Actriţa Draga Olteanu-Matei: „Dumnezeu m-a ajutat să depăşesc toate obstacolele din viaţa mea‟

Draga (6)43Loreta Popa

Pe măsură ce notorietatea sa creştea, alimentată pe de o parte de film, pe de alta de teatru şi televiziune, Draga Olteanu-Matei se dovedea pe deplin conştientă de responsabilitatea imensei popularităţi. De aceea n-a avut niciodată odihnă până n-a cizelat cu graţia şi răbdarea unui bijutier fiecare rol.

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]

[fblike url=”http://bit.ly/1bXWR8K” style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”] N-a întrecut-o nimeni în a da viaţă personajelor sale cu pitoresc balcanic. Şi-a pus amprenta pe fiecare. E imposibil să uiţi rolul din „Golgota”, sau pe cel din „Patima”, „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”, „Cucoana Chiriţa” şi „Nea Mărin miliardar”, şi câte mai sunt…

Evident spaţiul nu ne permite să le amintim pe toate. Există în toate acestea o vibraţie aparte, o ardere, o îndârjire numai a sa, specifică, pe care nu o poţi trece cu vederea.

Când i s-a spus că va face comedie, a început să plângă şi să tot plângă! Să arate că poate face dramă. Şi-atunci i s-a spus că nu este de-ajuns să plângă ea, trebuie să-i facă şi pe alţii să plângă.

Nu a luat-o niciodată pe drumuri cunoscute de alţii şi a refuzat compromisurile de orice natură ar fi fost acestea. De la domnia sa am învăţat să spun pe nume lucrurilor care mă deranjează, să fac şi nu doar să vorbesc despre ceva anume şi mai ales să stau cu fruntea sus. Ne-am cunoscut atunci când am realizat ediţia de colecţie dedicată Promoţiei de aur din 1956, afinitatea pentru teatrul, cultura şi limba română apropiindu-ne şi mai tare.

62ed278060bca46929eea979297cca94De atunci nu am uitat niciodată să sun de ziua sa de naştere, la fel cum nu am uitat să adaug numele Matei, căci aici m-a prins cu lecţiile nefăcute. Generozitatea fără margini, spontaneitatea artistică, optimismul incurabil, toate acestea definesc personalitatea actriţei Draga Olteanu-Matei.

Peste toate însă există o putere de muncă pe care rar o întâlneşti şi care a fost răsplătită cu moneda admiraţiei, respectului şi a iubirii marelui public. Draga Olteanu-Matei a împlinit 80 de ani, sărbătoare ce ne-a prilejuit acest interviu, pentru care rămân recunoscătoare.

draga-olteanu-matei-si-mircea-albulescu-si-au-udat-stelele-cu-lacrimi-crop-644x416Atunci când oamenii aud pronunţându-se numele Draga Olteanu-Matei se luminează la faţă. Este extraordinară această experienţă. Am încercat-o şi nu am cunoscut nici măcar unul singur care să spună că nu ştie cine sunteţi.

Mulţumesc, dar să ştiţi că nu m-am culcat niciodată pe urechea aceasta. Eu sunt foarte bucuroasă dacă oamenii răspund sentimentelor mele cu aceeaşi monedă, cum se spune.

Numai că există şi oameni cărora nu le-ai făcut nimic, oameni cu care nu eşti pe aceeaşi undă, numai că eu nu mă supăr. Înţeleg lucrul acesta, aşa că atunci când nu suntem pe aceeaşi undă eu ocolesc. Ce să le fac, asta este!

E greu să fii femeie în această meserie?

Nu a fost greu să fiu femeie în meseria mea, de fapt m-am bucurat foarte tare că sunt femeie. Când eram copil eram foarte băieţoasă şi mi-ar fi plăcut să fiu băiat.

Mă jucam numai cu băieţii, foarte rar cu fetiţele. Eram mereu pe garduri, prin copaci, jucam ţurca, sau băteam pe stradă mingea. Am făcut «di toati şeli», cum se spune pe aici. Eu sunt însă bucureşteancă get beget, născută la Spitalul Militar.

