Şi de la albine putem învăţa…

0
629
apiterapieCoşmarul unui sistem bolnav; cel comunist, a făcut să fie uitate chiar şi realizări remarcabile ale unor minţi strălucite. In 1989, am închis o usă ermetic, fără a privi în urmă, orbiţi de ororile a ceea ce a fost.

La distanţă de acei ani, când încercăm să ne adunăm curajul de a privi în urmă, descoperim, mai ales în domeniul cercetării şi al ştiinţelor medicale, fapte de netăgăduit, de care putem de altfel să fim mândri. în România s-a lansat conceptul ştiinţific de apiterapie, iar exemplul cercetătorilor români l-au urmat aproape toate statele, din Brazilia până în Japonia. Am aflat aceste lucruri de la biolog Cristina Mateescu, şef ai colectivului de cercetare apiterapie din cadrul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură Bucureşti, membru al Comisiei permanente de apiterapie a Apimondia.

Acum, după furia oarbă din anii ’90, oamenii au început să se orienteze din nou către conceptul natural. Preţurile serviciilor medicale fiind foarte mari în străinătate, omul preferă să prevină îmbolnăvirile. Şi există multe suplimente naturale, alimente funcţionale care pot preveni bolile. Este ceea ce am încercat şi noi să facem. Numai că în definirea produselor noastre am mers şi pe calea medicamentelor.

Apiterapia în România s-a făcut la un nivel înalt în trecut. Ce s-a întâmplat după 1989?

Înainte de a discuta despre ce s-a întâmplat după ’89, trebuie să vă spun ce a fost îninte de această perioadă. Lansarea conceptului de apiterapie ştiinţifică s-a făcut în România. Ţara noastră a fost primul stat membru al Apimondia (Federaţia internaţională a asociaţiilor de apicultură) care, datorită pasiunii şi entuziasmului profesorului Hasnaş, la vremea respectivă preşedinte, a lansat studiul ştiinţific al produselor stupului la nivel de biochimie, chimie, farmacologie.

O dată ce au fost definite aceste lucruri şi alături de tradiţia populară, care nu a fost nici o clipă uitată şi pornind de la nişte realităţi de netăgăduit, precum rezistenţa apicultorilor la o multitudine de agresiuni, produsele apicole au putut să îşi ocupe locul de drept în panoplia unei farmacopei naturale.

Următorul pas a fost crearea primului centru medical apiterapie din lume.

Dacă vreodată aţi trecut pe Strada CA. Rosetti din Bucureşti, probabil aţi văzut Centrul medical de apiterapie. Acest centru a avut toate specialităţile medicale, fiecare dintre acestea beneficiind de una sau mai multe formule terapeutice pe baza produselor apicole. Unele erau pe bază de reţetă, preparate magistrale, iar altele chiar au fost avizate la vremea aceea de ICSMCF şi Comisia medicamentului. Iată ce s-a întâmplat înainte de ’89. România a fost şi continuă să fie un lider de necontestat în acest domeniu. De altfel, cam toate ţările din sud-estul Europei au avut o contribuţie cu totul specială în cercetarea şi promovarea acestor produse. Practic, apiterapia s-a născut în Balcani.

Ce îmi puteţi spune despre centrul medical?

Medicii care au lucrat în cadrul centrului medical care a aparţinut Institutului de Cercetare şi Dezvoltare în Apiterapie au participat la diferite programe de cercetare, finanţate la momentul respectiv de Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie şi aprobate de Academia de Ştiinţe Medicale.

Aceste proiecte, programe care au abordat de exemplu studiul longitudinal al efectului preparatelor apiterapice asupra afecţiunilor cardiovasculare, hiperlipemie, apoi afecţiunile oftalmice, în conjunctivite, în afecţiunile de pol anterior ocular, dar şi în cataractă (s-a dovedit ulterior), au demonstrat că aceste afecţiuni pot beneficia de nişte medicamente create de colectivul de cercetare al institutului.

Centrul medical era foarte apreciat.

După ’89 totul s-a transformat. In rău. Au crescut preţurile foarte mult, iar acest lucru a împiedicat pacienţii să se deplaseze la centru pentru consult. Veneau oamenii din toate colţurile ţării, de la Oradea, de la Iaşi. Tot pentru a se rentabiliza, am fost obligaţi la un moment dat să transformăm centrul în policlinică cu plată. Introducerea acestui tip de policlinică nu a mai însemnat ceea ce era înainte – un pacient care venea şi trecea pe la toate cabinetele medicale, după care ajungea şi la farmacie, unde îşi lua tratamentul. Unicitatea noastră a dispărut şi în momentul în care am introdus şi o farmacie alopată, tot pentru rentabilizare. Unicitatea unui lucru îi dă şi credibilitate.

