Dacă s-ar putea întipări cumva în sufletul oamenilor imaginea judecăţii lui Dumnezeu, nu încape îndoială că toţi s-ar face în cel mai scurt timp râvnitori neabătuţi ai faptelor celor bune.
Închipuiţi-vă că a venit din cer ştire sigură că mâine-poimâine o să vină Domnul să judece viii şi morţii: s-ar mai deda cineva atunci plăcerilor şi distracţiilor? Ar mai fi cineva indulgent cu propriile patimi, ar mai păcătui? Ar mai amâna pocăinţa şi îndreptarea? Doar un nebun şi-ar mai permite să facă aşa ceva; toţi oamenii care nu şi-au pierdut mintea s-ar repezi să facă tot ce se mai poate face într-un răstimp atât de scurt. Când vin examenele, elevii nu se gândesc decât cum să se pregătească pentru ele; unii îşi pierd chiar somnul şi pofta de mâncare, iar de jocuri şi ştrengării nu le mai arde în nici un caz. Aşa şi cu noi: dacă aducerea-aminte de judecata lui Dumnezeu nu ne-ar ieşi din cap, singura noastră grijă ar fi să împlinim fară abatere tot ce cere de la noi Domnul şi să ne arătăm astfel bineplăcuţi Lui în ceasul judecăţii.
Nenorocirea noastră este tocmai că ne-am obişnuit să depărtăm de cugetul nostru ceasul acesta – ne-am obişnuit sau ne-am dat singuri dreptul de a o face. Fiecare se gândeşte: „De câtă vreme trăiesc pe pământul ăsta, tot aud: „vine judecata, vine judecata”, dar până acum – nici urmă de judecată! În zadar au aşteptat părinţii, bunicii şi străbunicii noştri judecata, şi nici noi, nepoţii şi strănepoţii lor, n-o s-o apucăm”. Aşa este; s-ar mai putea adăuga şi că sunt deja optsprezece veacuri de când a vorbit Domnul de judecată şi oamenii tot o aşteaptă, însă ea nu vine. Ce reiese de aici? Da, până acum judecata n-a avut loc, dar poate că nici nu veţi reuşi să citiţi ceea ce scriu eu, că Domnul va şi veni, deoarece nu încape îndoială că El va veni (doar vorbesc cu oameni credincioşi), deşi nimeni nu poate spune clar când se va întâmpla asta. Noe le-a tot spus celor din vremea sa: „încetaţi cu păcatele, încetaţi cu păcatele, altfel Domnul o să trimită peste voi potopul şi o să vă înece”: poate că la începutul propovăduirii s-au mai făcut oameni de treabă unii, dar pe măsură ce treceau anii – zece, doisprezece, o sută şi mai mult – şi-au dat dreptul să nu mai creadă în ameninţarea care nu se mai împlinea. Şi totuşi, această necredinţă a lor n-a înlăturat cele ce aveau să se întâmple: a venit potopul şi a luat totul… Poate că Noe şi-a repetat propovăduirea până în ultima clipă, şi râdeau de el, dar tot s-a întâmplat ceea ce Domnul a rânduit; poate că pe unii potopul i-a găsit când încă îşi băteau joc de Noe. Şi printre noi sunt mulţi oameni care depărtează de cugetul lor ceasul judecăţii, sunt şi destui care nu cred deloc în ea: aceasta nu va înlătura însă Judecata, şi va veni clipa când se va împlini rânduiala Domnului, iar asta se va întâmpla când ne vom aştepta mai puţin. În zilele lui Noe, zice Domnul, oamenii mâncau, beau, se însurau, construiau şi făceau comerţ, nimeni nici nu se gândea la potop, dar a venit potopul şi a distrus totul. Iată că şi noi mâncăm, bem, ne distrăm şi ducem grija a tot felul de lucruri, iar la judecata lui Dumnezeu nici nu ne gândim – şi totuşi, poate că ea va veni chiar acum şi ne va găsi aşa. Arătându-se la un capăt al cerului, zice Domnul însuşi, fulgerul ajunge într-o clipă la celălalt şi cuprinde tot orizontul: la fel de neaşteptată şi de fulgerătoare va fi şi venirea Fiului Omului. De multă vreme se îngroaşă şi se apropie de noi norul…
Jurnal Spiritual
