Ajută-te singur: Olarul erou – Bernard Palissy

0
240

palissyPentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.

El se născu către anul 1510 la Chapelle-Biron un sătuc între Lot şi Dordona. Tatăl său era, desigur, un lucrător sticlar, căci Bernard fu crescut în acest meşteşug. Părinţii săi erau foarte săraci, aşa de săraci chiar, încât nici nu-l putură da la şcoală. „Eu n-am avut – zicea el – altă carte decât cerul şi pământul, în care este dat oricui să cunoască şi să citească.”

Totuşi, Bernard învăţă să picteze pe sticlă, să deseneze şi, mai târziu, să scrie şi să citească. La optsprezece ani, văzând că sticlăria nu merge, Palissy, cu sacul la spinare, părăsi casa părintească, şi o porni în lume să-şi caute un loc sub soare.

O luă, mai întâi, spre Gasconia, agonisind din munca meşteşugului său – şi, la răstimpuri, făcând lucrări de măsurătoare. Se trase, în sfârşit, spre nord – şi băciui, mai mult sau mai puţin timp, în unele locuri, când în Franţa, când în Flandra sau în Germania de jos.

Zece ani se scurseră astfel, la capătul cărora, se însură. Părăsind vagabondajul, se statornici, ca pictor pe sticlă şi arpentor, în micul oraş de Saintes, azi capitală de arondisment în Charanta-inferioară. Acolo, deveni tatăl câtorva copii – şi pe când răspunderile şi cheltuelile se măreau, veniturile – orice-ar fi făcut – nu se măreau în aceeaşi proporţie. Ducea necontenit lipsă de muncă.

3367953366_e7b4c4b312

Pe de altă parte el se simţea, desigur, în stare de ceva mai bun decât să vegeteze într-o situaţie atât de sărăcăcioasă pe cât era aceea a picturii pe sticlă, – şi atunci atenţia lui se duse către o artă vecină cu a sa, pictura şi smălţuirea olăriilor.

Trebuie s-o spunem însă, ignoranţa lui în aceasta treabă era foarte mare. Niciodată, înainte de a-şi începe încercările, nu văzuse cum se coace vasul de pământ. Avea deci totul de învăţat – şi aceasta fără meşter, fără ajutor, – singur. E drept el era înzestrat cu o mare putere de nădejde, – era setos de a şti – şi avea o stăruinţă fără margini.

Vederea unei elegante cupe de faianţă italiană, probabil în felul lui Luca della Robbia, îi dădu, pentru întâia dată, idee de noua artă pe care voia s-o cultive. O întâmplare atât de neînsemnată în aparenţă n-ar fi produs, fără îndoială, niciun efect asupra unui spirit obişnuit şi poate nici asupra spiritului lui Palissy; dar în starea de duh în care se găsea el atunci, când tocmai se gândea să-şi schimbe profesia, vederea acestei cupe fu ca o săgetare de lumină care îi limpezi mintea şi îl înflăcără de-o dorinţă fără margini de a imita acest obiect al entusiastei lui admiraţii.

Viaţa întreagă îi fu răvăşită de această întâmplare, – şi din ziua aceea, hotărîrea de a descoperi smalţul cu care era acoperită acea cupă puse stăpânire pe el ca o patimă. Copil încă, Palissy ar fi plecat spre Italia, în căutarea tainei dorite: prins însă în legăturile familiei, legături dulci şi tari, el stătu în preajma femeii şi-a copiilor săi, resemnându-se să caute pe dibuite, în cercul umil în care se învârtea, procedeul pe care cu ardoare dorea să-l descopere.

bassin-escargots-50cmx35cm

Mai întâi el nu putu decât să bâjbâie asupra materiilor care intrau în alcătuirea smalţului, – şi fu nevoit să facă tot felul de experienţe ca să se asigure de ceea ce erau ele în realitate. Procurându-şi toate substanţele pe care le bănuia că pot intra in acest amestec, cumpără oale obişnuite, le sfărâmă – și după ce acoperi toate aceste bucăţele cu diferite unsori pe care le pregătise le supuse la căldura unui cuptor, înadins construit pentru aceasta. Nu izbuti deloc în aceste încercări; și tot rezultatul fu o mare câtime de oale sparte şi o pierdere şi mai mare de lemne de foc, de substanţe chimice, de timp şi de muncă.