JO5T8639vvCând l-am internat pe tata la spital, Dumnezeu să-l ierte, m-am dus la general să primesc o aprobare şi şeful de cabinet mi-a spus: «Doamna Draga, am fost de serviciu la arhivă şi neavând ce face, ca să nu adorm, am răsfoit pe acolo. V-am găsit fişa şi scria că v-aţi născut cu 5,800 kg».

«Vai de mine, am fost un monstru», i-am spus. Mie îmi povestise mama mare că atunci când m-am născut mi-au pus o funduliţă roşie la mână şi m-au purtat prin tot spitalul ca să mă vadă lumea, aşa că l-am crezut.

Draga (0)43Aţi împlinit 80 de ani, o vârstă rotundă, coaptă am putea spune. O vârstă la care puteţi culege roadele copacului meseriei pe care aţi slujit-o de-a lungul timpului, deşi acest lucru s-a întâmplat chiar de la primii paşi.

Nu mai sărbătoresc demult ziua de naştere, când trăia mama o sărbătoream pe ea pentru că s-a chinuit să mă aducă pe lume, dar dacă ea nu mai este…

Pentru mine sărbătoare este fiecare zi în care sunt sănătoasă şi pot face cu adevărat ceva. Dar, nu am cum să uit când am împlinit 70 de ani. A fost ceva nemaipomenit, la care nu mă aşteptam.

draga-olteanu-matei-stela-popescu-hotel-vegaDomnul Dinu Săraru m-a sărbătorit alături de colegii care m-au iubit, şi seara, la spectacol, mi-au dat flori. Costel Constantin a ţinut un mic discurs şi împreună cu cei din sală mi-a cântat „Mulţi ani trăiască!‟

Poate vi se pare ciudat, am lăsat să curgă timpul în voia lui pentru că şi aşa nu mai aveam ce să-i mai fac. Planuri nu mi-am făcut niciodată. Am fost preocupată să produc ceva, să fac ceva şi într-adevăr nu am stat.

Mi-am şi trăit viaţa cu plăcere pentru că fiecare clipă este preţioasă şi nu trebuie să o pierdem sub nici o formă. Fiecare clipă trebuie să fie o bucurie, cu excepţia necazurilor pe care ni le dă soarta.

JO5T8647vbNe-am cunoscut atunci când am editat ediţia de colecţie dedicată Promoţiei de aur din 1956. Am întrebat atunci, dar repet acum întrebarea de ce vi s-a spus DE AUR?

Da, aşa este. Ni s-a spus „DE AUR‟ pentru că în seria noastră de absolvenţi toţi au fost talentaţi, toţi au fost apreciaţi de marile personalităţi ale teatrului şi criticii româneşti, toţi au mers la sufletul publicului, foarte pretenţios la vremea aceea, care i-a acceptat şi i-a iubit.

Când aţi ales acest drum al actoriei v-au susţinut părinţii, v-au încurajat? Cum aţi ajuns să mergeţi pe acest drum?

Eu nu m-am gândit că o să ajung actriţă, dar a existat de timpuriu ceva. M-am pomenit dintr-o dată gândind bine, recitând bine, dansând bine – toate acestea veneau în joaca mea.

Când aveam 3 ani mi s-a dat rolul lui Iepurache-ţac, cel care deschidea uşa lui Moş Crăciun; nu ştiu ce-oi fi făcut eu, lumea s-a amuzat, eu nu-mi aduceam aminte prea bine ce-oi fi făcut eu acolo, nu mă puteam vedea.

Atunci însă, când trebuia să optez pentru ceva, aş fi vrut să mă angajez în ansamblul armatei, ca dansatoare. Părinţii mei au insistat pentru institut – n-am crezut nicio clipă că o să intru, erau peste o mie de candidaţi, am intrat 14 şi am rămas până la sfârşit patru.

bun foto Mircea Albulescu, Draga OlteanuDar de-abia la institut am conştientizat ceea ce făceam eu bine din instinct. Eu am avut profesori foarte mari: Mihai Popescu, Tudorel Popa, maestrul Şahighian, realmente un om de teatru, nu un simplu regizor. Dar am apucat în teatru parteneri ca regretatul Finţi, Costache Antoniu, Ion Finteşteanu, Calboreanu, Elvira Godeanu, Ştefan Ciubotăraşu, vai, nu mai spun de Emil Botta, pentru care am stat un turneu întreg lângă arlechin doar să-l văd.

