Actriţa Cătălina Mustaţă: Nu depinde de noi unde ne naştem şi, se pare, şi nici în ce fel vrem să trăim. Totul este o chestiune de noroc

0
623
12805109_oriLoreta Popa

Pe actriţa Cătălina Mustaţă am cunoscut-o în urmă cu ceva vreme şi am fost impresionată de verticalitatea sa. De câte ori mă gândesc la ea simt miros de iarbă cosită şi flori de câmp, într-atât se simte libertatea pe care fiinţa Cătălinei o emană. Este de o sinceritate ce te lasă fără replică. În această lume întoarsă cu susul în jos sinceritatea pare uneori nefirească, deci cu atât mai pregnantă.

Frumoasă, cu un har aparte primit de Sus pentru aici, pe pământ, de o modestie ieşită din comun, dar conştientă de propria valoare, Cătălina Mustaţă iubeşte oamenii, natura, şi nu în ultimul rând meseria. A muncit enorm ca s-o şlefuiască într-atât încât strălucirea bijuteriei pe care astăzi o poartă la încheietură cu bucurie şi mândrie să atingă sufletele spectatorilor.

Actriţa Cătălina Mustaţă  crede că miracol este atunci când să-i faci pe oameni să vibreze la unison, iar  cei care practică această meserie sunt privilegiați, pentru că-și pot permite să evadeze două ore într-o altă existență.
Face numai lucruri care-i plac. Dacă nu iese la o cafea cu o prietenă adevarată, intră într-un nou proiect profesional, interacţionează cu oameni cu care rezonează la nivel profund şi a căror apropiere îi face bine.

A absolvit în 1991 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, la clasa profesoarei Sanda Manu şi se simte amprenta acesteia din plin. A făcut parte din familia Teatrului Mic o vreme, apoi din cea a Teatrului Odeon, unde de altfel a rămas şi acum.

Cătălina Mustaţă a prezentat nenumărate emisiuni de televiziune.

Ea scrie, traduce, cu alte cuvinte nu se plictiseşte niciodată. S-a apropiat cu înţelegere de toate rolurile sale, închipuindu-se în ele în deplin acord cu felul său de-a fi, atentă la nuanţe. Cătălina Mustaţă şi-a păstrat identitatea de la care a plecat şi la care se întoarce de fiecare dată, trecând prin toate vămile pe care rolurile i le cer.

Bucuria trăită de un artist pe scenă nu se poate explica prin cuvinte, este suma mult prea multor stări, dar în acelaşi timp rămâne singurul sprijin pentru ca el să o ia în fiecare zi de la capăt. Cătălina Mustaţă este o actriţă şi o femeie puternică, înzestrată cu sclipirea minţii nu numai cea a sufletului, iar aura eleganţei sale pe mine m-a cucerit din start, ceea ce va doresc şi vouă, cititori ai revistei noastre.

Cătălina Mustaţă, crezi că Dumnezeu este pretutindeni? Ce înseamnă credinţa pentru tine?

Da. Cred că Dumnezeu este peste tot, cred că Rugăciunea funcţionează oriunde o faci, cred că Religia nu are limite şi nici alţi Dumnezei decât Unul. Cred că oamenii Îl percep pe Dumnezeu aşa cum trebuie în timpurile care există. Cred că nu e bine să ne raportăm nici la trecut şi nici la viitor. Acum şi aici fiecare-şi va găsi locul.

Cata mustataSe simte o renunţare la arme, la speranţă aici, pe pământul românesc, la fiecare pas. Tinerii vor să plece, cei vârstnici nu mai au puterea să lupte. Cătălina Mustaţă, de ce crezi că se întâmplă astfel şi ce putem face ca să schimbăm ceva?

