Actorul Marius Chivu: În fiecare din noi zace capacitatea de a încălca cele zece porunci, însă, nu o facem. Înseamnă că avem părinţi buni!

0
1840
HPIM6082Loreta Popa

Să fii liber înseamnă să spui ceea ce știi și să ai curajul acesta oricând. Să fii liber înseamnă să nu mergi în viaţă cu o mână legată la spate. De când îl ştiu pe Marius Chivu l-am simţit a fi liber. Liber în gând, în cuvânt, în fapte. Nu este un actor oarecare şi mă bucur. La el, ura împotriva inculturii, a prostiei sub orice formă, a politicienilor, a sistemului în general are intensitatea unei dureri fizice. Nu poate accepta. Şi mi se pare normal să nu accepţi să-ţi fie călcată munca în picioare.

Marius Chivu a absolvit în 2000 Academia de Teatru şi Film “I.L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa prof. univ. Florin Zamfirescu, vorbeşte perfect limbile engleză şi franceză, aproape bine japoneza şi bulgara. Cântă la saxofon şi trompetă, se descurcă perfect în scenele de luptă, duce o continua luptă de perfecţionare ca actor şi caută prin tot ce face o înălţare spirituală.

Nu cunosc mulţi oameni asemenea lui, ceea ce mă face să-l preţuiesc şi mai tare. Ne cunoaştem de ceva vreme, de când am lucrat la ediţia de colecţie dedicată celui pentru care cuvintele noastre sunt puţine şi sărace în a-l descrie, îl numesc aici pe Adrian Pintea.

Drumurile ni se intersectează când Dumnezeu ştie că avem nevoie unul de altul şi astfel ne ajutăm reciproc.

Deşi a fost recompensat cu Premiul UNITER pentru debut, pentru rolul „Henri al II-lea“ din piesa „Thomas A. Becket“, montată de Adrian Pintea la Teatrul Bulandra, în 2000, şi imediat după acesta şi altele, Marius Chivu trage o linie în fiecare zi, să vadă ce i s-a mai întâmplat, ce a fost adevărat, ce nu, revizuieşte prostiile pe care le-a făcut ca altă dată să nu le repete.

Dacă ai curiozitatea de a căuta informaţii despre el sau fotografii descoperi că nu e un singur Marius Chivu, ci trei, dintre care unul critic literar cunoscut, iar celălalt manelist. Interviul cu actorul Marius Chivu cu siguranţă nu a fost altfel decât mă aşteptam.

423397_419734311406099_1463348166_n

Taie în carne vie, luminează, arată cu degetul acolo unde există răni şi mai ales vă dă dumneavoastră, dragi cititori, şansa să vă amintiţi că înainte de toate suntem oameni, dar de noi depinde să schimbăm ceva ca să ne fie bine.

Marius Chivu, imi spuneai ceva despre faptul că te consideri un rebel, că ai descoperit arta de a te strica tu pe tine. Cum ai ajuns la această concluzie?

Românul poate fi de trei feluri tot astfel cum Marius Chivu e de trei feluri: un cântăreţ de manele, un critic literar şi eu. Nu-i dramă şi mă gândeam că e chiar minunat aşa fiindcă toţi trei trebuie să facem ceva în felul nostru pentru a ne vedea separat la o adică. Toţi ţinem de microfon într-un fel sau altul. Scriem prostiile noastre şi uite deja ce mică e lumea.

_DSC2560

Dar românul ezită la oportunitate tot de trei ori! Suntem supăraţi că ne-am născut şi poate primul motiv al unei eventuale depresii e că într-o zi o să murim! Şi nici unul, nici altul, nici celălalt nu ne acceptăm existenţa! Dacă cineva va spune oricăruia dintre noi că e cel mai bun sau că într-o zi o să ajungă Preşedinte, totul i se va întoarce împotrivă. Nu avem credinţă! Nu avem happy end! Oricare dintre noi ne omorâm întotdeauna eroii! Şi dacă avem idealuri, indiferent care, ne vom dovedi neputinţa!

Dar tu eşti tu. Un actor cunoscut, apreciat, care a avut şansa întâlnirii cu oameni de legendă ai acestei naţiuni, minunaţi… Ai visat asta.