Ştiau să folosească muzicalitatea frazei, autenticitatea, am rămas atât de puţini cei care mai ştim s-o transmitem azi. Când mi s-a spus că o să fac comedie, m-am apucat de-un plâns, şi-am plâns! Să arăt că pot face dramă. Şi-atunci mi s-a spus: nu este de-ajuns să plângi tu, trebuie să-i faci şi pe alţii să plângă.

Draga (5)43V-au dat profesorii sfaturi, v-au atenţionat asupra meseriei?

Dacă vrei să înveţi ceva şi te interesează ca drumul tău să fie frumos, şi curat în viaţă şi bun eşti atent la tot ce te înconjoară. Te orientezi după oamenii care au realizat ceva în viaţă, care fac ceva pentru semenii lor. Asta e de-a lungul vieţii, dar un sfat pe care l-am primit de la Marcela Rusu, în primii ani de teatru, a fost să râd norocului în faţă. Să nu mă plâng niciodată. Un sfat bun. Dacă vrei să ai noroc râzi norocului în faţă că altminteri te ocoleşte el pe tine!

Ce modele aţi urmat? Ce exemple aţi avut?

În orice epocă, tinerii sunt gata să se ataşeze tuturor timpurilor de personaje care ies mai mult sau mai puţin în evidenţă, dar eu ştiu cu precizie de ce generaţia mea a putut să se orienteze către „personalităţi‟, şi nu către „persoane‟.

Marile noastre exemple au fost uriaşii actori de dinaintea noastră, mentorii noştri care nu numai că susţineau nemijlocit spiritualitatea românească, dar prin talent şi interpretare depăşeau cele mai proeminente figuri ale actorilor de talie internaţională.

Educaţia primită până la vârsta majoratului, experienţele parcurse – iar generaţia mea a trecut prin momente foarte grele – profesorii noştri, adevărate enciclopedii, ne erau călăuze în hăţişul multelor impresii contradictorii ce ne asaltau din toate părţile.

Draga (2)34Am avut un noroc uriaş, mulţumesc lui Dumnezeu că am putut să-i prind pe toţi. I-am prins de mică pentru că sunt bucureşteancă get beget, iar ai mei m-au dus la teatru de la 4 ani. Primul spectacol pe care l-am văzut a fost la Teatrul „Muncă şi lumină‟ înfiinţat de Mihai Ralea.

Am văzut acolo o piesă care se numea „Ocheşel şi Bălăioara‟, cu Raluca Zamfirescu şi când am ajuns în Teatrul Naţional, am descoperit că fiica marelui scriitor Jimmy Zamfirescu, care-mi devenise colegă, era partenera ei într-un spectacol.

După atâţia ani. Vorbesc de toţi ceilalţi, de Silvia Dumitrescu Timică, Elvira Godeanu, Cella Dima, Nina Diaconescu, maeştri Calboreanu, Giugaru, Birlic, Băltăţeanu. Ce se întâmplă, eu pot să înşir actori mari o mie de ani, nu-i mai ştie lumea.

Noi suntem în ochii publicului doar cât suntem pe scenă. Acum doar specialiştii ne mai ştiu. Asta e viaţa de actor. Mi-a dat telefon o domnişoară de la o televiziune să mă întrebe dacă am numerele de telefon ale Silviei Popovici, Constantin Rauţchi, Gheorghe Cozorici… Ce să mai spun!

Draga (4)43Nu trebuie să ne speriem şi nu trebuie să suferim. Generaţiile îşi trăiesc vremea lor şi-şi au idolii, actorii lor. Merg pe stradă, încă mă mai cunoaşte multă lume, mai ales oamenii de vârsta a doua, dar sunt foarte încântată când văd că mă cunosc şi elevi, pentru că ei nu au de unde să mă ştie bine.