Femeile nu simt, îndeobşte, un prea viu interes pentru experienţele care risipesc în fum banii de care ele ar avea nevoie pentru hrana şi îmbrăcămintea copiilor lor; şi nevasta lui Palissy, cu toate că-i era supusă de obicei, nu putea decât cu foarte mare anevoinţă să se deprindă cu ideea de a vedea banii cheltuiţi pe oale, care, se pare, nu aveau alt rost decât să fie sparte.

Femeia trebui, totuşi, să se supună, – căci Palissy era sub stăpânirea unei hotărîri pe care, pentru nimic în lume, n-ar fi părăsit-o, – aceea de a pune mâna pe taina smalţului. Vreme de luni şi de ani întregi, el îşi urmă experienţele.

Nemulţumit de cuptorul dintâi, el îşi construi altul, afară din casă. Acolo, arse alte lemne, strică alte droguri şi alte oale, – şi pierdu atâta timp şi atâţia bani, încât sfârşi prin a se găsi, el şi ai lui, faţă în faţă cu mizeria.

bernard-palissy-plate-600x575

În răstimpurile dintre experienţe, el muncea cu temei, când putea, la pictura pe sticlă, la desenul portretelor, la măsurătoarea pământului; dar din toate acestea, puţin profit avea. În cele din urmă, se văzu constrâns, din pricina neputinţei de a mai cumpăra lemne, să-şi urmeze experienţele la un cuptor străin, ceea ce nu-l opri însă să cumpere mai departe olărie neîntrebuinţată, s-o sfărâme în bucăţi — şi să le ungă cu diferite amestecuri chimice.

Numai că, neputându-le coace la el acasă le ducea la o fabrică ce se afla tocmai la o leghe şi jumătate de la de Saintes, — ca să nu capete nici acolo vreun rezultat bun. Tulburat, dar neînvins, el se hotărî de îndată s-o ia de la început.

Între timp, mai făcu câteva lucrări de măsurătoare, care îi aduseră câţiva bani în buzunar. Dar abia le termină, şi Palissy se şi puse, şi mai cu ardoare pe lucru, întru aflarea tainei smalţului. Începu prin a sparge trei duzini de oale noi, – acoperi sfărâmăturile cu deosebite soluţii chimice – şi le duse, să le coacă, la o sticlărie din vecini. Rezultatul îi dădu o zare de nădejde: căldura ridicată a cuptorului topise unele substanţe şi le făcuse să pătrundă în lutul ciobului. Dar în zadar Palissy căută vreo urmă de smalţ alb, – nu găsi nimic.

Doi ani încă îşi urmă încercările şi cercetările, fără vreun rezultat văzut, şi în scurtă vreme, se găsi din nou nas în nas cu mizeria.

Atunci se hotărî să facă o ultimă şi desnădăjduită sforţare – şi începu, fireşte, prin a sparge mai multe oale ca oricând.

Acoperind cu deosebitele sale preparate chimice aproape trei sute de cioburi, le trimise la sticlărie, unde se duse, peste puţin, şi el, ca să vadă rezultatele arderii. Trecură patru ceasuri, de-a-lungul cărora el nu se deslipise de lângă cuptor. În sfârşit, cuptorul fu deschis.

Pe unul din cele trei sute de cioburi se topise şi se infiltrase unsoarea. Îl puse să se răcească. Întărindu-se, deveni alb… alb şi lustruit. Acest ciob era, în adevăr, acoperit de un smalţ, care i se păru lui Palissy „nespus de frumos”. Cum să nu-i pară frumos, după o atâta de lungă şi grea aşteptare? Alergă la nevastă-sa – şi-i arătă ciobul, simţindu-se, cum zicea el, „un om nou”.

caldas-da-rainha-2-2

Ca să lucreze slobod şi în taină la desăvârşirea descoperirii sale, pe care o credea foarte apropiată de un rezultat practic, Palissy se hotărî să-şi clădească, el însuşi, lângă casă, un cuptor pentru ars cioburile; – şi de îndată se şi apucă de treaba. Se duse singur să caute cărămizi, le aduse în spinare, le aşeză făcând pe zidarul, pe salahorul – și restul.

