Ai vrea să fiu semănătoare în ogorul Tău

0
201
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

seminte de iubireDoamne, în fiecare clipă-mi dăruiești semințe de iubire.
Îmi dăruiești cuvinte de folos, pline de înțelepciune,

Îmi dăruiești cuvinte – nmuiate-n Har, mărgăritare pentru mine
Care să-mi fie spre a sufletului bucurie și-ntărire.
Și-ai vrea ca inima să-mi fie țarină curată și roditoare,
Ai vrea sa fiu vrednică semănătoare, a Ta următoare.
Ai vrea sa fiu curajoasă și credincioasă mărturisitoare,
Ai vrea să fiu smerită, creștină adevărată, iubitoare.

Ai vrea să nu las semințele Tale,
Să se piardă la margine de cale,
Să nu las vântul patimilor mele,
Să le poarte șuierând spre toate zările,
Și nici de păsări să fie mâncate,
Fiindcă mie, cu iubire mi-au fost încredințate.

Ai vrea sa nu le las să cadă nici în loc pietros
Unde nu vor putea rodi frumos,
Căci rădăcinile în pietriș nicicând nu pot fi adânc înfipte,
Din cauza diavolului ce cu vicleșug, știe a mă minte,
Din cauza celui rău ce mă vrea semănătoarea lui,
Semănătoarea urâciunii, răutății și păcatului,
Din cauza vrășmașului ce mă vrea o căldicică creștină

Și mă vrea doar a lui prietenă nedespărțită și bună.

Ai vrea să nu las să cadă semințele Tale, nici în mărăciniș,

Ai vrea să curăț ogorul inimii de spinii tuturor grijlor ce m-au cuprins.
Ai vrea să nu-Ți înăbuș semințele cu buruieni,
Ai vrea semințele Tale să rodească doar flori.
Flori cu petale de Duh Sfânt,
Flori cu rădăcini adânc înfipte în pământ.
Flori cu miros de tămâie,
Flori ce cresc spre-a semenilor bucurie.
Flori cu petale de credință,
Flori cu petale de biruință,
Ce se înalță spre Soarele Hristos,
Ce se înalță spre Veșnicie, frumos.

Cristina Toma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here