Înainte de Revoluţie era o mare lipsă de medicamente, astfel încât după ’89 a apărut acea “foame” de nou, de medicamente, care a eclipsat şi ceea ce se făcuse bine în România.

Se poate face o comparaţie între stup şi o farmacie sau o uzină farmaceutică?

Da. Stupul poate funcţiona şi defini ca o farmacie, este farmacia naturii. Stupul dispune âe o paletă largă de produse care pot crea o apifarmacopee. De la tratamentul arsurilor, infecţiilor, rănilor sunt multe afecţiuni în care poate acţiona propolisul. Acesta îndeplineşte multe funcţii în stup.

Asigură în primul rând igiena. O colonie de albine care are minimum 10.000 de indivizi (1 kg albine) o putem compara cu o metropolă supraaglomerată. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista sisteme de curăţire şi dezinfecţie? Ce boli, ce epidemii s-ar naşte! Ei bine, propolisul reuşeşte să acţioneze ca un dezinfectant. Cum se produce propolisul? Albinele recoltează o răşină de pe mlădiţe, arbori, frunze, apoi o prelucrează şi acoperă ca o peliculă fină stupul. Noi dăm cu detergent, ele dau cu propolis. în fagurele polisat cu acest propolis se depune mierea, se depune polenul, iar matca depune ouăle.

Albina ia din natură o materie primă, nectarul.

Acesta este o secreţie a plantei, un sirop bogat în elemente minerale, aminoacizi, zaharuri, de fapt un spectru complex. De asemenea, se mai poate recolta o secreţie dulce de pe ramurile unor arbori, care va deveni ceea ce se numeşte miere de mană. în fapt, această secreţie este produsă de nişte mici insecte, numite afide, care se hrănesc cu seva arborilor. Albina lucrătoare ia aceste substanţe dulci, care sunt foarte apoase, şi le ventilează foarte mult, le trece din guşă în guşă şi le depune în celulă.

Aici produsul este încă foarte apos pentru o substanţă care trebuie înmagazinată, aşa că începe un proces puternic de ventilaţie, astfel încât se ajunge la substanţa vâscoasă pe care o ştim. După ce s-a ajuns la acel prag de maturare, adică mierea, este suficient de concentrată, albina vine şi acoperă celula cu un strat de ceară. Acelaşi lucru se întâmplă cu polenul. îl ia de pe plante, dar reuşeşte miracolul de a-l transforma biotehnologic.

Polenul cules este depozitat tot în fagure, dar este foarte bine tasat, după care este şi el acoperit de ceară. Dacă am privi o secţiune prin fagure, am vedea o succesiune de straturi de diferite culori de polen, semnificând diferitele culesuri ale albinei. în acest moment începe procesul biotehologic, polenul trecând prin stadii diferite de fermentaţie. Creşte aciditatea produsului, dar îi sporeşte conservabilitatea.

Ce am avea de învăţat de la albine?

Putem învăţa foarte multe. Aşa ar trebui să ne luăm şi noi din natură ceea ce ne trebuie pentru a ne proteja, pentru a ne hrăni şi pentru a ne apăra viaţa. Dar şi pentru a avea energia de a desfăşura activităţi. Toţi oamenii au instinct de orientări acumulare. Dar în loc de bani, avere, poate că ar fi bine să investim în ceea ce înseamnă sănătate. Şi în societate este bine să ştii să previi lipsurile, perioadele de criză.

Albina pentru ce acumulează? Există o perioadă de aproape şase luni, în condiţiile de climat temperat când iernile ar trebui să fie foarte lungi (în condiţiile de încălzire globală poate se va modifica şi fiziologia albinei). Ea trebuie să con-sume în tot acest interval ca să reziste. Primăvara trebuie să aibă energie, să iasă la cules, să înceapă o nouă viaţă. Stupul, dacă vreţi, ar trebui să constituie şi un model de organizare socială. Există o foarte bună definire a sarcinilor fiecăruia ca lucrurile să meargă foarte bine.

Cercetarea românească în apiterapie, cum a evoluat în ultimii ani?

După ’89, cercetarea românească în apiterapie a continuat, prin diferite programe ştiinţifice. Astfel, s-a putut determina locul produselor apicole în panoplia suplimentelor nutritive, dar şi a medicamentelor. Dar şi aici ne-am confruntat cu unele probleme. Deşi unele produse au şi acţiune terapeutică, ele au fost incluse în rândul suplimentelor alimentare şi prin urmare nu avem voie să indicăm pe prospect acest lucru. Este, pe de o parte, un lucru bun, pentru că se previn astfel escrocheriile, dar, după cum se ştie, escrocul întotdeauna a ştiut să se descurce, însă cercetarea a pierdut teren.