_DSC2504

Adică încep să mă îndoiesc de şansa realizării propriului vis. Stau absent, meditez în loc să fac ceva, nu mă complic, nu mă complac. Sunt încăpăţânat şi ferm în pesimismul meu fiindcă nu sunt singur. La fel simt toţi cei trei? Caut motive să dovedesc acest lucru, bârfind despre alţii. Ce este comic e că în acelaşi timp eu nu mă identific cu ei doi.

Ştiu că dacă m-am născut e trist, dar naşterea mea are o totuşi o socoteală. Eu nu sunt ca şi ceilalţi, nu m-am născut aiurea. Ştiu că ce e al meu e pus deoparte. Ştiu că am un semn al meu. În concluzie, eu sunt cineva! Deasupra tuturor. Prefer şi chiar încep să am apetit pentru interdicţii! Sunt atât de eu, încât trec limita, trec legea, trec orice graniţă dacă trebuie doar pentru a obţine ceva-ul meu atât de personal şi de neînţeles de alţii.

558988_423520197701105_154334051_n

Adesea ceva-urile sunt nişte tâmpenii.

Oare şi ei sunt la fel? Uneori nu iubesc pe nimeni, dar vreau să fiu iubit! Ce să fie? Vrei ceva… orice ţi-ar face ţie plăcerea mai mare şi totul devine absurd fiindcă în sarcina cu care m-a împovărat soarta nu mai am timp. Şi dacă privesc mai bine, nici spaţiu.

Eu mă aştept doar să fac faţă zilei de azi şi poate celei de mâine. Sunt pericole pe care va trebui să le trec cumva. Trebuie să fiu gata de acţiune. Şi pot deveni orice. Ştiu că în fiecare din noi zace capacitatea de a încălca cele zece porunci însă nu o facem. Înseamnă că avem părinţi buni! Măcar atât! Dar dacă va trebui? Sunt gata? Niciodată! Nu-mi place să scriu şi nici să citesc. Neamul meu transmite prin viu grai totul. Nu am nevoie de aşa ceva. Pierd timp. Nu că aş avea ceva de făcut, dar… la fel sunt şi ceilalţi doi…

303597_428814487164748_1584677281_n

Marius Chivu, indiferent cât de greu este trebuie să o iei de la capăt, nu?

Pericolul morţii va deveni iminent, şi vom realiza că de fapt îmi pare rău. Dar sunt atât de supărat încât o las baltă şi de data asta fiindcă vin alţii din urmă la fel ca şi mine, ca noi trei, noi generaţii de români… O să dăinuim prin alţii… Las altora grijile mele… testament cu datorii: Moldova nu este a noastră, nu este a voastră… Şi gata … vom muri…. ne abandonăm în gol…

Şi vin zânele nemuririi, cunoscătoarele şi îngrijitoarele tărâmului de dincolo care sunt atât de frumoase încât nu te aşteptai să stea de vorbă cu un incult, nespălat, nesimţit ca tine, şi tu împreună cu cei doi, eşti atât de şocat de ele încât reînvii, te întorci în lumea ta aşa cum o ştii.

Scena de film

Asta înseamnă că ai avut o revelaţie. Gata! De azi înainte îmi fac o viaţă nouă. O iau de la capăt. Şi încerci să faci ceea ce ştii tu mai bine, ca şi cum ai deschide o firmă să zicem, încerci să faci câteva afaceri, dar în mintea ta încolţeşte deja ideea falimentului. Şi crede-mă tu şi credeţi-mă şi voi ceilalţi doi că de atunci începând, depui tot efortul să se întâmple astfel. Şi în final chiar dai faliment.

Evident că orice om se întristează într-o astfel de situaţie. E logic, e uman. Ei bine eu, noi trei, românul triplet, mă bucur. Sunt chiar iluminat. Uauu… deci se poate da faliment. Am avut dreptate. Aha. Ok. Am descoperit arta propriei epuizări. Arta de a mă strica eu pe mine! Am inventat ţeapa! Noi românii! Dar nu ne-am gândit niciodată că există posibilitatea să ne tragem ţeapă unul altuia, în doi, în trei, în oricâţi, dar în acelaşi timp şi în acelaşi loc! Trist? Nu. Dinamic! Adevărat! Realist!

