Agenţii Mulder şi Scully, din „Dosarele X”, s-au apucat de scris. După Gillian Anderson, David Duchovny şi-a lansat prima carte

0
414

635573683268455732-GTY-184237354Actorul american David Duchovny, cunoscut de romani mai ales pentrul rolul agentului FBI Fox Mulder, din serialul „Dosarele X”, şi-a lansat de curând romanul de debut, „Holly Cow”, în Statele Unite.

Romanul a fost lansat la doar câteva luni după ce actriţa Gillian Anderson, colega lui din distribuţia serialului „Dosarele X”, şi-a lansat la rândul ei primul roman din carieră, „A Vision of Fire” – un thriller SF de proporţii epice, scrie contactmusic.com, citat de Mediafax.

„Holy Cow” este o carte despre maturizare, inocenţă şi convieţuire paşnică, prezintă cu mult umor aventurile prin care trec o vacă, un porc şi un curcan, care decid să evadeze dintr-o fermă şi să plece într-o călătorie în jurul lumii, după ce află că au fost crescuţi pentru a fi sacrificaţi la abator.

David Duchovny spune că ideea pentru această carte i-a venit în urmă cu mai mulţi ani, în timp ce se plimba cu automobilul pe o autostradă din apropiere de Los Angeles.

„Mi-a venit un gând… dacă aş fi o vacă, de ce nu aş merge în India, unde aş fi venerată şi nu mâncată (datorită legilor hinduse)? Acesta a fost punctul de plecare şi apoi mi-am spus că o vacă nu ar fi de ajuns, pentru că există alte animale care ar putea să meargă şi ele în alte ţări, în care ar fi în siguranţă. Am inventat un porc care ar fi în siguranţă în Israel datorită legilor mozaice, chiar dacă acolo va fi urât de toată lumea, măcar nu va fi mâncat. De asemenea, în carte apare şi un curcan („turkey”, în limba engleză, n.r.) care s-a înşelat atunci când alege să meargă în Turcia („Turkey”, în limba engleză, n.r.). Credea că acea ţară a fost numită după el, aşadar trebuie să ajungă acolo. În mare, cei trei prieteni fug de la fermă şi încearcă să ajungă în toate acele locuri”, a spus David Duchovny.

dd_hcow

Actorul a dezvăluit şi morala cărţii sale, potrivit căreia viaţa nu este întotdeauna simplă: „Chiar şi după ce ajung în India, cei trei prieteni descoperă că veneraţia celorlalţi nu reprezintă tot ceea ce contează în viaţă. Viaţa înseamnă ceva între a fi sacrificat pentru carne şi a fi venerat, e ceva la mijloc, între cele două lucruri”.

David Duchovny, care a obţinut un masterat în literatură engleză la Universitatea Yale, a scris deja câteva povestiri şi nuvele, pe care doreşte să le dezvolte şi să le transforme în viitor în romane. De asemenea, starul american a scris scenariile pentru câteva episoade din serialul „Dosarele X” şi scenariul filmului „House of D” (2006).

În primul volum din noua serie, „A Vision of Fire”, Gillian Anderson, prezintă aventurile unui psihiatru specializat în tratarea copiilor care au suferit diverse traume din cauza unor dezastre şi a războaielor.

g2_52_8df5324218

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.