Actriţa Tania Popa: „Cred foarte tare în oameni, cred că avem încă o şansă să fim buni”

0
618

579752_322220864556346_1092466122_nLoreta Popa

Pe actriţa Tania Popa o asemăn unui transatlantic în vreme de furtună, pe care valurile nu-l clatină şi pe puntea căruia se poate dansa până la venirea ploii. Sigură, fermă, strălucitoare în modestia ei, actriţa iubeşte viaţa şi-şi poartă dulcea povară a popularităţii cu zâmbetul pe buze, căutând cu tenacitate şi seriozitate calea spre împlinirea viselor ei.

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]

[fblike url=”http://bit.ly/H0y3mH” style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”] Posesoare a unei sincerităţi dezarmante, puternic resimţită pe o rază de cel putin un kilometru în jurul ei, Tania Popa şi-a aşteptat cu răbdare, ca orice om inteligent, sărbătoarea. Şi ea a venit. Această sărbătoare poartă un nume frumos, „Fata din curcubeu”, în regia Liei Bugnar.

Nu ai decât o variantă după ce o vezi în această piesă, să o admiri până la lună şi înapoi. Să recunoşti că te-a răvăşit, că ţi-a răsturnat lumea, că te-a scos de pe traseul tău obişnuit. De ce? Pentru că tot ce poate fi mai frumos în fiinţa omenească scoate la lumină Tania Popa tainic, prin metode parcă numai de ea ştiute.

970936_366504863461279_1691249284_nscxOptimismul său este limpede, natural, molipsitor. O întâlnire cu ea te energizează, te determină să zâmbeşti tuturor celor cu care paşii tăi au şansa să se intersecteze, să priveşti cerul mai des, să asculţi, încăpăţânându-te, şoapta celor care tac, din prea mult bun simţ sau chiar iubire.

Cariera ei teatrală numără peste 20 de roluri şi un repertoriu impresionant, de la Shakespeare la Goldoni. În ultima perioadă cariera ei a fost constantă ca filmări, ca spectacole, ca acţiuni. Actoria a fost o întâmplare, dar una fericită şi necesară. Celelalte sunt şi au rămas pasiunile vieţii ei. Muzica este de când se ştie aproape de sufletul ei, dar pe primul loc a fost, este şi va fi designul vestimentar.

Cu toate acestea „a furat” meserie de la actori consacraţi, cu multă experienţă, şi a învăţat multe, foarte multe. A luat din ceea ce a văzut frumos în jurul ei. Râde excesiv (spune ea) chiar şi atunci când nu trebuie.

Este atât de pozitivă încât spune că dacă s-ar dărâma totul în jurul ei se gândeşte că nu e nimic, o soluţie poate fi descoperită curând.

Pentru că viaţa e atât de scurtă, i se pare inutil să te superi, să te încrâncenezi, aşa că e mai bine să faci lucruri bune şi să fii pozitiv, să crezi că totul o să fie bine.

535707_322215521223547_127774014_nTriumfă naturaleţea, spontaneitatea, sensibilitatea şi feminitatea în toate rolurile ei. Munca, dacă e făcută cinstit, fără prejudecăţi şi orgolii, este, până la urmă răsplătită.

Sălile pline ochi o răsplătesc pe Tania Popa cu aplauze, iubirea şi admiraţia unui public din ce în ce mai dornic de evenimente teatrale importante. Sursa ei de energie o reprezintă familia, soţul şi cei doi copii pe care îi adoră. Dar şi cei peste 45 de veri, unchi şi mătuşi de care vorbeşte cu drag.

A colaborat cu regizori mari în filme de referință, precum „Balanța“ lui Lucian Pintilie sau „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, în regia lui Cristian Mungiu, a interpretat roluri în filme de lung metraj. În stagiunea 2013-2014, Tania joacă la TNB, în spectacolele „Fata din curcubeu“, „Sinucigaşul“, sau „Cinci femei de tranziţie“. De Tania Popa doar spectacolul „Boeing, Boeing” care era pe cale de a începe m-a determinat să mă despart. Discuţia noastră poate fi considerată o adevărată lecţie de viaţă, aşa că vă invit să o descoperiţi citind cele ce urmează.