Marius Chivu 3Sunt vremuri triste, da. Oamenii se simt dezrădăcinaţi, pierduţi…

Există o vorbă din bătrâni care spune: «Cum te-au crescut aşa te au!…» Dar oare mai contează cum ne comportăm atunci când nu mai avem nimic de pierdut? Probabil că da. Spaţiile româneşti în care sufletul se pierde în virtutea bogăţiei şi avariţiei cresc ca un cozonac făcut la o fabrică turcească de pâine.

Prietenie, sinceritate, altruism… cuvinte ce ar sta la temelia dialogului pe orice temă. Trăim, cred, în vremurile triste în care fiecare îşi repetă la nesfârşit un dialog al supravieţuirii. Condiţiile elementare de supravieţuire lipsesc acelora ce nu ştiu să fure… Unii români mai au şansa să schimbe cu un strigăt de ambiţie, ciudă şi durere, ţara. E trist, dar e necesar… uneori!

Marius Chivu 1Marius Chivu, care crezi că este motivul acestei neputinţe?

Cred că lipsa unui ideal omoară sfinţenia acestei scurte vieţi. Sunt lucruri simple. Totul este atât de simplu, încât din dorinţa de împopoţonare ocolim efortul de a face pur şi simplu un gest frumos şi mai ales simplu. Iar ceea ce este grav e că nu învăţăm din greşeli. Defectul fiecărui român ar fi lipsa secretelor. E bine să ai secrete.

Ele te fac puternic. Te fac să fii mai înţelept atunci când ar fi bine să taci decât să debitezi prostii cu gust modern de conversaţie inteligentă presărată cu intelect. Visăm şi bine ar fi să se şi întâmple ce ne dorim. Dar pentru asta trebuie să mai facă şi cineva ceva, nu doar noi cei mărunţi, ci şacalii înfipţi în tortul puterii… ei cei vechi…. Şi cei noi… Regret momentele în care am simţit frica. Frica de diverse forme în diverse situaţii. A fost, este şi va fi singurul lucru care nu merită nici cea mai mică atenţie.

O experienţă altfel în teatru ai avut cu siguranţă…

 

Da. În teatru, ca şi în film este nevoie de o echipă care să cuprindă atât oameni mai în vârstă, în sensul experienţei, cât şi mai tineri. Un val al unei experienţe tinere în mod exclusiv mi se pare foarte greu de realizat în ziua de azi. Eu mă bucur, pentru că am ce învăţa.

Meseria asta se fură. Se fură spectacol de spectacol, nu numai la o premieră sau la al doilea spectacol. Sunt mulţi actori pe care îi admir. Dar cel despre care voi vorbi mereu altfel este cel cu care m-am întâlnit la institut, eu în calitate de student, prestam servicii în «Trei surori», de Cehov, şi încercam un Verşinin.

Graţie acestei meserii mi-am dat seama că vibrăm aşa oarecum unul faţă de celălalt din raţiuni pur prieteneşti, şi am continuat să tot primesc acel Verşinin pe care îl aveam, am văzut că-i face plăcere şi timp de o săptămână m-am legat foarte tare de dânsul. Este vorba despre Adrian Pintea.

A venit apoi propunerea cu «Thomas Beckett» la Bulandra, care s-a întâmplat într-un interval destul de scurt de timp.

Dacă am făcut ceva bine sau nu, nu ştiu. Eu consider că este mult mai mult decât atât. Ceea ce s-a întâmplat pe scenă a fost generozitatea unuia. Să mulţumesc e puţin, să spun că-mi pare rău că nu mai este dânsul este foarte puţin, cuvintele nu prea au sens.

_DSC2544E greu. Fără să vreau sunt afectat de acel rol, de acea relaţie de prietenie din scenă, din «Thomas Beckett», chiar exista o replică: «Am rămas singur»… şi mi-am dat sema că am făcut o mare greşeală, în sensul interpretativ, nu am ştiut niciodată cum să interpretez ultimele replici, era vorba de «Nu m-ai iubit Beckett»…

M-a chinuit foarte mult această replică. Când s-a jucat spectacolul eu n-am putut să dau acea replică. După ce nu a mai fost, mi-am reparat acea greşeală, trebuia să fie o întrebare şi nu o afirmaţie. Mai bine mai târziu decât niciodată. M-a felicitat pentru Premiul UNITER, dar nu am ştiut să apreciez premiul, nici acum nu ştiu să-l apreciez.