Eu apar foarte rar la televizor, filmele în care am jucat eu sunt rar date. Nu au de unde să ştie. Cei din Piatra Neamţ mă ştiu pentru că toată ziua mă văd pe stradă, încoace şi încolo. Nu sufăr deloc când cineva nu mă cunoaşte pentru că mi se pare că e firesc.

Faceţi parte dintr-o generaţie extraordinară, unită printr-o caldă prietenie. Are prietenia vreun ingredient special, vreun secret?

Eu n-aş putea să teoretizez în privinţa prieteniei, sau să teoretizez în general. Pentru mine prietenia este ca o dragoste profundă şi adevărată.

Dragostea adevărată este ceva cu totul deosebit de amor, eşti tu însăţi. Eu cel puţin le port colegilor mei o prietenie profundă şi indestructibilă.

Îi simt aproape de mine, chiar dacă nu ne vedem ani întregi, chiar dacă nu ne vorbim la telefon luni întregi, dar în momentul în care ne întâlnim, am câţiva colegi cu care atunci când mă întâlnesc, e ca şi cum nu ne-am despărţit niciodată de ei. Continuăm discuţia de unde am lăsat-o, de exemplu se întâmplă astfel cu Bică Papaiani sau Marin Moraru.

Draga (3)34Aţi optat pentru Cinematografie, de altfel aceasta v-a făcut cunoscută rapid…

Da. Atunci când a apărut televiziunea la noi am devenit cunoscută şi datorită colegilor de la Regie, care atunci când au ajuns să facă filme sau să lucreze în televiziune ne-au chemat pe noi, cei de la Cinematografie, primii.

Astfel am devenit de timpuriu cunoscuţi, cu toate că profesorii noştri, care erau foarte severi, nu prea ne lăsau să ne alintăm şi ne spuneau adevărul despre meseria asta, foarte serioasă, profundă şi grea, iar noi nu îndrăzneam să ne numim actori, vedete, Doamne fereşte!

Nu în sensul că ne-ar fi fost interzis, să nu se înţeleagă greşit, ci în sensul că ne dădeam seama cât de mult trebuie să muncim şi cât de serioşi şi credibili trebuie să fim, cât de la inima publicului trebuie să ajungem, în admiraţia acestuia.

Aţi fost Veta lui nea Mărin, aşa vă cunoaşte o ţară întreagă. A fost un rol drag sufletului, aşa e? L-aţi iubit la fel de tare pe cât a făcut-o marele public?

Amza a făcut un personaj naţional din nea Mărin. Este marele său merit. Am jucat-o pe Veta în „Nea Mărin miliardar‟ şi a fost o mare bucurie pentru mine. Am stat în Oltenia când eram copil, am deprins foarte bine dialectul oltenesc.

640W4072vAm vorbit cu Amza atunci, când m-a chemat să joc, şi când i-am spus cât sunt de fericită. Chiar am vorbit cu Amza şi îi spuneam că aş fi fost foarte supărată dacă nu mă alegea pe mine.

Îmi amintesc că eram cu toţii emoţionaţi la scena cu tortul, deoarece nu era decât unul. Dacă nu ieşea din prima, altul nu mai era. Dar când s-a strigat „Motor!‟ totul a ieşit cum s-a văzut în film.

Aveţi o căsnicie de-o viaţă. Ce a reuşit să vă ţină uniţi? Întreb acest lucru pentru că în ziua de astăzi e ceva normal, nesemnificativ, că doi tineri se despart relativ repede după ce se căsătoresc. Lipsesc respectul, iubirea?

Eu şi soţul meu suntem o singură persoană şi trăim fiecare moment împreună, clipă de clipă; sigur că trecem prin necazurile vârstei, că ajungi să nu mai vezi bine, să nu mai auzi bine, să te doară picioarele…

Dacă ar fi posibil m-aş opri la vârsta la care aş fi aptă de muncă, pentru că până atunci ai nişte acumulări şi din momentul acela începi să guşti viaţa, să o înţelegi mai bine, să o trăieşti pur şi simplu. Îmi rămâne însă regretul că nu pot să o iau de la început.

