Aciditatea apelor oceanice poate fi acum observată din spațiu. Se subliniaza un pericol continuu al schimbărilor climatice și dezvăluind regiunile cele mai expuse riscului.
Apele mărilor și oceanelor, absorb aproximativ un sfert din dioxidul de carbon eliberat în atmosferă. Acestea apar urma actăvităților antropice-în cea mai mare din parte din arderea combustibililor fosili, în conformitate cu National Oceanic and Atmospheric Administration. Dar când apa de mare preia dioxidul de carbon, acesta devine mai acidă, informează Live Science.
Potrivit aceleiași agenții, pH-ul apei oceanelor a devenit cu 30% mai acid, de la sfârșitul Revoluției Industriale și până în prezent.
Cu toate astea, aciditatea nu este distribuită uniform și nu este ușor de măsurat. Cele mai multe studii se bazează pe măsurători fizice colectate direct din apele oceanice de nave de cercetare și geamanduri desfășurate de acestea. Dar aceste măsurători au cel puțim două inconveniente: sunt punctiforme și costisitoare.
Acum, însă, folosind măsuratori prin satelit, cercetătorii de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie și colegii lor au creat hărti globale ale acidității oceanelor. Acestea arată care sunt cele mai afectate zone.
Deși în prezent sunt într-o fază de pionerat, cu ajutorul acestor hărți pot fi monitorizate cu ușurință mările și oceanele Pământului, „permițându-ne să identificăm rapid și ușor zonele cu cel mai mare risc de acidifiere”, a declarat autorul studiu Jamie Shutler pentru Live Science.
Shutler și echipa sa au folosit măsurători efectuate de sateliți cum sunt satelitul NASA Aquarius și senzorii Agenției Spațiale Europene; ele măsoară umiditatea solului și salinitatea oceanelor. Ei au combinat imaginile capturate de o cameră foto termică cu informații legate de salinitate pentru a calcula acidifierea.
Harta creată pe baza rezultatelor obținute prezintă variația acidifierii apei oceanelor pe tot globul.
Astfel cu cât zonele sunt mai roșii, cu atât apa este mai alcalină (bazică); cu cât apa este mai bazică cu atât capacitatea ei de a absorbi dioxidul de carbon, fără a deveni prea acidă, este mai mare. Regiunile deschise ale oceanului arată că au această proprietate, în timp ce multe regiuni de coastă par mai puțin alcaline.
Cercetătorii atrag atenția că aceste modificări ale pH-ului apelor afectează viețuitoarele acvatice. Apele acide erodează cochiliile midiilor, stridiilor și crabilor, iar aceste efecte se pot transmite mai departe în lanțul trofic. În plus un studiu din 2013 a demonstrat că peștii care au fost ținuți timp de o săptămână, în apă mai acidă, și-au modificat comportamentul. Ei au devenit mai anxioși comparativ cu cei care au trăit în ape cu pH normal. Acest fapt ce demonstrează că acidifierea apei ar putea afecta supraviețuirea în sălbăticie.
Emanuela Popa
Jurnal Spiritual