Ce cuvinte descriu ceea ce faci acum, Tania Popa? Eşti o actriţă în plină efervescenţă creatoare, eşti ocupată, ai multe proiecte în desfăşurare…

Sunt într-un moment în care vreau să fac şi alte lucruri pe care ştiu să le fac şi care îmi plac foarte mult şi aş vrea să vadă lumea cât de tare mă pricep. Nu vorbesc neapărat de teatru şi film, ci de muzică şi design vestimentar. Ceea ce am făcut dintotdeauna, dar fără să ies în faţă.

Am două proiecte în plan şi o să le fac. Nu ştiu ce se va mai întâmpla şi ce va mai fi, vorbesc strict de teatru. Joc într-o piesă a Rodicăi Popescu Bitănescu şi sunt foarte curioasă de reacţia oamenilor pentru că se aşteaptă la acelaşi gen de piesă ca şi până acum şi o să aibă o mare surpriză. Nu e aşa nici pe departe. Alt proiect, pe care chiar trebuie să-l fac împreună cu prietenul şi colegul meu Vitalie Bichir, va fi un fel de stand up comedy, atât de la modă acum. Totul este legat de fosta Uniune Sovietică, de cum se bea în acea ţară, ce se bea şi cum se prepară acele lucruri care se beau. Este o nebunie, cred că lumea o să fie pe jos.

425250_366504820127950_2049259222_necvAştept să mă strecor,  să găsesc timp pentru asta, pentru că am avut un an extraordinar. Am avut primele mele cântări cu formaţia. Au fost multe festivaluri la care am fost chemată cu „Fata din curcubeu”, chiar şi în străinătate, şi urmează să merg cu ea. Atelierul mi-a mers ca pe roate, la maximum, am avut şase mirese, acum o am pe a şaptea, dar trebuie să iau o pauză pentru că nu apuc să mai fac nimic nu numai pentru prietene, nici măcar pentru mine. Cum spuneam, a fost un an excelent pentru mine.

Tot zic: „Acum mă liniştesc!”, pentru că am în cap câteva proiecte personale, dar timpul trece repede. Pot să spun doar atât, un film, dar pe care îl demarez eu şi îmi doresc enorm de mult să mă ocup de tot ce înseamnă acest proiect, cum s-a întâmplat şi cu „Fata din curcubeu”. Mi-am dorit atât de mult să fac un spectacol în care să fiu eu singură şi să cânt ruseşte şi nici nu am bănuit unde va duce toată chestia asta.

Mi-am spus la acel moment: „Ia să nu mai stau să aştept”. Lumea a rămas şocată de parcă nu sunt tot eu, de parcă nu am fost eu dintotdeauna aşa. Eu tot timpul am fost aşa, dar nu m-a folosit nimeni. Eram ca o bombă cu ceas, aşteptam să explodez, să fac ceva. Aşa că nu am mai aşteptat să coboare pentru mine nu ştiu ce  de nu ştiu unde. Am văzut că se poate. Trebuie curaj, voinţă şi multă pasiune.

Dacă le ai atunci tot ce-ţi doreşti poţi realiza. Chiar dacă nu iese, mare brânză, ce se poate întâmpla? E o experienţă. Aşa înveţi. Frica de a nu rata, vai, dar dacă nu iese, mi se pare o tâmpenie. Este foarte bine să greşeşti. Doar aşa înveţi. Perfecţionismul nu te lasă să vezi valorile din jurul tău, de alte lucruri care sunt foarte bune şi foarte importante.

600913_320187891426310_2045824367_nE greu să fii femeie astăzi, în această lume a bărbaţilor cum i se mai spune? Ce e drept lucrurile tind să se schimbe, căci până şi planeta noastră a început să folosească energia feminină curăţându-se de negativism şi răutate?

Nu e greu să fii femeie dacă ai capul pe umeri. Numai o proastă nu s-ar descurca. Nu e greu atât timp cât ştii că eşti femeie şi ştii ce să faci cu treaba asta. Sunt prinsă de meseria aceasta atât de tare că mă ţine ea pe mine. Nu e neapărat ceva aproape de sufletul meu, ceea ce mă reprezintă, dar mai în glumă, mai în serios spuneam că atunci când voi avea 50 de ani mi-ar plăcea să fac un cabinet de consultanţă, de educare, de ce o fi pentru femei.

