A fi creștin cu fapta

restinCă flămând am fost, și nu Mi-ați dat să mănânc…, bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. (Matei 25, 42-43)

Mântuitorul nu-i osândește aici pe oameni pentru ce au făcut, ci pentru ceea ce n-au făcut. Nu este vorba despre vreo fapta rea față de frații flămânzi, bolnavi, închiși în temniță, apăsați de singurătate, ci este vorba de nepăsarea față de ei. Cei care au greșit i-au văzut pe acești „mai mici”, cum îi numește Evanghelia, în lipsuri, înfometați, însetați, întemnițați, goi, și nu i-au ajutat cu nimic. Au „trecut pe alături”, pe lângă durerea și sărăcia omenească, pe care ar fi putut să le ușureze. N-au luat în seamă geamătul omenesc, iar dacă acesta va fi ajuns la urechile lor, i-a lăsat reci. Ei bine, această atitudine indiferentă față de semeni este un păcat greu înaintea lui Dumnezeu.

 Mulți dintre noi trăiesc fără să le pese, lasă să treacă pe lângă ei prilejurile de a-și ajuta semenii, de a le ușura suferința; nu vor să înțeleagă că prin aceasta păcătuiesc față de Hristos Însuși, că în persoana fraților noștri săraci Îl lasă lipsit de ajutor, de compătimire, de mângâiere! Nu ne gândim, nu ne oprim asupra acestui fapt. Și totuși trebuie să ne gândim, trebuie să ne oprim asupra lui. Trebuie să ne întrebăm dacă suntem creștini cu fapta sau doar cu vorba. Dacă ne numim ucenici ai lui Hristos în mod conștient, cum putem să trăim fără duhul Lui, fără ascultarea față de El? Cum putem să-l lăsăm flămând și însetat, refuzându-I singurul lucru pe care-l cere de la noi: o inimă devotată?

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here