Adrian Sărmăşan: Niciodată nu vei primi nimic dacă întinzi mâna fără să ai ceva în ea, oricât de mărunt lucru ar fi

concert_53Loreta Popa

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]

Orice s-ar spune, nu există suficienţi bani pe lume care să cumpere  sensibilitatea, simţul acut al valorilor morale. Artiştii, cei atinşi de focul creaţiei, au nevoie de nişte oameni competenţi, care să fie în stare să discearnă valoarea reală a unui artist, să se ocupe de el, să-i asigure un trai decent, ceea ce impune ca aceştia să fie retribuiţi după cele mai pure legi ale economiei de piaţă.

[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Din păcate, trăim într-o lume cu care rar sau niciodată nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Încă se doarme profund la noi în ţară. Nu avem decât rar momente de înseninare a frunţii, acestea fiindu-ne oferite, deloc din întâmplare, de oameni care dau foc corăbiilor precum vikingii odinioară şi renasc din cenuşa acestora. Aceşti oameni atinşi de inspiraţie divină se numesc poeţi. Adrian Sărmăşan este şi poet, şi muzician.

Anul acesta, Adrian Sărmăşan a bucurat sufletele celor care iubesc poezia lansând un volum de versuri aparte. Bucuria muzicii  şi a poeziei trebuie împărtăşită cu cei de lângă tine, altfel harul venit de sus nu are valoare. Poeţii, muzicienii sunt virtuozi atât în expresia lor, în energia pe care o emană prin instrumentul lor, fie că se numeşte stilou sau chitară, cât mai ales prin felul în care te fac să simţi fericirea, agitaţia, tremurul interior aparte. Mi-e greu să vorbesc despre Adrian Sărmăşan, pentru că am o oarecare doză de subiectivism.

Am fost parte din drumul său şi sunt, pentru că suntem dezlegaţi de simbolul prieteniei. Dar nu pot să nu remarc felul în care Adrian Sărmăşan dăruieşte lumii întregi puţin din pasiunea lui nebunească pentru muzică şi poezie. Dăruieşte din harul său celor care-l ascultă. Nu poţi fugi de ceea ce eşti, nu te poţi ascunde.

261337_390302061076685_586506828_n

Volumul său, „Raiul Lupilor Îngeri”, pare desprins din locul în care s-a născut. Poeziile încep discret, abia şoptit, iar tu, cititor, sfârşeşti prin a fi subjugat de cuvinte, de rime, de înţelesuri adânci. Poezia lui Adrian Sărmăşan poate fi pusă cu încredere pe rănile sufletului nostru. Cu siguranţă se vor vindeca imediat. Poezia şi muzica reprezintă metoda lui Adrian de a iubi viaţa.

O metodă ce l-a ajutat să respire printre nori, iar noi, cei care citim poezia sa, la fel. Drumurile şi căutările în aflarea propriului destin poetic sunt dublate de o permanentă sete de cunoaştere. Nichita Stănescu spunea că un prieten e mai preţios ca un înger. Prietenia este un dar preţios, un privilegiu pentru care trebuie să lupţi permanent. Adrian Sărmăşan are astfel de îngeri aproape de sufletul său. Zoia Alecu şi Laszlo Kovacs sunt îngerii lui păzitori. Îl sprijină şi-i sunt mereu alături, orice luptă ar purta.

431624_283249675126243_1957856465_n

Adrian a găsit curajul de a trece prin temerile sale chiar atunci când acestea îl copleşeau. Atunci când crezi în tine cu adevărat, nu există nimic la care să te temi să priveşti înlăuntrul tău, iar  întunericul nu mai are putere asupra ta. Amprenta iubirii pe care Adrian o împarte cu generozitate este lumina pe care o aşază în palmele oamenilor prin poezia şi muzica sa. Lupii ascultă doar de cei cu sufletul curat, iar Adrian Sărmăşan nu face excepţie.

IMG_3813-2

Mai bine ca oricine, tu cunoşti gustul mierii succesului, dar şi pe cel amar, al înfrângerii. Te-ai îndrăgostit de muzică şi poezie, dar ai ales un alt drum, cel al afacerilor. Până de curând, când ai decis că trebuie să-ţi dai voie să revii pe scenă, acolo unde era locul tău de la început. Ai reuşit să-ţi găseşti locul, nu de alta, dar oamenii se simt dezrădăcinaţi astăzi, fără să mai găsească drumul spre toleranţă?

Cred că înţelepciunea constituie o mare parte din întreaga măsură a toleranţei, dar cred că mai degrabă credinţa este cea care trebuie purtată şi mai ales păstrată în sufletul nostru greu încercat.

