Cum putem preveni riscul apariției unor boli ale creierului?

0
199
boli creierÎn ultimii ani, au existat numeroase cercetări care au încercat să demonstreze că, printr-o dietă corespunzătoare și nutrienți adecvați, organismul nostru va genera celule nervoase, care pot să le înlocuiască pe cele distruse . Astfel, procesul de regenerare a creierului poate fi îmbunătățit.

Reducerea semnificativă a riscului de instalare a unor afecţiuni ale creierului, cum este de pildă, demența se află în strânsă legătură cu simple cu mici schimbări ale stilului de viață, precum adoptarea unei diete echilibrate și a unui program zilnic de exerciţii fizice şi jocuri sau a unor activităţi care stimulează mintea.

Potrivit http://www.mediafax.ro, studiul care va fi prezentat oficial la Doha, în februarie 2015, în cadrul World Innovation Summit for Health, a fost efectuat asupra a 1.200 de bărbaţi şi femei, cu vârste de peste 60 de ani şi de peste 70 de ani.

Au mai existat unele studii anterioare care au scos la lumină primele semne ale deteriorării mentale ce pot apărea chiar de la vârsta de 40 de ani, ne transmit cei de la http://www.dailymail.co.uk.

boli creier 2
Jumătate dintre participanții la studiu au suferit modificări în ceea ce privește dieta.

Ei au început să facă exerciții de antrenare a minții; unii dintre ei au înregistrat o creștere semnificativă a sănătății inimii, dar și a activității lor sociale.

Potrivit studiului, ˝multe cazuri de demenţă şi alte afecţiuni ale creierului pot fi evitate dacă se acţionează pentru reducerea tensiunii arteriale, în condiţiile în care netratarea problemelor de tensiune arterială la vârsta de 40 de ani duc la o creştere cu 60% a riscului de instalare a demenţei mai târziu în viaţă. De asemenea, diabetul de tip II, legat de creşterea în greutate, este un factor de risc major˝.

Depresia, obezitatea, lipsa de exerciţii fizice şi fumatul se află pe lista unor factori suplimentari menționați în acest raport de cercetare.

Mai mult decât atât, acest raport a menționat că nu există nici o metodă cunoscută care să poată preveni total bolile mentale de tipul demenţei.

boli ale creierului 3În luna februarie, la Doha, lordul Ara Warekes Darzi, medic și cercetător britanic de origine iraniană va scoate la lumină conținutul acestui studio. Prezentul medic a ocupat și postul de ministru al Sănătăţii în Guvernul Marii Britanii, sub conducerea premierului laburist Gordon Brown, au conchis cei de pe portalul http://www.mediafax.ro .

Alexandra Gîrbea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.