Cum spuneam, eu şi soţul meu suntem o singură fiinţă. Acesta e secretul care nu e secret, ci doar un mare adevăr.

draga olteanu matei sot 3Atunci când v-aţi lovit de obstacolele vieţii, ce v-a sprijinit, ce v-a ajutat să le depăşiţi?

Dumnezeu m-a ajutat să depăşesc toate obstacolele din viaţa mea. Cine te mai poate ajuta? Nu-mi place să mă bat cu pumnul în piept, eu zic Dumnezeu din convingere, din toată fiinţa mea.

Eu chiar aşa am simţit, în momentele foarte grele din viaţa mea m-am concentrat foarte tare asupra acelui lucru, am încercat să-l înţeleg, am încercat să văd de unde vine, din ce cauză, să realizez ce se întâmplă cu mine, iar  în jurul meu l-am simţit pe Dumnezeu ca pe un stâlp de care mă ţin. A fost stâlpul meu de sprijin în viaţă. În momentul acela s-a rezolvat tot. Asta am simţit eu.

Draga (1)43Ştiu că scrieţi, vă place acest lucru foarte mult. Ce faceţi acum, la ce lucraţi?

Da, scriu când vine inspiraţia. Uneori mai mult, alteori mai puţin. Dar acum tocmai citeam o piesă pe care mi-a trimis-o un domn Satmari şi care mi-a zis că ar vrea să facă film din ea sau serial, dar văd că este piesă de teatru şi nu scenariu. Să ajung până la capăt şi o să văd. Are foarte mult haz, se numeşte „Loţiunea de cenzură‟, de Sorin Satmari.

Ce înseamnă pentru Draga Olteanu-Matei pământul românesc? Întreb pentru că sentimentul acesta de patriotism a ajuns să fie blamat. A devenit ruşinos să spui că iubeşti limba ţării tale, că vrei să vezi că este scrisă corect şi dacă insişti ţi se spune lasă că merge şi aşa.

Nu vi se pare că toată lumea se bate cu pumnul în piept… „Tărişoara mea… România‟… Ce mare a fost Caragiale! Sunt româncă, asta sunt. Asta mă alcătuieşte pe mine, nu! Sunt româncă, m-am născut româncă şi româncă o să mor.

Sunt o româncă dintre cele care suferă că limba română este batjocorită în halul în care este astăzi şi a ajuns să fie distrusă de nişte mode, altfel nu aş putea să le spun.

Draga (7)43Un mod de a copia şi de a  introduce tot felul de expresii în limbă, de a nu mai respecta regulile gramaticale pe care noi l-am învăţat de la învăţătorii şi profesorii noştri care aveau o pregătire şi o dăruire extraordinare.

Am învăţat limba română de la învăţătoarea noastră, Dumnezeu s-o ierte!, să scriem corect, să citim, să iubim cartea, să ne exprimăm corect, să punem virgulele unde trebuie. Am mai vorbit amândouă despre acest lucru.

Am auzit aseară supercool la televizor… Înfiorător…

Eu cred că a fi român înseamnă a iubi limba ţării tale, a o respecta, a iubi literatura şi cultura ţării tale şi a le respecta, a-ţi face datoria faţă de tine însăţi, acolo unde eşti şi faţă de societatea din jurul tău, fiecare pe părticica lui.

A fi român înseamnă a te durea când auzi că se vorbeşte urât de ţara ta.

Ne bucurăm când auzim că un român a luat un premiu sau a făcut ceva pentru ţara aceasta, dar am impresia că nu se mai pune niciun preţ pe calitate în zilele noastre.

draga-olteanu-matei-3_b13dfd61fcfd18

E unul din motivele pentru care te poţi îndurera. Mie îmi place să fac, nu să spun. Şi după ce n-oi mai fi tot româncă o să fiu!

Un cuvânt de încheiere pentru cititorii noştri are doamna Draga Olteanu-Matei?

Sigur că-i mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să ajung până la vârsta asta, chiar mă gândeam „Oare o s-o apuc!‟.

Mă rog Lui pentru sănătatea mea şi a celor din jurul meu, a prietenilor, a celor dragi mie, a publicului, a tuturor oamenilor. Să fim sănătoşi şi să avem pace şi linişte sufletească.

IMG_2200bun

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here