Alegerile alimentare bune au efecte benefice pe tot parcursul vieții
Tinerele care consumă fructe și legume proaspete în cantități mari când au în jur de 20 de ani își păstrează în bune condiții arterele. Se reduce astfel cu 40% riscul de ateroscleroză la vârsta adultă, arată un studiu publicat de AFP.
Obiceiurile alimentare se formează în tinerețe
Din motive deocamdată necunoscute, acest regim alimentar nu are aceleași efecte benefice la bărbați. Autorii studiului își vor prezenta concluziile la conferința anuală a American College of Cardiology ce va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Washington.
Femeile observate timp de două decenii în cadrul studiului au mâncat opt-nouă porții de fructe și legume pe săptămână, într-un regim de 2.000 de calorii pe zi, față de trei-patru la cele din grupul martor. O porție înseamnă aproximativ un bol de fructe proaspete sau o farfurie de legume.
„Rezultatele acestei cercetări confirmă ipoteza că dezvoltarea de plăci în artere este un proces care începe devreme în cursul vieții. El poate fi încetinit printr-un regim alimentar sănătos adoptat în adolescență”. Este afirmația dr. Michael Miedema, cardiolog la Institutul Inimii din Minneapolis (Minnesota de Nord), autorul principal al studiului. „Obiceiurile alimentare se formează în tinerețe. Prin urmare, este important de știut că alegerile alimentare bune au efecte benefice pe tot parcursul vieții”, a adăugat el într-un interviu telefonic.
Cei cu o alimentație bogată în fructe și legume prezintă riscuri mai mici de crize cardiace
Studii precedente au avut alte concluzii. Adulții de vârstă medie cu o alimentație bogată în fructe și legume prezintă riscuri mai mici de crize cardiace. Sau de accidente vasculare cerebrale. Dr. Miedema a amintit că alte studii sugeraseră deja că un regim cu multe fructe și legume proaspete are mai puține efecte pozitive asupra bărbaților tineri. Nu a oferit totuși o „explicație biologică valabilă”.
Studiul s-a desfășurat pe 2.508 persoane, în cadrul unei cercetări a guvernului federal (Coronary Artery Risk development in Young Adults sau CARDIA), al cărei scop a fost evaluarea modului în care se dezvoltă bolile cardiovasculare la vârsta adultă. Studiul CARDIA a început la mijlocul anilor 1980 pe un grup de bărbați și femei între 18 și 30 de ani. Rezultatele lui merg în sensul recomandărilor ministerului american al agriculturii. Conform acestora un adult care consumă 2.000 de calorii pe zi trebuie să includă 280 g de legume și 280 g de legume, mai mult decât în regimul alimentar al americanului obișnuit.
Descoperiți mai multe articole la rubrica Sănătate.
Sursa: Agerpres
Jurnal Spiritual