După șapte – opt luni astfel lucrând, cuptorul fu terminat – şi gata de a primi cioburile stăpânului. Căci, clădindu-şi cuptorul, pregătise şi un număr de oale de gresie, care aşteptau decât smalţul. După o lungă ardere pregătitoare, le acoperi cu compoziţia sa de smalţ, şi le puse iarăşi în cuptor pentru proba cea mare.

Pentru lucrarea aceasta, strânsese din vreme o câtime mare de lemne, pe care o credea îndestulătoare pentru această din urmă sforţare. Focul fu, aşadar, aprins – şi lucrarea începu. Palissy nu slăbea din ochi, o clipă, cuptorul. Aşa trecu ziua, – aşa noaptea : Palissy veghea necontenit şi hrănea focul. Smalţul nu se topea. Aşa îl găsi răsăritul soarelui, – nevasta îi aduse puţin de mâncare, că el n-ar fi părăsit pentru nimic în lume cuptorul.

A doua zi se trecu fără să se topească smalţul. Soarele apuse, – dar Palissy nici se gândea să se culce. Palid, zăpăcit, cu barba mare, desnădăjduit, dar încă neînfrânt, şedea necontenit lângă cuptor, privind ţintă să vadă dacă smalţul nu se arată.

A treia zi – şi a treia noapte trecură astfel, – apoi a patra, a cincea, a şasea… da, vreme de şase lungi zile şi şase ucigătoare nopţi, nebiruitul Palissy, cu nădejdile ruinate, veghia necontenit…  dar smalţul nu se topi.

Îi veni atunci în minte că neizbânda sa se datoreşte poate calităţii materialelor întrebuinţate, – că arderea lor nu putuse fi desăvârşită; şi iată-l, aşadar, alergând şi amestecând alte materiale proaspete, pentru o nouă încercare.

Trecură astfel două-trei săptămâni, dar unde să găsească banii trebuitori pentru alte oale şi alte lemne? Un singur mijloc: împrumutul. Cu toate că nevasta şi vecinii îl învinovăţeau că-şi risipeşte nebuneşte banii şi vremea în încercări copilăreşti, – el se bucura, totuşi, de-un bun nume, – aşa că găsi lesne suma de care avea novoie ca să cumpere alte oale şi alte lemne – şi totul fu gata pentru o nouă experienţă. Oalele fură unse bine şi aşezate cu grijă în cuptor, iar focul fu aprins încă odată.

Această încercare era, desigur, cea din urmă: încercarea  desperării. Palissy făcu  aşadar un foc cu flacără mare, – dar in ciuda căldurii mari, smalțul nu se topi. Lemnul începea să lipsească. Palissy privea împrejur şi privirea căzu pe gărduţul grădinii, lemn uscat, care arde admirabil. Ce însemnează o jertfă atât de mică, faţă de marea experienţă al cărei succes nu atârna decât de câteva braţe de lemne! Gărduţul e smuls şi aruncat în foc. Jertfă zadarnică! Smalţul, de fel. Încă zece minute de căldură poate ar aduce izbânda… Trebuie lemn, – lemn mereu, – lemn cu orice chip… Mai bine să-şi ardă mobila decât să-şi vadă experienţa fără rezultat.

O pârâitură teribilă se aude în casă. – şi, în mijlocul ţipetelor nevestei şi-ale copiilor, care de data aceasta se tem cu adevărat ca Palissy să nu-şi fi pierdut minţile, el apăru încărcat cu bucăţi de masă şi de scaune fărâmate, pe care le aruncă în cuptor. Şi smalţul nu se arată. Nu mai rămân decât podelele! Haide cu ele! Un sgomot de ciocan şi de scânduri sfărâmate se aude din nou în casă – şi curând loasbele de brad se duc şi ele în cuptor.  Nevasta şi copiii, de data aceasta, fug din casă şi desnădăjduiţi, aleargă prin oraş, strigând că sărmanul Palissy a înnebunit – şi că-şi arde casa, ca să-şi coacă oalele.