Există o reticenţă şi din partea clinicilor şi a centrelor universitare care sunt preocupate în acest moment de probleme mult mai sofisticate. E destul de greu să obţinem proiecte. Sper că, o dată cu intrarea în Europa, unde oamenii au învăţat ceva de la apiterapia românească, lucrurile să se schimbe. Există proiecte de colaborare cu clinici din străinătate.

Stresul oxidativ

Cu excepţia propolisului, a veninului de albine şi, bineînţeles, a cerii, toate produsele stupului sunt în primul rând alimente.
De o înaltă valoare şi care respectă dictonul lui Hipocrate: “Medicamentele să vă fie alimente şi alimentele să vă fie medicamente”. Sunt nutrieţi cu rol funcţional deosebit, în principal cu rol antioxi-dativ; la rădăcina tuturor bolilor, dacă ne gândim bine, stă stresul oxidativ, în principal în cazul bolilor civilizaţiei.

Aţi călătorit foarte mult – ce părere aveţi, ne-au luat mulţi înainte?

In domeniul cercetării, existenţa unor mijloace şi utilaje de înaltă performanţă a permis efectuarea unor studii de structură interesante, de biochimie, de farmacologie. Dar se fac, chiar şi în străinătate, din păcate, tot la nivel privat, în cadrul unor laboratoare private. Cred că vă imaginaţi că în spatele acestor studii şi investiţii se află un interes comercial enorm. Dar este un lucru bun, pentru că s-a reuşit astfel înţelegerea unor mecanisme de acţiune.

Ceea ce rămâne de făcut şi reprezintă o preocupare a Comisiei de apiterapie a Apimondia este o încercare de standardizare a propolisului, nu sortimental, ci în funcţie de acţiunea biologică majoră, acţiunea terapeutică ce poate fi cuantificată. De exemplu, propolis cu acţiune antibacteriană puternică, propolis cu acţiune antitumorală puternică, propolis cu acţiune antioxidantă puternică etc.

O chemotipare strâns legată de acţiunea biologică corect definită şi cuantificată nu va face decât să ne ofere posibilitatea obţinerii unui anume tip de propolis. Va ajuta şi prestigiului acestui produs. Nu este bine să spui despre un produs că e bun la toate. In momentul în care panaceizezi, ai distrus acel produs. Succesul nostru, dacă e să-l numim aşa, este că am demonstrat că propolisul, ca bază de medicament, acţionează ca modificator al răspunsului biologic.

La nivel internaţional, ştiu că există preocupări ştiinţifice în utilizarea produselor stupului nu numai în indicaţii tradiţionale. Care sunt aceste direcţii?

Nu, aş zice că totuşi sunt tradiţionale. De ce? Pentru că în popor se cam ştie că, dacă pui miere pe arsură “nu mai faci băşici”. Este un mijloc de prim ajutor. Există preocupări în unele centre universitate pentru aceste metode de utilizare a mierii. De exemplu, la Limoge, în Franţa, profesorul Bernard Descotes a aplicat mierea în tratamentul rănilor chirurgicale.

Mierea se comportă şi ca un dezinfectant. Ea re, prin glucide, proprietăţi de stimulare a procesului de granulaţie. Ceea ce este foarte important este faptul că se foloseşte o miere cu o încărcătură bacteriană extrem de redusă. In Cuba, există programe naţionale care se bazează pe folosirea produselor stupului în tratarea afecţiunilor pulmonare, hepatice, a arsurilor etc.

APP pentru trei produse

Deţinem autorizaţie de punere pe piaţă pentru trei medicamente: tinc-tura de propolis, care e bază de medicament, un spray pe bază de propolis contra arsurilor grad I şi II şi a escare-lor şi un supozitor pentru inflamaţiile din zona anorectală. E un succes şi un teren câştigat cu argumente ştiinţifice. El are la bază multe studii şi mult timp dedicat cercetării.

Cum va evolua apiterapia în România?

Sunt optimistă, în condiţiile în care oamenii cu un cuvânt greu de spus, care deţin destul de multă experienţă, ni se alătură să reconstruim ce nu s-a demolat încă. Trebuie să dovedim că România, dacă a reprezentat ceva în apiterapia mondială, continuă să rămână ceea ce a fost.

Revista Farmacist.ro, nr. 106/martie 2007

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here