Acum Îl ai pe Dumnezeu în inima ta

0
199
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Te-ai împărtăşit? O, ce mare dar! Câtă bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu! Ce iubire de nedescris a Dom­nului! Ai devenit hristofor şi teofor! În vinele tale curge Sângele Mântuitorului Hristos! Nn există nimic mai sfânt decât clipa aceasta. Deci, stai liniştit într-un colţ al bisericii şi gândeşte-te la marea cinste pe care ţi-a făcut-o Dumnezeu. Gândeşte-te pe Cine ai în inima ta.

Și lasă-ți inima să se reverse în mulţumire față de Domnul tău. Şi momentul acesta este foarte potrivit ca să Îi spui Marelui Oaspete al inimii tale toate cererile tale. Orice probleme ai, orice te preocupă pe tine şi pe apro­piaţii tăi, spune-I în această clipă Iubitului Iisus al inimii tale. Te va asculta şi va îndeplini cererile tale.

Dar credinciosul care s-a împărtăşit trebuie să îşi pe­treacă şi restul zilei cu atenţie, cu multă rugăciune, cu gânduri evlavioase, cu o anumită reculegere dacă poate si cu multă recunoştinţă fată de Domnul.

Frate, dacă ne împărtăşim aşa, atunci sufletul nostru se sfinţeşte, puterea răului va slăbi înlăuntrul nostru şi inima noastră va renaşte. Atunci vom rămâne aproape de Domnul. Vom fi uniţi cu El, aşa cum el ne-a asigurat şi vom deveni moştenitori ai Împărăţiei cerurilor şi ai fe­ricirii veşnice, când vom pleca din lumea aceasta.

„Preasfântul Trup al lui Hristos primit cu vrednicie este pe de o parte armă pentru cei care se luptă, iar pe de alta este revenire a celor răniţi, pe bolnavi îi întăreşte, pe cei care Îl iubesc pe Hristos îi bucură, bolile le vindecă, sănătatea o păzeşte, prin El devenim mai dornici a ne în­drepta, mai răbdători în suferinţe, mai calzi în iubire, mai abili în cunoaştere, mai doritori de ascultare, mai ageri la lucrarea harismelor, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu cei care nu se împărtăşesc cu vrednicie’’ (Sfântul Grigorie Teologul)

„Acesta este mântuirea sufletelor noastre: cu El se bucură sufletul, se împodobeşte, se încălzeşte – acest Sân­ge ne face mintea mai luminoasă chiar şi decât focul, el ne face sufletul cu mult mai frumos decât aurul. Cei care se împărtăşesc cu acest Trup stau lângă îngeri şi arhan­gheli şi puterile de sus, pentru că sunt îmbrăcaţi cu aceas­tă haină împărătească şi au cu ei armele duhovniceşti, însă eu nu am spus care este cea mai mare harismă primită: cei care se împărtăşesc, Îl au în ei pe Împăratul În­suşi.” (Sfântul loan Gură de Aur)

Kallinikos Karousos, fostul mitropolit al Pireului, Adevăruri mari, în cuvinte simple: Ghid de viață duhovnicească, Editura Egumenița, 2017