În vremea aceasta, Palissy care de-o lună nu se mai schimbase, era cu totul sfârşit şi istovit de nelinişte, de vegheri şi de ajunări. Îndatorat până în gât, el părea, nu-i aşa, căzut pe cea din urmă treapta a ruinării? Ei bine, tocmai dimpotrivă: găsise taina; cele din urmă bufnituri de căldură dadura la iveală smalţul. Grosolanele vase de gresie neagră, scoase din cuptor şi răcorite, se aflau transformate în frumoasă faianţă albă.

De aici înainte, Palissy putea să îndure cu răbdare imputările, insultele şi dispreţul. Omul de geniu, datorită încăpăţânării inspiraţiei sale, izbândise; smulsese firii una din tainele ei şi putea pe îndelete să aştepte ca zile mai bune să-i dea prilejui de a-şi pune în valoare descoperirea.

Cel dintâi lucru care-l făcu, după întâmplarea pe care am povestit-o, fu să-şi angajeze un lucrător olar, căruia îi dădu modelele pe care trebuia să le lucreze, în timp ce el se ocupa cu modelarea în argilă a medalioanelor pe care avea să le smălţuiască. Dar cum să trăiască, el şi familia, aşteptând ca olăriile lui să fie bune de vândut?

eb95d52f36e43dfaaa0cc77a3292abb5

Din fericire, se mai afla în de Saintes un om care credea în onestitatea, dacă nu şi în bunul simţ al iui Palissy. Era un hangiu – care se tocmi să hrănească şi să adăpostească pe Palissy vreme de şase luni, trebuitoare terminării lucrărilor începute. Dar cu lucrătorul olar ce fusese tocmit, ce se făcea? Îi dădu câteva din vestmintele care-i mai rămăsese – şi aşa, lucrătorul nu plecă.

Palissy construi atunci un cuptor perfecţionat; dar din nefericire întrebuinţase la construirea lui piatră de silex, aşa că atunci când focul fu aprins, cuptorul crăpă şi se nărui, iar smalţul apăru pătat de fire de silex.

Îşi vedea astfel stricată munca de şase luni, cu toate că smalţul se arătase. Ar fi găsit cumpărători pentru aceste faianţe stricate, dar nu voia să le vândă, încredinţat că dându-le pe preţ scăzut, „şi-ar fi compromis cinstea”. Sfărâmă în mii de bucăţi întreaga recoltă de faianţă. Ajuns în pragul acestei încercări, fu gata să moară de părere de rău şi de desnădejde. Familia îi imputa nepăsarea – şi vecinii îl învinuiau că-i nebun. El, tras la faţă şi buimac, îmbrăcat în sdrenţe, încă mai nădăjduia. Ca să mai câştige ceva, părăsi pentru o bucată de vreme încercările smalţului său – şi se îndeletnici cu pictarea pe sticlă şi cu măsurătoarea.

După ce, vreme de un an, munci fără răgaz ca să-și pună pe picioare familia şi să-şi recâştige creditul și renumele printre vecini, îşi relua sarcina lui de căpetenie. Izbândise, la drept vorbind, asupra celor mai mari greutăţi şi gustase până la fund amărăciunile şi căderile; dar cu toate ca-şi risipise opt ani din viaţă ca să lupte împotriva greutăţilor necontenit reînnoite, mai risipi încă opt ani de muncă încăpăţânată ca să-şi desăvârşească invenţia.

Numai trecând prin aceste încercări, câştigă arta de a lucra cu îndemânare şi cu încredere în sine însuşi – şi nu-şi datori cunoştinţele practice decât acestor numeroase căderi. Fiecare întâmplare, drept e, era pentru el o lecţie care îl învăţa ceva asupra felului smalţurilor, a maleabilităţii humei şi a artei de a încălzi cuptoarele. În sfârşit, după aproape şaisprezece ani de muncă neîntreruptă cât ţinuse ucenicia lui de artist, şaisprezece ani de-a-lungul cărora trebuise să înveţe totul singur, şi întorcându-se mereu de la început, – Palissy se simţi destul de sigur pe sine ca să se considere olar, – şi având de aici încolo mărfuri de vânzare, îşi văzu, în sfârşit, familia la adăpost de griji.

bernard-palissy-pondCât despre el, nu se odihni niciodată – şi niciodată nu crezu că a făcut deajuns, îşi luă modelele sale din natură, şi le reproduse cu atât de mare succes, încât Buffon vorbind de el, a zis că natura singură a putut naşte un atât de mare naturalist.

