioţi.

Dar hai să fim sinceri: poate cineva să joace o horă dacă ştie că a doua zi tebuie să cumpere mâncare copiilor şi nu are cum? Sau poate fi patriot cel ce stă pe o uliţă ce nu are nici canalizare, nici lumină, dar căruia statul îi cere să plătească aceleaşi tributuri că ‘smecherului’? E greu. Ca să fii patriot trebuie să existe condiţii prielnice. Este că într-o relaţie între 2 persoane: poate exista dragoste doar dacă amândoi se poartă exemplar şi dacă arata respect şi se dăruie unul altuia. Asta se aplică şi la patriotism: iubeşte-mă ca să te iubesc, scumpa Românie”, ne-a mai declarat Alexandru Lazăr.

Planuri de viitor

În ceea ce priveşte planurile sale de viitor, pe plan academic îşi doreşte să termine doctoratul şi să obţină titlul de doctor. Pe plan profesional, “vreau să continui să fiu avocat şi să cresc ca avocat”, punctează Alexandru Lazăr.

“Pe plan personal: sunt împlinit şi extrem de fericit alături de o persoană extraordinară şi alături de o familie minunată. Am avut noroc să fiu înconjurat de oameni mai buni ca mine care m-au forţat să ţin pasul cu ei. Le mulţumesc pentru asta. Dacă vă referiţi dacă vreau să mă întorc în România răspunsul este foare ambiguu: depinde. Depinde nu doar de mine. Depinde de mai mulţi factori. Nu cel economic este cel mai important. Dau mai multă importanţă altor factori: meritocraratie, linişte, dezvoltare pe plan profesional etc.

Mi-ar plăcea să pot participa activ în politica noastră şi să încerc să schimb ceva.

Mulţi îmi spun că sunt prea idealist şi că nu aş rezista. Eu sunt de altă părere: idealiştii trebuie să ajute, într-un mod realist, la o schimbare ce se face necesară în România. Când spun schimbare nu mă refer la niciun partid etc.- deci nimeni să nu se alarmeze. Asta ar fi un alt plan de-al meu de viitor: să mă implic în politică în România dacă voi avea ocazia – nu oportunitatea, că sunt foarte diferite, iar eu nu mă consider oportunist. Asta da: nu voi face dacă asta ar însemna să îmi pierd identitatea că persoană.

Cred că toţi trebuie să fim critici. A fi critic înseamnă a vrea să construieşti, să avansezi. Încă ceva: la momentul de faţă nu văd niciun partid cu care m-aş putea identifica. Ca să închei, ideal ar fi să continui să fiu avocat, doctor în drept, la fel de fericit pe plan personal şi să mă întorc în ţară ca politician pentru a putea pune grăuntele meu de nisip la societatea care timp de 18 ani m-a creat şi mi-a dat o oportunitate pe care alţii nu au avut-o”, încheie Alexandru Lazăr.

Sursa: ziare.com

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here