Viaţa bună se află în fiecare dintre noi. Este putinţa fiecăruia de a sonda în el însuşi, fie că se află în Elveţia, America sau Laponia. Consider că tinerii, într-o epocă a globalizării, au dreptul să decidă unde se pot manifesta plenar. Cei vârstnici nu cred că au de luptat, ei trebuie să vegheze şi să fie înţelepţi, să înţeleagă că lumea  evoluează şi să-şi păstreze sfaturile înţelepte atunci când ele sunt cerute. Rugăciunea, credinţa, există, ideea e să fim convinşi de asta şi să nu încercăm să schimbăm nimic pentru simplul motiv că fiecare decide pentru el însuşi…

Am luat parte la lansarea cărţii „În căutarea Magicianului Alb“, un dialog între prietena ta din copilărie, Stefania Magidson, şi scriitoarea Carmen Firan, şi am rămas impresionată de legătura dintre voi. Cu siguranţă ai avut parte de întâlniri frumoase cu oameni aidoma de-a lungul vieţii. Ce înseamnă prietenia pentru tine?

Pentru mine prietenia este un cult. Atâta vreme cât îţi iubeşti aproapele, prietenii fiind foarte aproape, e exact ca atunci când mergi la biserică şi te rogi pentru aproapele tău. Să cultivi zi de zi relaţia cu prietenii tăi, să le vii în întâmpinare, să simţi că şi ei răspund cu acelaşi tip de energie pozitivă, cred că face parte din Dumnezeire.

Vorbind despre carte, în timpul lansării nu am putut să mă abţin să nu mă gândesc la tinerii de azi. Nu mai citesc, nu sunt atraşi de cărţi aşa cum, cel puţin generaţia mea, era înainte. Care să fie motivul pentru care cuvântul scris nu-i mai atrage?

Nepotul meu citeşte cărţi de pe net. Asta e! Nu ne putem opune tehnologizării. Nu pot să fiu ipocrită însă şi să nu recunosc că-mi dau seama de flagelul care bântuie omenirea şi care poate fi denumit mai rău decât ciuma bubonică, sifilisul sau râia, respectiv internetul şi derivatele… Generaţia ta şi a mea? Timpul zboară altfel. Cuvântul scris? Şi noi două ne scriem una alteia pe net, nu?

Oprindu-ne puţin la viaţa ta, ne împărtăşeşti ceva din copilăria ta?

Eu sunt singura actriță din familie. Mama mea era fascinată de actori, asculta teatrul radiofonic. Bunicul meu, tata lui tata, recita extraordinar din Coșbuc, știa multe poezii pe de rost. Nu știu cui semăn, că fac parte dintr-o familie de constructori, ingineri, oameni serioși, iar mama era învățătoare. Tata era fire de artist.

M-am născut chiar de ziua lui, am fost cadoul lui. Avea voce bună de tenor, sora mea îi seamănă. Dacă se năștea băiat pe sora mea ar fi chemat-o Mario, atât era de înnebunit după Mario Lanza. De la el am cultura muzicală, el m-a învățat să respir corect pe scenă, înainte să intru la teatru. El m-a ajutat să-mi impostez vocea.

A terminat Seminarul Teologic, dar n-a putut face nimic, pentru că erau vremuri grele. Atunci a făcut toată viața o meserie care nu i-a făcut plăcere. Când am intrat la Teatru mi-a spus: «Răzbună-mă!» De aceea îmi păstrez numele Mustață, pentru că e al lui.

Aceasta este amintirea cea mai apropiată de sufletul meu, atunci când i-am promis tatălui meu că-l voi răzbuna artistic şi mă voi face actriţă… Cele mai frumoase amintiri sunt în jurul bradului de Crăciun când tatăl meu, introvertit de felul lui, ne povestea mie şi surorii mele, amintirile lui din copilărie… a fost un fel de Creangă în privinţa şotiilor din copilărie.

Cătălina Mustaţă, când ai ales acest drum al actoriei ai fost încurajată sau nu?

De când mă ştiu am vrut să fiu actriţă, aşa că nu am făcut nimic altceva între timp decât să-i conving pe cei din jur că n-au decât să mă accepte aşa, cu defectul meu… Experiențele mele serioase de teatru au fost când am intrat cu dispensă de vârstă la Școala Populară de Artă de la Brașov.