Trăim vremuri indecise, vremuri ce nu-şi mai au loc în acest spaţiu tot mai strâns şi strâmt al vieţii, având în vedere instrumentul financiar greu accesibil în această sintagmă, unde rostul este condus şi protejat pâna la urmă de nivelul de trai, nicidecum de standardul de viaţă, care din păcate la noi este destul de scăzut. Sperăm într-un viitor mai bun, dacă nu noi, măcar copiii şi nepoţii noştri.

Pentru că iei parte la diverse manifestări ai ocazia să interacţionezi cu oamenii mai des, să vorbeşti cu ei, să le afli păsurile, dar şi bucuriile. În peregrinările tale ai mai văzut oamenii mergând la biserică duminică, aşa cum se întâmpla odinioară? De ce crezi că s-a pierdut acest obicei?

Biserica are rostul ei bine definit în formarea şi dezvoltarea credinţei însă ceea ce contează cu adevărat este relaţia personală pe care o ai cu Dumnezeu, mulţumirea ta, iertarea ta, împăcarea cu tine. Să poţi ierta este un lucru frumos şi înălţător, poate este un sentiment atât de mare cât viaţa pe care o trăim.

Stresul cotidian şi nemulţumirea generală reprezintă frustrarea individuală într-o formă variată ceea ce determină o delăsare sau, dacă vrei, o letargie caracteristic umană prin care individul se detaşează în mod voit de lupta cu sine şi atunci recurge la o hibernare pasivă pe timp nedeterminat până când intervine mobilul şi motivul pentru care reîncepe … viaţa şi implicit obiceiul de a merge la biserică. Niciodată nu vei primi nimic dacă întinzi mâna fără să ai ceva în ea, oricât de mărunt lucru ar fi sau dar, deopotrivă.

110320101276

Să vorbeşti astăzi despre patriotism este un subiect tabu. Eşti imediat luat în răspăr şi tratat ca un paria, ca un neadaptat la viaţa de zi cu zi. Şi totuşi, în adâncul nostru iubim acest pământ din care ne tragem seva. Ce înseamnă pământul acesta românesc pentru tine, Adrian Sărmăşan?

Ţara mea înseamnă mama mea, tatăl meu, copilul şi femeia mea, ţara mea înseamnă strămoşii mei, înseamnă victoriile şi sângele lor, ţara mea reprezintă felul meu de a fi cu bune cu rele şi constituie dreptul moştenit de a-mi duce mai departe credinţa şi obârşia lăsată acum mii de ani cu jurăminte sacre. Am să închei cu un citat din capodopera cinematografiei româneşti, „Mihai Viteazul”, regizată de acest geniu, pe care eu l-am iubit la fel ca pe tatăl meu, pe nume Sergiu Nicolaescu.

concert_7

Selim Paşa îi spune lui Mihai să renunţe la domnia peste Ţara Românească: „Vei domni peste o ţară mică, mulţi te vor urî şi vor încerca să-ţi ia tronul, să te umilească, noi vom fi mereu în umbra ta. Vino lângă noi, suntem cea mai înaltă poartă a lumii, vei avea parte de femei, averi  şi tot ce-ţi doreşti. Gândeşte-te, Mihail, merită?” „Selime, aşa cum copacii au rădăcini adânci în pământul din care au fost zămisliţi aşa şi unii oamenii au rostul lor. Du-te cu bine, Selime!” Aşa că eu rămân român şi duc acest dar cu mare mândrie până la moarte.

Adrian Sarmasan -revista

Nu este uşor drumul pe care l-ai ales. A te lăsa purtat pe aripile inspiraţiei nu aduce întotdeauna răsplata la timp, ci mult mai târziu. Dar te cunosc, ştiu că eşti un învingător şi că mulţumeşti pentru fiecare lecţie primită. Dar, pentru că există şi un dar aici, îmi poţi spune ce te determină să te ridici atunci când cazi?

Nu este uşor ceea ce fac şi tu ştii foarte bine lucrul acesta cunoscându-mă îndeaproape, dar lupt cu toate puterile pentru a realiza cele propuse. Sunt un artist fără astâmpăr atât timp cât mai am ceva de spus. Obstacolele sunt partea frumoasă a urcuşului pentru că odată trecute ele nu mai constituie probleme, iar victoria este savurată pe deplin când se simte aerul dulce al dobândirii pe drept.

Lecţiile primite sunt tocmai acele de ceasornic care mă anunţă neobosit că drumul meu abia a început şi probabil n-o să se sfârşească decât odată cu propria-mi fiinţă. În toată această călătorie cel mai mult m-a ajutat şi mă ajută credinţa pe care o am şi faptul că ştiu că Dumnezeu mă mai încearcă până la victoria finală. Există oameni care au posesii şi talanţi în funcţie de dăruirea dumnezeiască.