Olăriile sale ornamentale sunt aşezate astăzi în rangul celor mai preţioase lucrări de artă şi se vând pe preţuri fabuloase. Cele mai multe sunt reprezentări după natură, de animale sălbatice, şopârle şi plante, studiate de el în câmpiile din preajma şi introduse, cu un gust deosebit, ca podoabe, în alcătuirea farfuriilor şi a vaselor.

Când Palissy se încredință că atinse culmea artei sale, își zise: „Lucrător de humă și inventator al Rusticelor Figuline”. Munca sa era sfârşită; invenţia olăriei smălţuite nu mai lăsa de dorit; sublimul „lucrător de humă” după douăzeci de ani de muncă inspirată, înzestră industria franceză cu o artă pe cât de preţioasă, pe atât de nouă.

palissy4

Nu ne mai rămân decât puţine cuvinte de spus – şi totuşi n-am isprăvit cu martiriul lui Palissy. Profesând în materie de religie păreri care nu erau ale celor mulţi, şi afirmându-le cu libertate şi sinceritate, fu privit curând ca un duşman al religiei, al familiei şi al proprietăţii. Fu denunţat – şi poliţiştii pătrunseră în casă, lăsând o mulţime ignorantă şi fanatică să-i devasteze atelierul, sfărâmându-i preţioasele sale colecţii de olării, în timp ce însuşi Palissy era ridicat şi dus la Bordeaux, unde fu aruncat în închisoare, ca să şi aştepte acolo rândul la rug sau la eşafod.

Din fericire, un puternic senior, conetabilul de Montmorency, se puse chezaş să-i scape vieaţa. Şi nu de hatârul părerilor lui Palissy, ci de acel al faianţelor lui. În adevăr, Palissy era singurul artist care i-ar fi putut face cărămizile smălţuite cu care conetabilul voia să-şi paveze sălile măreţului castel pe care îl construia atunci la Ecouen. Folosi atât de bine influenţa sa, încât se dădu un decret, în virtutea căruia Palissy fu alipit, în calitate de inventator al „rusticelor figuline” pe lângă casa regelui şi aceea a conetabilului.

Aşadar, el fu pus în libertate şi se întoarse la de Saintes unde nu găsi decât un cămin părăduit, atelierul fără acoperiş şi fabrica năruită. Scuturându-şi tălpile de praful din de Saintes, părăsi acest oraş ca să nu se mai întoarcă în el. Se duse la Paris, unde îl chemau lucrările comandate de conetabil şi de regina-mamă, – şi de-a-lungul acestor lucrări, locui la Tuilleries.

Palissy nu se mărgini să urmărească, cu ajutorul celor doi fii ai săi, manufactura olăriilor, – ci, spre sfârşitul vieţii, scrise şi publică mai multe lucrări asupra artei olăritului – şi făcu chiar, în fața unui număr ales de ascultători, un curs asupra istoriei naturale. Dar lupta încăpăţânată pe care o dădea adepţilor astrologiei, ai chimiei, ai vrăjiitoriei îi făcu mulţi duşmuni, care îl denunţară din nou ca eretic. Fu arestat iarăşi, stătu închis cinci ani la Bastilia, unde muri în 1589, în vârstă de optzeci de ani.

Astfel sfârşi şi fu restabilit sărmanul „lucrător de humă, inventator al olăriei smălţuite şi al rusticelor figuline”.

Descoperirea porţelanului tare, a cărui însemnătate industrială prin valoarea produselor şi numărul lucrătorilor întrebuinţaţi, a fost mai mare încă pentru Franţa decât aceea a faianţei, se datoreşte unui german numit Böttger, a cărui tragică viaţă pare un capitol de roman.

„Ajută-te singur!” (Self-Help) sau “Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a