A face milostenie înseamnă a semăna

milosteniaDespre îndatorirea de a ajuta nevoiașilor ce a mai fi  de spus?

Toți o conștientizează, și fiecare poartă în sine un mijlocitor pentru nevoiași – împreună-pătimirea față de amărâți, ce stă în  firea omului. Și nevoișii au știință de această datorie, de această cerință a inimii tuturor și fiecăruia: tocmai de aceea cer cu ăndrăzneală de la toată lumea, având de plină încredințare că cei îndestulați nu vor refuza să îi ajute din prisosul lor.

Dar ce lipsește adeseori? Lipsesc ori nu sunt îndeajuns dispozițiile sufletești bune, care trebuie să înconjoare și să păzească milostenia. Oamenii dau, însă nu dau cât ar trebui; dau, însă uneori fără nicio plăcere și cu strângere de inimă, fără dărnicie, fără bucurie. Dar de ce se ”scurtează” mâna și de ce se strânge inima? De la gândurile nedrepte, care abat de pe calea dreaptă inima noastră în clipa când dăm milostenie. Totodată se apropie vrăjmașul, seamănă gânduri rele și strică toată treaba: ”Ai și tu o grămadă de nevoi, și pe deasupra ce știi dacă o să fie de folos milostenia ta?”. Inima se strânge și mâna care dă se ”scurtează”.

Pentru a îndrepta inima noastră la cele cuveniteși a ne da puterea de a face față năvălirii gândurilor rele atunci când am de dat milostenie, Apostolul de poruncește să privim milostenia ca pe o semănătură: cel ce seamănă cu zgârcenie, spune el, cu zgârcenie va și secera; iar cel ce seamănă întru blagoslovenii, întru blagoslovenii va și secera (2 Cor. 9, 6).

Cheltuind semințele, semănătorul nu se gândește nicidecum că prin astaîși strică bunăstarea și se lipsește de putința satisfacerii propriilor nevoi. Dimpotrivă: semănând, se așteaptă să se îmbogățească, să-și sporească mijloacele și să arunce nevoile. Așa și tu: să semeni milostenia fără să primești gândurile potrivit cărora dând un ban sau un lucru să  rămâi lipsit de ceva. Nu pierzi, ci agonisești; nu împuținezi, ci înmulțești; nu dai, ci primești.

Atunci când aruncă semințele în pământ, semănătorului nici nu-i trece prin cap că le aruncă în zadar, degeaba, în van; dimpotrivă, el e încredințat că pământul  nu numai că o să păzească semințele încredințate lui, ci va și aduce roadă de la ele de treizeci de ori sau  chiar de o sută de ori mai mult. Așa și tu: să semeni milostenia cu dărnicie, având credință că mâinile nevoiașilor sunt cei mai credincioși paznici ai prisoaselor tale, cele mai grase și roditoare țarini, unde și mica  semănătură a facerii tale de bine va aduce roadă îmbelșugată la vremea sa.

Oricât ar semăna, semănătorul nu se necăjește și nu se întristează; dimpotrivă, cu cât seamănă mai mult, cu atât e mai vesel și are nădejde mai bună. Așa și tu: cu cât dai  milostenie mai din belșug, cu cât este mai cuprinzătoare întinderea facerilor tale de bine, cu atât să te bucuri și să te veselești mai mult. Va veni vremea când Dătătorul răsplăților te va scoate în țarina îngrășată, semănată și sporită în rodnicie a vieții tale, și va veseli inima ta arătându-i grânele înmulțite de o sută de ori ale dreptății tale.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here