În ceea ce priveşte spectacolul pe care l-am jucat cu dânsul, a fost o întâlnire, de fiecare dată, fiecare spectacol era liber, ceva superb.

După premiera la „Beckett“ eram speriat, am avut acest sentiment.

Mi-a spus despre asta este vorba. Vorbeam fără cuvinte, am trecut peste acel sentiment datorită dânsului. Sunt vremuri grele în ceea ce priveşte activităţile artistice.

Care este acel gând care te face să te mai urci pe scenă. Lucrurile trebuie duse mai departe, dar e greu când lista participanţilor e din ce în ce mai mică.

Adrian Pintea, Marius Chivu 1

Marius Chivu, crezi în războiul dintre generaţii? Apropos de acest pesimism general, poţi întrezări cumva o lumină la capătul tunelului, totuşi?

Consider câștigat războiul cultural prin sudarea relațiilor între partenerii de generaţii. Astfel mi-aş dori să ne cunoaștem mai bine noi cei pierduți ai generației noastre, să susținem cu foarte mare atenție şi grijă oamenii care au răsărit şi au crescut frumos întru salvarea culturii; şi până acum avem de păzit un Mimi Brănescu care a reușit să ridice o generație amorţită de pesimism, minciună şi presărată cu neîncredere.

Cu Ana Ularu

El este primul exemplu al faptului că nu tot ceea ce se hotărăşte de unii sau alții este obligatoriu adevărat. Susțin acest om cu intențiile cele mai bune, dezinteresat, dar cu speranța ca noi, generația pierdută, putem să vorbim prin el. Iată deci că omul sfinteşte locul şi uneori unul singur reuşeşte să facă ceea ce alții zece nu reușesc.

Ca să fii fericit nu trebuie să cântăreşti sau să măsori… cred că trebuie să gândeşti doar frumos şi din când în când să spui Mulţumesc!

Mimi Brănescu, generaţia din care faci şi tu parte există şi aşteaptă să lucraţi împreună! Şi prin lucru înțelege orice.

283048_283871195061846_272986758_n
Carte de vizită

Marius Chivu s-a născut la 15 august 1974. A absolvit în 2000 Academia de Teatru şi Film „I.L. Caragiale“ Bucureşti, clasa prof. univ. Florin Zamfirescu. A jucat în „Trei surori” de A. P. Cehov, regia Florin Zamfirescu, Studioul Casandra, „Zoo Story” de Edward Albee, regia Cezar Ghioca, Studioul Casandra, „Thomas A Becket” de Jean Anouilh, regia Adrian Pintea, Teatrul Bulandra, rol pentru care a fost recompensat cu Premiul Uniter pentru debut.

Apoi în „Omul din subterană” de F. M. Dostoievski, regia Radu Nichifor, premiat la Gala Tânărului actor Ciclop, „Odiseea 2001”, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra , „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, regia Yuri Kordonsky, Teatrul Bulandra, „Bent” de Martin Sheman, regia Elie Malka, Teatrul Bulandra, „Othello” de William Shakespeare, regia Dan Vasile, Teatrul Luni de la Green Hours, „Repetiţie cu Barrymore” după William Luce, regia Adrian Pintea, „Căsătoria” de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra.

A jucat în filme precum “September eleven 1683”, de R. Martinelli; „The Wolfman”, de J. Johnston; „Născut pentru răzbunare”; L. Chartrand, „Little Spartan”; D. Iuga, „The brother’s blood”; S. Ciutescu, „A beautiful day”; A. Gliga, „Barbarossa”; R. Martinelli, „Torţa vie” C. Leescu; „Nuntă mută”, Horaţiu Mălaele; „Margo”, Ioan Cărmăzan, dar şi în serialele de televiziune „Narcisa sălbatică”, „La urgenţă” , „La Bloc” şi mai nou, „Las Fierbinţi”.

Marius Chivu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here