Aşa de tare mi-ar plăcea să vină, să le ascult şi să le bag minţile în cap, pentru că sunt nişte lucruri atât de elementare şi simple pe care poţi să le faci într-o viaţă, să te simţi bine şi multe dintre ele nu fac nimic din toate acestea. Uite ceva ce mi-ar plăcea să fac. Să predau femeilor lecţii de viaţă.

Pentru că vorbeai de ceea ce-ţi place să faci, de faptul că faci meseria pe care ţi-ai ales-o cu credinţă, îmi poţi spune ce înseamnă credinţa pentru tine?

Credinţa şi nu religie, da? Ţin să fac această distincţie pentru că eu nu mă duc la biserică decât foarte rar. Nu prea cred pentru că am văzut multe şi sunt dezamăgită la acest capitol, sunt convinsă că există şi oameni cu har, dar nu am timp să stau să-i caut. Mie mi-e frică de acel ceva de deasupra, de acel ceva divin. Mereu spun că mie nu mi-e frică în lumea asta decât de Dumnezeu. Ceva există acolo.

Respect şi am credinţă pentru acest ceva de sus. Dar cred foarte tare în oameni, cred că avem încă o şansă să fim buni, să nu ne înjurăm, să nu ne minţim. Am credinţa că se va întâmpla lucrul acesta şi nu vreau să mă schimb, cu toate că m-am lovit cu capul de pereţi de nenumărate ori. Refuz să devin un om rău, un om meschin, un om laş. Nu. Prefer să fiu sancţionată, păcălită, dar să am acea coloană vertebrală care mi se pare un lucru extrem de important pentru sufletul meu.

tania-popa-fata-din-curcubeu-a-liei-bugnar-17383Din păcate, pentru că nu îmi mai plac oamenii de genul acesta de care vorbeam mai devreme am tendinţa de a mă retrage din viaţa publică, de a nu îmi mai dori să fiu actriţă uneori. Vreau să mă înconjor cu lucruri frumoase, cu oamenii care îmi sunt dragi şi care mă respectă şi care vin la mine efectiv ca la un om. Pentru că sunt foarte deschisă, mie toţi îmi plac, eu pe toţi îi primesc cu braţele deschise.

Dacă eu sunt aşa şi tu iei bâta şi dai, atunci mă distanţez, nu vreau să mai avem vreo legătură şi deschid braţele altuia. Câţi or fi, trei, cu aceia defilez şi cu asta basta. Sunt foarte mulţi oameni despre care ştiu sigur că ţin la mine şi că mă plac şi mulţi care mă iubesc şi cu asta mă încarc.

17384Vorbeşti cu atâta patimă despre toate acestea încât nu pot să mă abţin şi mă duc cu gândul la copilăria ta. Ştiu că te-ai născut în Republica Moldova şi după ce ai devenit actriţă ai rămas în România cucerindu-i pe toţi cu farmecul tău aparte. Povesteşte-ne puţin despre acea perioadă fastă a vieţii tale…

În mod special regret enorm că ai mei copii nu vor trăi niciodată ce am trăit eu. Să-mi zică mie oricine orice despre comunism, despre subjugare, despre dictatură sau ce-o vrea să zică, eu nu ştiu ce e aia. Eu ştiu că în anii aceia noi am avut nişte responsabilităţi, am învăţat ceva, eram toţi uniţi, la noi era frumos.

Aveam activităţi, făceam un miliard de lucruri. Acum ce fac copiii? Butonează telefoanele. Se duc să se întâlnească în parc, se aşază pe băncuţă unul lângă altul, îşi iau tableta, telefonul, ce au, şi butonează. Îşi trimit chiar mesaje între ei. Nu mai comunică, nu se mai privesc în ochi, nu-şi mai vorbesc.

