Fiule, lasă-te pe tine și Mă vei afla pe Mine. Lasă-Mă să aleg Eu pentru tine și să-ți dau ce voiesc Eu; atunci vei fi în câștig în toate. Îndată ce te vei lepăda deplin de tine însuți, și nu te cei întoarce de la această hotărâre, har peste har se va vărsa în inima ta.
Doamne, de câte ori și în ce anume șă mă lepăd de mine?
De câte ori? În toată vremea și în tot ceasul. În ce? În cele mici ca și în cele mari. Nu fac nicio deosebire, ci te vreau dezbrăcat de toate. Altfel cum vei putea să fii al Meu și Eu al tău, dacă nu te vei dezbrăca de orice voință a ta? Cu cât te vei lepăda mai repede de tine însuți, cu atât mai bine va fi pentru pacea ta; și cu cât lepădarea de tine va fi mai deplină și mai curată, cu atât mai plăcut Îmi vei fi Mie și cu atât mai mult vei câștiga.
Unii se leapădă de sine, dar nu în totul, ci cu oarecare rezervă; neavând deplină înceredere în Dumnezeu, ei vor să-și poarte singuri de grijă. Alții, la început, se predau în totul, dar mai apoi, când îi încolțește ispita, se întorc iarăși la eul lor și de aceea nu sporesc în virtute. Și unii și alții nu vor ajunge la adevărata slobozenie a inimii și la plăcuta prietenie cu Mine, până nu se vor preda în totul și până nu Mi se vor aduce în fiecare zi ca jertfă, fără de care nu este și nu poate și legătură fericită cu Mine.
ȚI-am spus de atâtea ori și acum iarăși îți spun: Leapădă-te de tine însuți, renunță la tine însuți și de multă pace te vei bucura înlăuntrul tău. Dă tot, ca să câștigi tot; nu alege și nu opri nimic pentru tine; dă-te întreg Mie și Mă vei avea. Inima ta va fi atunci slobodă și nicio putere a întunericului nu te va birui. Toate silințele, toate rugăciunile și toate dorințele tale spre aceasta să fie îndreptate: să te dezbraci de voia ta, pentru ca, gol de tine însuți, să urmezi numai lui Iisus și să nu mai trăiești pentru tine, ci pentru Mine. Atunci toate gândurile (închipuirile) deșarte, toate tulburările rele, toate grijile nefolositoare vor pieri. Atunci frica va pieri și iubirea de sine (egoismul) va muri.
„Urmând pe Hristos” de Thomas A. Kempis, Tipografia Miron Neagu – Sighișoara, 1944
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]