Acolo mentorul meu a fost Ion Jugureanu, actor la Teatrul Dramatic. A fost o perioadă absolut fabuloasă, pentru că eu deja jucam într-o piesă  care se numea «Inimă fierbinte». Știam că jucase și Valeria Seciu și eram încântată să joc rolul Inimă fierbinte. Am luat toate premiile I la «Cântarea României», recitam în neștire.

A fost minunat că am intrat în colectivul Teatrului Mic, unul absolut fabulos. A fost bafta mea de a fi pe scenă cu Poldi Bălănuță, Mitică Popescu, Vali Seciu, Geo Visu, Condurache, nu pot să-i enumăr pe toți. Cu toții au fost minunați. Am jucat și patru roluri pe stagiune.

E nevoie să cazi ca să te ridici, ai nevoie de lecţii ca să înveţi?

În meserie, ca şi în viaţă, totul înseamnă experienţă, cunoaştere şi revelaţie. Când vin peste tine lucruri care te marchează în sens negativ, care te destabilizează, care te consumă, trebuie să ai puterea să te scuturi și să-ți regăsești zâmbetul.

Fără coborâșuri nu există suișuri. Cele care te îmbogățesc cel mai mult sunt eșecurile. Nu pot să lucrez fără prietenie și dragoste reală de meserie și nu pot să lucrez într-o atmosferă apăsătoare. De-asta, uneori plusez, ca să descrețesc frunțile. Când ne vom accepta pe noi înșine și când vom pune plăcere și bucurie în tot ceea ce facem, vom fi răsplătiți cu surprize pe măsura gândului și a sufletului nostru.

Cred în simplitate. Secretul este să gândești pozitiv, să-ți dai toată strădania să iubești ce e în jurul tău. Ar trebui să încercam să zâmbim cât mai des, pentru că fiecare etapă a vieții are frumusețea ei..

Dă artistul ceva lumii sau ia ceva de la lume?

Aristotel considera că arta este responsabilă cu ceea ce se cheamă mimesis şi catharsis. Shakespeare, Cehov, Stanislavski, şi nu numai, au punctat faptul că teatrul este o oglindă a vieţii şi a lumii care ne-nconjoară. Actorul este în fiecare seară ars pe rug şi spectatorii sunt privilegiaţii care judecă veridicitatea celor întâmplate. Cam acesta ar fi raportul dintre privitor şi făptuitor.

Cum ai descrie viaţa de actor?

Simplă pe cât e de grea. Se ştie că tot ce e simplu e cel mai greu. Meseria de actor este o meserie de ardere. Într-o perioadă de criză și de lipsuri materiale un actor vrea să-și facă cu aceeași flacără meseria asta. Ori asta consumă poate de două ori mai mult.

Pe vremuri actorul era respectat, protejat, avea un anumit statut, se știa că munca lui înseamnă ceva. Acum este un fel de amalgam. Nu mai sunt stachete. Numești actor un dansator care joacă într-o telenovelă. El nu este actor, el este vedetă. Un actor adevărat are de spus altceva decât o vedetă. De asta cred că și statutul actorului este din păcate altul și nu cel care ar trebui să fie.

El duce mai departe din sufletul lui spre sufletul oamenilor, încearcă să-i bucure pentru o oră, două, trei. Este o muncă de generozitate, de dăruire.

Catalina Mustata - 4Ce faci la momentul acesta? La ce lucrezi?

Am vreo cinci proiecte la un loc şi nu glumesc. Nu mă laud, sunt disperată! Trei proiecte în teatru şi un scenariu de film pe care l-am primit de curând. Cer ajutor prietenilor, este al doilea concediu pe care mi-l petrec în teatru. Poate are cineva vreo idee să mă invite în Tenerife, de exemplu.

Ce înseamnă pentru tine pământul din care te-ai născut?

Traditia, punct. Uniunea Europeană şi Globalizarea amestecă măslinul cu maşina Lexus. Nu depinde de noi unde ne naştem şi, se pare, şi nici în ce fel vrem să trăim. Totul este o chestiune de noroc. Până la Europa ar fi bine să ne ocupăm de propriile răni, dar serios!

Care este rugăciunea pe care o ai cel mai aproape de suflet?

Să iubesc.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here