Eu am trăit într-o familie foarte veselă şi atât de unită. Stăteam în două camere din alea comuniste trei fete, aveam 45 de veri, deja toată lumea ştie, iar toţi care veneau în oraş nu se opreau la mătuşile şi unchii care aveau casă la curte, veneau la noi, dormeau ca sardelele pe jos. Dar era o atmosferă extraordinară.

aurelian_temisan,tania_popa_si_lucian_ghimisi_in_boeing_boeingAşa îmi place să cred că semăn cu tata, ca şi fel de a fi, ca şi caracter, pentru că el era sufletul a tot ce era acolo. Nu mai e. Mi-aduc aminte de când am lăsat casa descuiată şi am plecat cu sora mea, ne-am întors seara târziu, ne jucam cu crenguţe, iar tata ni le-a luat şi ne-a tras o mama de bătaie cu ele.

Sau când am mers la mare. Sora mai mare, de care vorbesc, e doar cu doi ani mai mare, cea mică e mai mică şi atunci eu am amintiri mai multe cu sora cea mare. Au cumpărat părinţii mei vreo 20 de pepeni, au plecat şi ne-au spus: „Nu tăiaţi nici un pepene!” Nu ne-am abţinut şi am tăiat unul, dar era atât de mare că nu-l mai terminam, aşa că am dat tuturor copiilor.

Ne-am forţat să terminăm pepenele şi am eliminat toate urmele. Când au venit părinţii, cum au intrat în cămăruţa aceea au spus: „Miroase a pepene, aţi tăiat pepenele!” Tot chinul nostru de o zi să ascundem urmele a fost degeaba.

601728_366500770128355_2031691273_nAi primit vreun sfat de la ei pe care ţi-l aminteşti acum?

Da, De la tata. Noi, toţi copiii, ne jucam în curte. Mici, mari, toţi eram în curte de dimineaţă până seara. Am venit eu într-o zi plângând că un băiat m-a lovit, ne jucam, m-a tras de cozi, ceva de genul, iar tata mi-a spus „Nu vii să te plângi la mine, îţi rezolvi singură problemele!‟ Şi de atunci asta fac. Nu trebuie să aştepţi de la nimeni nimic. Acesta e sfatul de la tata.

Te-au sprijinit în alegerea ta? Ce au spus când ai dat examen la Teatru?

Părinţii mei nici nu au ştiut că m-am dus să dau examen la Teatru, la Chişinău. Am dat la Actorie pentru că era cel mai puţin de învăţat. Nu voiam eu să fac  actorie. Voiam să fac design vestimentar, să mă duc la Leningrad, dar era departe.

La examen se dădea Chimia, singura materie pe care n-o ştiam. Am vrut să fac filologie, rusă, eram foarte bună, olimpică, dar tot aşa, trebuia să mai studiez. La actorie am învăţat repede o poezie, un cântec şi gata. Când am intrat, am ajuns acasă şi am spus: „Am luat, sunt studentă‟. „Unde?‟ „La Teatru‟. „E, bine că eşti şi tu la o facultate acolo‟.

Cu schimbul de studenţi am nimerit în grupul care a venit în România şi după o jumătate de an, revista Flacăra mi-a dat premiul pentru tinere speranţe. Când au început primele articole despre mine, taică-miu umbla cu ziarele alea până le-a rupt de tot, le arăta tuturor, le citea tuturor. „Nu ţi-am zis? Stai să vezi!‟

tania_popa_-_premiul_pentru_cea_mai_buna_actritaEste marele meu regret că a murit în 1992 şi nu a apucat să mă vadă în absolut nimic. Cred că s-ar fi îmbătat după fiecare spectacol al meu de fericire. Mai arunc eu câte un ochi acolo unde ştiu că am câştigat un înger. Când vorbesc de tata, în „Fata din curcubeu‟, simt altfel.

E momentul pentru tatăl meu, clar. Am ales mai întâi cântecele, apoi a fost scris textul pentru mine, apoi am pus eu aleatoriu cum îmi suna după fiecare monolog şi după câteva spectacole am realizat că fiecare piesă e o continuare venită din monolog. Nu-mi venea să cred. Regula mea de bază e „Nu plângi!‟ Sub nici o formă. Nimic.

Cum e viaţa de actor? În ciuda frumuseţii şi a mirajului care o înconjoară, nu oricine poate alege să fie actor. Este o responsabilitate imensă. 