Eu fac parte din acei oameni pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu dragoste şi mult suflet, nici nu mai contează talantii pe care-i am, important este că eu am de dăruit şi mă bucur atunci când fac acest lucru, mă bucur atunci când văd oameni fericiţi, altceva nici nu mai contează. Trăiesc clipa, această posesie marcantă şi halucinantă, dar mai ales vie.

Copilăria este poate cea mai frumoasă parte a existenţei noastre, perioada în care facem primii paşi în drumul nostru. Dacă ar fi să răstorni din sacul tău cu amintiri din copilărie ce ai alege ca să  împărtăşeşti cu noi?

Când s-a născut sora mea, Gabriela, tatăl meu a venit acasă de la spital. Eu aveam 5 ani şi m-a strigat să mergem urgent la spital că a venit barza la noi cu o surioară pentru mine. Am fost un copil destul de versat trăind printre blocuri, având legături şi prietenii cu copii mari şi mici de tot felul, aşa că primul meu impuls a fost să-l întreb pe tatăl meu, fie iertat: „Tata, dar berzele vin la spital cu copii nu pe horn?”

Ţin minte că a râs m-a pupat fericit şi am mers împreună să o aducem acasă pe mama mea (barza) şi pe sora cea nouă, de altfel unica, şi cu care mă mai cert din când în când, dar până la urmă ajungem la un consens.

251894_415036318526920_198576882_n

Ce sfat de la părinţii tăi a rămas prins de tine, nelăsându-te să-l uiţi?

Să mă mândresc cu neamul meu, să fiu curat la trup şi la suflet şi să nu mă închin decât în faţa lui Dumnezeu.

Care este cea mai frumoasă rugăciune pe care o poartă sufletul tau?

Dă-mi Doamne ca să pot dărui !

Nichita Stănescu spunea că un prieten este mai vital decât un înger. Ai prieteni puţini, dar aleşi pe sprânceană. De ce?

Da, am prieteni, puţini, aş spune unici, pe care-i respect enorm. Cred că demnitatea mea şi faptul că spun lucrurilor pe nume este un atribut major al respectului pe care-l primesc de la oameni de acelaşi calibru. Totodată aceasta constituie şi o redută de care mulţi nu trec considerând că sunt încrezut, înfumurat sau poate fiţos, cum se spune azi.

concert_50

Nicidecum, sunt un om normal cu sensibilităţi accentuate, dar cu un mare simţ al responsabilităţii. Îmi plac oamenii dintr-o bucată cum se spune la noi în Ardeal, aleg întotdeauna lucrurile simple chiar dacă eu sunt şi simplu şi complicat prin definiţie, dar legătura directă cu mine şi cu prietenii mei este cea sigură; directă şi sinceră, fără prejudecăţi.

Este talentul un har?

Este clar că e un dar de la Dumnezeu, care poate fi sau nu moştenit, contează mult cultivarea şi dezvoltarea lui. Fără acest periplu angajat, el rămâne doar un talent irosit … o ironie a sorţii, din păcate.

399048_112873652178775_871436316_n

Ai lansat de curând al doilea volum de poezii, cu un succes demn de invidia altor poeţi mai puţin deschişi şi iubiţi de muze. De asemenea, ştiu că urmează un al treilea album de muzică. Vorbeşte-ne puţin despre fiecare…

„Raiul Lupilor Îngeri” este volumul lansat de curând, unde am avut onoarea să te am lângă mine atât ca prietenă, cât şi ca o poetă remarcabilă, pe care  o iubesc şi o respect deopotrivă. Cartea este cum spuneam o reflecţie profundă a anilor recent petrecuţi în această frumoasă, dar controversată lume a artei, unde coborâşurile, căderile şi chiar prăbuşirile au infinite rampe de lansare pe orbita vieţii în care suntem angajaţi diferit.

De fapt, eu nu posed nimic, nimic mai mult decât propriile mele senzaţii, pe care le încerc şi le reîncerc cu o mentalitate de învingător, necâştigând nimic. Aproape de porţile acestui Rai despre care scriu şi vorbesc mi-am dat seama că descurajarea mea permanentă, decepţia acceptată şi suferinţa sufletului  meu mi-au reînnoit timpul, înfăţişarea şi dragostea fără de care mi-ar fi imposibil … să exist.

488212_254743644643513_1407606403_n

Al treilea album „Voi ramane aici“ îl voi lansa la Bucureşti în luna octombrie, anul acesta. Încă nu ştiu exact locul, dar voi anunţa din timp prietenii, fanii şi pe toţi cei care iubesc muzica şi creaţia mea. Este un album despre dragoste şi despre încredere, lucruri care lipsesc tot mai tare din ecuaţia actuală. Sper să fie pe gustul şi pe placul publicului larg şi restrâns deopotrivă.

Ce contează cu adevărat pentru un artist?

Emoţia care-i însoţeşte şi îndrumă paşii. Restul îl face Dumnezeu !

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here