Viaţa de actor, văzută din afară, este spectaculoasă, superbă. Toţi îşi doresc să fie actori. Din interior însă… Am mai pregătit eu câţiva copii şi când veneau la pregătire le spuneam: „De ce vrei să te faci actor? Nu face asta, e o tâmpenie!‟ E foarte greu.

Continuu să spun că meseria asta o faci doar dacă ai foarte mult noroc, nu talent. Foarte mult noroc sau eşti dispus să faci compromisuri. Te consumă. Nu numai ce epe scenă, ca să fii cel mai bun, dar şi tot ce este pe lângă. Pe mine cel puţin mă termină viaţa de pe lângă, din jurul scenei. Este foarte mult şi obositor.

TANIA POPA, actritaPare simplu, dar nu e. Nu cred că mai există altă meserie în care ai febră, ai dureri, ţi-a murit cineva foarte drag, ţi-e bolnav copilul, orice, şi tu trebuie să joci în acea seară o comedie, lumea în sală să râdă, să faci ca toate alea şi să ai sufletul plin de durere.

Oriunde, la birou, pe câmp, chiar preşedinte de ţară dacă trebuie să ţii un discurs nu trebuie să-l ţii cu zâmbetul pe buze, poţi să fii sobru. La noi nu. Este singura meserie înfiorătoare din punctul acesta de vedere. Şi da, există Dumnezeul scenei. Ţi se poate întâmpla orice, tu, ca actor, trebuie să mergi mai departe, joci.

Ţin minte, Adelei Mărculescu i s-a închis uşa de metal pe deget şi sângele şiroia. Dar s-a continuat spectacolul.  Eu am mers cu spatele în „Sinucigaşul‟, s-a terminat scena şi am venit pe spate. În urma acestui accident cu mâna nu mai pot face nimic, îmi sare umărul. În următoare fracţiune de secundă m-am ridicat, m-am dus pe scenă, mi-am spus textul, jumătate din sală a crezut că aşa e piesa.

Îmi amorţise tot, nu mai simţeam nimic. Când am ieşit din scenă am crezut că mor acolo. Au chemat salvarea, mi-au legat mâna, mi-am scos mâneca aşa şi am continuat spectacolul.  Apoi am fost, am făcut radiografie. La „Fata din curcubeu‟ mi-a sărit umărul de multe ori.

tania-popa-722700lO dată, în festival, nici nu au putut să mi-l pună la loc. Au început discuţii cu publicul, s-au dus la fumat, hai că ţi-l pui la loc, o cafeluţă, într-un final am reuşit şi am reluat spectacolul. Sunt multe din astea. Foarte rare au fost cazurile în care chiar nu s-a mai putut continua.

E foarte grea meseria, se consumă nişte neuroni care nu se mai refac, din păcate. De ce crezi că sunt atâţia actori care trec de o vârstă şi au Parkinson, Alzheimer. Nu sunt întâmplătoare, pentru că această meserie ne consumă.

tania-popa-fata-din-curcubeu-a-liei-bugnar-17371Ai avut parte de întâlniri fericite în viaţă, dar şi de dezamăgiri, ca oricare dintre noi, aşa este? Care crezi că este secretul apropierii dintre oameni?

Da. Mie îmi este foarte greu să mă prefac, deşi sunt actriţă. Nu pot. Sora mea chiar îmi spunea: „Tu, exact cum erai la şcoală, când erai mică, exact aşa ai rămas”. Nu am reuşit să mă schimb. În ţara asta nu mă pot acomoda, pentru că sunt altfel, de o altă factură.

Da, sunt ca la ţară şi mă mândresc cu asta. Ce gândesc aia spun, mi-e foarte greu să jignesc un om, să-i zic ceva urât. Prefer să tac, am mii de monoloage în capul meu. Întâlnirile fericite din viaţa mea se datorează numai felului meu de a fi, pentru că sunt un om simplu. Eu mă înroşesc când mă recunoaşte lumea pe stradă, mă intimidez. De multe ori glumesc şi spun „Nu, nu, mă confundaţi‟.

Nu mi se pare nimic special, pentru că atât timp cât pe toţi ne doare când ne înţepăm, toţi mergem la toaletă şi toţi dormim şi mâncăm, suntem toţi la fel. Pentru mine ori că eşti director, ori că eşti portar nu contează, sunt două meserii diferite, eu îi respect pe toţi la fel.

487763_318954721549627_142198403_nzxsCred că acesta este un mic secret să se apropie oamenii. Foarte greu mă cert, dar dacă mă cert cu cineva clar este o bubă acolo. Număr pe degete oamenii cu care nu vorbesc niciodată în viaţă din simplul motiv că nu doresc să mă amestec într-o cloacă, în ceva murdar. Prefer să şterg cu guma şi să-mi imaginez că nu am cunoscut acea persoană. Dar am mii de oameni cu care sunt în cu totul alt fel de relaţii.

M-aş acomoda în provincie, în România, pentru că acolo încă sunt speranţe. Bucureştiul este înfiorător, oamenii sunt atât de agitaţi şi preocupaţi fără motiv. Mi-am cumpărat pământ şi o să-mi fac o casă cu mânuţa mea. Facem casă şi ne mutăm cu toţii.

Prietenii mei glumesc şi-mi spun că mie îmi trebuie o insulă pe care să o populez cu oameni ca mine. Îmi place să văd lumea zâmbitoare, bine dispusă, fericită, deschisă. Noi, ca familie, suntem foarte gălăgioşi, ne certăm, ţipăm, dar în următoarea secundă ne pupăm. E o gălăgie pozitivă.

De ce anume nu te desparţi niciodată?

De centimetru. Chiar dacă schimb genţile, nu uit de el. Nimeni nu ar fi ghicit vreodată asta, dar nu uit de el pentru că nu se ştie niciodată când am nevoie să măsor pe cineva. Să-i iau măsurile. Pot uita telefonul, portofelul, dar nu centimetrul.

Ce te-a ajutat să treci prin obstacolele vieţii, să le depăşeşti?

Imensa dragoste, până la durere, faţă de copiii mei, soţul meu, familia apropiată. Dar şi acum când mă uit la copiii mei mă doare sufletul de dragostea imensă pe care o am pentru ei. Cea mai mare dorinţă a mea este să fie sănătoşi.

Spuneai că la momentul acesta viaţa ta este pe un drum ascendent.

tania-popa-760844lDa. Acum sunt într-o perioadă excelentă în viaţa mea, am tot ce-mi doresc din toate punctele de vedere. Doar trebuie să fac ce-mi place. Dar nu a fost tot timpul aşa. Am avut  perioade în care am adus-o pe mama în România după ce a murit tatăl meu, divorţasem prima dată pentru că m-am căsătorit foarte devreme, a fost destul de greu.

A fost un moment când fetiţa mea avea 3 ani şi mergeam pe stradă şi m-a rugat să-i cumpăr un covrig, un covrig de 1 leu. Nu aveam acel leu. Fiind un copil extrem de înţelegător, foarte inteligent şi matur a înţeles. Am zăpăcit-o, iar ea a spus: „Bine, îmi iei mâine‟.

Am zis însă în sinea mea „Dacă este nevoie pe centură mă duc, gunoiul de pe străzi strâng, dar niciodată nu mai vreau să mai trec prin situaţia ca să-mi ceară copilul ceva şi eu să nu am cu ce să-i cumpăr‟. M-am ambiţionat. Tot ce ştiu să fac fac. Nu las nimic deoparte.

De foame nu o să mor nici eu, nici familia mea. Eram clasa a VII-a şi ţin minte că sora mea mi-a spus: „Tu nu eşti neapărat deşteaptă, cât foarte înţeleaptă‟. Ca ciobanii de la munte care nu au ei şcoală multă, dar ştiu să dea sfaturi bune, spun eu, ştiind că foarte multe prietene mi se confesează şi aşteaptă să le zic ceva.

611_366503143461451_1620746473_nCe te face un om bun, ce te motivează să alegi să fii bun?

Dragostea. Mi-e imposibil să cred că atunci când iubeşti cu adevărat nu eşti un om bun, generos şi nu faci totul cu dragoste. Altfel înseamnă că nu iubeşti. E o hibă dacă ai invidie sau gelozie. Când iubeşti cu adevărat doreşti numai binele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here